CSJ. Decizia nr. 2057/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2057/2003
Dosar nr. 3073/2002
Şedinţa publică din 6 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Dolj, prin sentinţa penală nr. 532 din 8 octombrie 2001, în baza art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) şi b) art. 76 lit. b) din acelaşi cod, a condamnat pe inculpatul T.C.D. la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.
A aplicat dispoziţiile art. 71 şi ale art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului prevenţia de la 3 iulie 2000, la 23 octombrie 2000.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea unei bâte, corp delict.
A obligat inculpatul la plata sumei de 5.193.346 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de spitalizarea părţii vătămate, cu dobânzile legale aferente către Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 628.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 128.000 lei, reprezentând contravaloarea taxei raportului de constatare medico-legală către I.M.L. Craiova.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Partea vătămată M.M. consuma în mod frecvent băuturi alcoolice şi, pe fondul acestui consum, devenea violent şi întreţinea o stare conflictuală în familie.
Aceste neînţelegeri s-au accentuat, întrucât soţia sa a contractat unele împrumuturi pentru fiica sa C., care era căsătorită cu inculpatul şi despre care sus-numitul nu avusese cunoştinţă. Totodată, partea vătămată a observat lipsa unui lănţişor şi a unui inel din aur şi negăsind în domiciliul comun pe soţia sa, a mers la reşedinţa fiicei sale F.R., unde se afla aceasta şi i-a spus că, în timp de 30 de minute, să-i aducă obiectele din aur, după care a plecat. Soţia sa M.V., ştiind că bijuteriile din aur au fost amanetate de fiică, a plecat la locuinţa celeilalte fiice şi anume, C., soţia inculpatului.
Numitul M.M. a revenit după cele 30 minute, la apartamentul fiicei sale R. şi cum soţia plecase, a devenit foarte nervos, motiv pentru care a început să-i aducă fiicei injurii şi ameninţări că le va da foc dacă nu-i vor restitui lănţişorul şi inelul din aur, având în mână o sticlă de 1/2 litri cu benzină, cu un dop de hârtie. Aceasta, de frică, a sunat-o iniţial pe sora sa C. la telefon şi i-a comunicat că tatăl lor este foarte agitat şi are asupra sa o sticlă cu benzină şi ameninţă că le va da foc la apartament dacă nu va primi cele două bunuri din aur, iar ulterior, a sunat la telefonul mobil pe cumnatul său, T.C.D., care era de serviciu în tura de noapte la Spitalul de Neuropsihiatrie, unde lucra în funcţie de oficiant sanitar.
Inculpatul T.C.D. s-a învoit la serviciu şi s-a deplasat împreună cu martorul V.G. (infirmier) unde locuia, după ce se înarmase cu o bâtă, pe care era o ţeavă din metal galben, iar după 2-3 minute a observat pe socrul său care avea în mână sticla cu benzină.
A încercat să discute cu acesta din urmă, însă nu a reuşit, discuţia degenerând în ameninţări şi insulte reciproce.
În momentul în care victima a aprins dopul din hârtie de la sticla cu benzină, inculpatul a fugit în parcarea auto din apropiere, iar când partea vătămată a stins flacăra, s-a apropiat de acesta, după ce a luat bâta din rondul de flori şi a început să o lovească peste membrele superioare, abdomen, torace şi cap, până ce a căzut la pământ. În timp ce victima se afla căzută pe trotuarul din faţa blocului, a mai lovit-o şi cu picioarele în torace, fracturându-i coastele 8 şi 9, care au lezat plămânul în partea inferioară stângă. Urmare acestor leziuni toracice, victima a suferit un pneumotorax stâng, fiind necesară intervenţia chirurgicală şi drenaj pleural.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 1642/A1/2000, rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni de violenţă ce pot data din 18 iunie 2000, produse prin loviri repetate cu corpuri dure, leziuni ce necesită 25-30 zile îngrijiri medicale de la data producerii, dacă nu survin complicaţii şi au pus în primejdie viaţa victimei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a solicitat ca, prin admiterea apelului, să se dispună, într-o primă teză, achitarea sa, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală; în a doua teză, aplicarea dispoziţiilor art. 44 C. pen., întrucât s-a aflat în legitimă apărare şi în a treia teză, schimbarea încadrării juridice dată faptei, în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 277 din 24 iunie 2002, a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea că susţinerile inculpatului în sensul că partea vătămată a căzut pe scări, fracturându-şi coastele şi că fapta săvârşită de inculpat nu este prevăzută de legea penală, sunt contrazise de raportul de expertiză medico-legală, din care rezultă că partea vătămată a suferit multiple leziuni pe tot corpul, ce au fost produse prin lovituri repetate cu corpuri dure.
De asemenea, susţinerea inculpatului în sensul că s-a aflat în legitimă apărare, acţionând pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust din partea părţii vătămate, a fost înlăturată, ca neîntemeiată, de către instanţa de control judiciar, care a reţinut, pe baza probelor de la dosar, că atacul părţii vătămate încetase, prin stingerea sticlei cu benzină, în momentul în care inculpatul a început să-i aplice acestuia loviturile, iar solicitarea de schimbare a încadrării juridice dată faptei, din tentativa la infracţiunea de omor, în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., a fost înlăturată, întrucât din probatorii rezultă intenţia inculpatului de a suprima viaţa părţii vătămate.
Nemulţumit de hotărârea pronunţată de instanţa de apel, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, reluând, în esenţă, criticile analizate şi de instanţa de control judiciar şi anume, a susţinut că s-a aflat în legitimă apărare, întrucât a acţionat pentru a înlătura pericolul iminent de incendiere de către partea vătămată a apartamentului său, lovind-o pe aceasta peste mâini şi picioare cu un băţ, pe care l-a luat instantaneu dintr-un boschet din faţa blocului, fără, însă, a-i produce leziunile toracice care i-au pus viaţa în pericol şi care au fost cauzate prin cădere, partea vătămată aflându-se în stare de ebrietate, şi a solicitat în principal, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. pen.
În subsidiar, inculpatul a solicitat să se reţină lipsa pericolului social al faptei comise, cu aplicarea unei sancţiuni administrative, prevăzută de art. 91 C. pen., iar oral, în şedinţa publică de judecată, a mai solicitat, prin apărătorul său, să se dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, se constată că, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, cărora le-au dat o interpretare corectă, încadrând fapta comisă de inculpat în textul de lege corespunzător, pentru care i-au aplicat o pedeapsă just individualizată, cu respectarea prevederilor art. 72 şi art. 52 C. pen.
În ce privesc criticile formulate de inculpat, sunt de arătat următoarele:
a) Pentru existenţa legitimei apărări, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 44 alin. (2) C. pen., este necesar să se stabilească că atacul material, direct, imediat şi injust, săvârşit de către partea vătămată, care era de natură să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.
Toate condiţiile cerute de art. 44 alin. (2) C. pen., trebuie îndeplinite cumulativ, pentru a putea fi reţinută existenţa legitimei apărări.
În speţă, se constată că altercaţia dintre inculpat şi partea vătămată a intervenit în apropierea blocului unde inculpatul avea un apartament, situat la etajul al 9-lea, şi unde se aflau soţia şi soacra acestuia.
În momentul în care partea vătămată a aprins dopul de hârtie de la sticla cu benzină, inculpatul a fugit în parcarea auto din apropiere, iar când partea vătămată a stins flacăra, s-a apropiat de aceasta, după ce a luat bâta din rondul de flori unde a fost ascunsă şi a început să o lovească peste membrele superioare, abdomen, torace şi cap, până ce a căzut la pământ.
Or, în atare împrejurări, când inculpatul a început să lovească pe partea vătămată abia după ce aceasta încetase atacul şi stinsese focul de la gura sticlei, este evident că la acel moment, inculpatul nu se afla în faţa unui pericol grav pentru viaţa sa, a altora ori pentru drepturile sale şi, prin urmare, acţiunea sa de a lovi în mod repetat şi grav pe partea vătămată, cu o bâtă, nu poate fi încadrată ca îndeplinând cerinţele art. 44 alin. (2) C. pen.
În mod corect, instanţele de fond şi de apel au reţinut că inculpatul a săvârşit faptele în condiţiile unei puternice tulburări cauzată de comportarea culpabilă a părţii vătămate şi au aplicat în cauză dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanţa atenuantă a provocării, motiv pentru care critica, prin care inculpatul solicită a se dispune achitarea sa, nu poate fi primită.
b) Neîntemeiată se dovedeşte a fi şi solicitarea inculpatului de a se reţine că fapta comisă nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, susţinând că leziunile părţii vătămate nu au fost urmarea loviturilor aplicate de el, ci au fost produse prin cădere, deoarece partea vătămată se afla în stare de ebrietate.
Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea corectă a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că fapta săvârşită de inculpat prezintă pericolul social al unei infracţiuni, astfel că nu este cazul a se face aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen.
Referitor la modul şi mijloacele de săvârşire a faptei este de reţinut că, în declaraţiile martorilor V.G., B.C. şi S.A., se precizează că inculpatul a aplicat multiple lovituri părţii vătămate pe care a doborât-o la pământ, cu o bâtă, pe care martorul V.G. a descris-o ca fiind o coadă de mătură pe care era trasă o ţeavă metalică de culoare galbenă şi pe care inculpatul o luase cu el de la spital.
În timp ce victima se afla căzută pe trotuarul din faţa blocului, inculpatul a mai lovit-o şi cu picioarele în torace, fracturându-i coastele 8 şi 9, care au lezat plămânul în partea inferioară stânga şi urmare acestor leziuni toracice, partea vătămată a suferit un pneumotorax stâng, fiind necesară intervenţia chirurgicală şi drenaj pleural, depoziţiile martorilor coroborându-se şi cu raportul de expertiză medico-legală nr. 1642/ A 1 din 23 iunie 2000 şi suplimentul la acest raport, care au stabilit că „leziunile de la nivelul capului, membrelor superioare şi toracelui au fost produse prin loviri repetate cu un corp dur şi alungit”.
Or, urmările produse părţii vătămate, leziuni care i-au pus viaţa în pericol şi pentru a căror vindecare, au fost necesare îngrijiri medicale timp de 25-30 zile, nu pot fi considerate ca lipsite de gravitate.
Împrejurările menţionate vădesc existenţa pericolului social al faptei şi făptuitorului, ce caracterizează fapta comisă de acesta ca infracţiune, conduita anterioară bună a inculpatului nefiind de natură să ducă la altă concluzie.
c) În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, se constată că a fost just individualizată, atât în ceea ce priveşte cuantumul ei, cât şi modalitatea de executare.
La dozarea pedepsei aplicate, instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în sensul că au apreciat în mod just pericolul social al faptei, starea de provocare a părţii vătămate, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, iar anterior a avut o bună conduită.
Numai ţinând seama de datele favorabile inculpatului, instanţele au putut să-i aplice pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, coborâtă mult sub limita minimă prevăzută de lege pentru fapta comisă, şi au apreciat în mod corect că scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., se poate realiza numai prin privare de libertate, neexistând alte temeiuri pentru schimbarea modalităţii de executare.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, având în vedere hotărârile atacate în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul T.C.D. este nefondat şi va fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.D. împotriva deciziei penale nr. 277 din 24 iunie 2002 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 3 iulie 2000, la 23 octombrie 2000.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2056/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2058/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... → |
|---|
