CSJ. Decizia nr. 2058/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2058/2003
Dosar nr. 4811/2002
Şedinţa publică din 6 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 613 din 27 iunie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul E.I.D. la:
- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată a dedus timpul arestării preventive de la 2 noiembrie 2001, până la 27 iunie 2002.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit corp delict.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile M.M. suma de 30.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, precum şi a sumei de 35.000.000 lei, cu acelaşi titlu către partea civilă C.M.B.
În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978, inculpatul a fost obligat să plătească Spitalului de Urgenţă Bucureşti sumele de 2.502.070 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare (referitor la partea vătămată C.M.B.) şi 2.354.617, 50 lei, cu acelaşi titlu (referitor la partea vătămată M.M.) pentru ambele sume şi cu dobânzile legale aferente, calculate de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la achitarea totală a debitelor.
Diferit, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 5.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În noaptea de 1 noiembrie 2001, pe terasa localului F. din Bucureşti, între inculpatul E.I.D. şi părţile vătămate C.M.B. şi M.M. a avut loc un conflict, ocazie cu care părţile vătămate au fost lovite de cel dintâi cu un cuţit.
În urma loviturilor aplicate de către inculpat, părţile vătămate au suferit leziuni, fapt ce a necesitat transportul acestora la Spitalul Universitar Bucureşti în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Partea vătămată C.M.B. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25 zile îngrijiri medicale, iar M.M. un număr de 15 zile îngrijiri medicale.
S-a reţinut că inculpatul a lovit pe cele două părţi vătămate ca urmare a comportamentului culpabil al acestora, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 73 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul E.I.D., pe care a criticat-o cu privire la greşita sa condamnare, întrucât în cauză, pe lângă circumstanţa prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen., reţinută în favoarea sa, se impunea a fi avută în vedere şi cea prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv a săvârşirii faptei sub stăpânirea unei puternice emoţii determinară de o provocare din partea celor două părţi vătămate, faţă de care erau incidente dispoziţiile art. 44 alin. (3) C. pen., urmare a cărui fapt se impunea achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen. şi aplicarea unei pedepse în raport cu noua încadrare juridică.
Inculpatul a mai criticat hotărârea primei instanţe şi cu privire la greşita soluţionare a laturii civile a cauzei, în sensul că în mod eronat a fost obligat la plata integrală a cheltuielilor de spitalizare către partea civilă Spitalul de Urgenţă Bucureşti, în loc de a fi reduse la jumătate, având în vedere că în cauză s-a reţinut existenţa circumstanţei atenuantă a provocării, ceea ce presupune şi culpa celor 2 părţi vătămate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 576 din 12 septembrie 2002, a admis apelul declarat de inculpatul E.I.D., a desfiinţat hotărârea atacată şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 44 alin. (3) C. pen., a dispus achitarea acestuia, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
S-a înlăturat dispoziţia de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile către părţile civile C.M.B. şi M.M.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că:
„Din întreg materialul probator administrat în cauză a reieşit, fără putinţă de tăgadă că, în noaptea de 1 noiembrie 2001, inculpatul E.I.D., împreună cu un prieten s-au deplasat în zona Complexului Studenţesc Regie, cu scopul de a merge la Discoteca D.” şi că în timp ce se afla pe terasa F. a fost acostat de către partea vătămată M.M., care l-a întrebat dacă se numeşte E.I.D. şi, în aceste condiţii între el şi partea vătămată a avut loc o scurtă altercaţie verbală.
„Mai târziu, în timp ce se afla în discotecă, inculpatul E.I.D. la solicitarea martorului V.T. s-a întâlnit cu partea vătămată M.M., în toaleta discotecii, ocazie cu care partea vătămată i-a adresat inculpatului injurii, iar inculpatul la rândul lui a lovit-o pe partea vătămată cu cotul în zona capului” şi că „După un timp, inculpatul E.I.D. s-a întâlnit în discotecă cu partea vătămată M.M. şi au hotărât să iasă din discotecă pentru a discuta. În timpul în care inculpatul E.I.D. şi partea vătămată M.M. se aflau pe stradă, după partea vătămată au venit martorii M.A. şi S.M. care, i-au solicitat părţii vătămate M.M. să se întoarcă în discotecă, după care cei doi martori au mers în discotecă şi i-au cerut părţii vătămate C.M.B. să meargă afară cu precizarea că partea vătămată M.M. nu este lăsată să revină în discotecă”.
În momentul în care a ajuns în zona în care se aflau inculpatul şi partea vătămată M.M., partea vătămată C.M.B. a tras-o pe partea vătămată M.M. deoparte, iar pe inculpatul E.I.D. l-a împins peste gardul din apropiere, împrejurare în care „între inculpat, pe de o parte şi părţile vătămate, pe de altă parte, s-a iscat o altercaţie în timpul căreia părţile vătămate l-au lovit pe inculpat, care la rândul lui, a lovit părţile vătămate”, cu un cuţit, fără a se putea stabili cui aparţine cuţitul.
Raportat la această situaţie de fapt, instanţa de apel a concluzionat că „În condiţiile în care s-a comis infracţiunea, arătată deja (inculpatul singur în faţa mai multor agresori necunoscuţi care i-au căutat pricină şi au trecut apoi la atacarea lui, mai întâi punându-i piedică, pentru ca ulterior văzându-l căzut la pământ să-i aplice mai multe lovituri, apărarea inculpatului cu acel cuţit găsit pe jos, fluturându-l în faţa părţilor vătămate, iar ulterior în lupta corp la corp să ajungă la lezionarea lor), conturează clar una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei şi anume legitima apărare”, deoarece inculpatul „a săvârşit fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, iar din cauza disproporţiei vădite între el şi numărul atacatorilor, lipsit fiind de posibilitatea de a se îndepărta prin fugă sau de a apela la intervenţia autorităţilor, a ripostat cu cuţitul găsit, depăşind limitele unei apărări proporţionale, însă numai în ceea ce priveşte armele folosite, atacatorii cu pumnii şi picioarele, el cu o armă albă”.
Pentru aceste considerente, s-a arătat că în cauză se impune constatarea existenţei unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei şi anume, depăşirea legitimei apărări, prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen., situaţie în care se impunea achitarea inculpatului.
Cu privire la latura civilă s-a arătat că „faţă de situaţia de fapt reţinută, nu se justifică acordarea de despăgubiri cu titlu de daune civile şi morale, întrucât părţile vătămate C.M.B. şi M.M. au declanşat ele însăle conflictul şi l-au întreţinut prin aplicarea de lovituri inculpatului.”
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe care a criticat-o cu privire la greşita achitare a inculpatului ca urmare a modului eronat de interpretare şi apreciere a materialului probator administrat în cauză, din care rezultă că acesta se face vinovat de săvârşirea faptei imputată, şi că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 44 alin. (3) C. pen.
Faţă de această situaţie s-a solicitat a se casa Decizia instanţei de apel şi să se menţină hotărârea primei instanţe, care este legală şi temeinică.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, se constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, dar ca urmare a interpretării şi aprecierii diferită a acestuia au pronunţat hotărâri diferite, respectiv prima de condamnare a inculpatului cu reţinerea circumstanţei atenuante, prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen., iar cea de a doua de achitare, cu reţinerea prevederilor art. 44 alin. (3) C. pen.
Se constată însă, că aprecierea făcută de instanţa de apel, cu privire la existenţa prevederilor art. 44 alin. (3) C. pen., este eronată şi ca urmare achitarea inculpatului pe acest temei este nejustificată.
Potrivit art. 44 alin. (3) C. pen., este, de asemenea, în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs.
De menţionat că în cazul aplicării dispoziţiilor art. 44 alin. (3) C. pen., trebuie să se constate că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, toate condiţiile cerute de art. 44 alin. (2) C. pen., cu singura deosebire că în cazul depăşirii limitelor legitimei apărări trebuie să se constate şi depăşirea limitelor unei apărări proporţionale.
În cazul existenţei legitimei apărări, ca o cauză ce înlătură caracterului penal al faptei, ca de altfel şi a depăşirii limitelor legitimei apărări pe lângă întrunirea cerinţelor ce caracterizează această instituţie (existenţa unui atac material, direct, imediat şi injust), se mai cere a fi îndeplinită şi o altă condiţie şi anume ca atacul să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.
În cazul în care una din aceste condiţii este îndeplinită, aplicarea dispoziţiilor referitoare la legitima apărare ori depăşirea limitelor legitimei apărări nu este justificată.
În speţă, se constată că în ce priveşte această din urmă condiţie şi anume punerea în pericol grav a persoanei inculpatului nu este îndeplinită, deoarece atacarea sa de către părţile vătămate, cu pumnii şi picioarele, nu poate fi apreciată ca un atac cu consecinţe grave asupra persoanei sale şi care să justifice o ripostă atât de gravă, respectiv aplicarea de lovituri cu un cuţit.
În aceste condiţii, depăşirea limitei unei apărări proporţionale nu poate fi reţinută, câtă vreme nu este îndeplinită una din condiţiile ce caracterizează legitima apărare, mai sus-menţionată, şi anume a preveni un pericol grav al persoanei atacate.
Prin urmare, în mod nejustificat instanţa de apel a reţinut că inculpatul E.I.D. a săvârşit fapta în condiţiile art. 44 alin. (3) C. pen. şi că în aceste condiţii, fără nici o justificare a dispus achitarea acestuia.
Este însă fără îndoială că inculpatul a comis fapta în condiţiile unei comportări culpabile a celor două părţi vătămate şi că riposta sa constând în aplicarea de lovituri cu un cuţit s-a datorat şi atitudinii violente a acestora, situaţie corect apreciată de instanţa de fond, ca înscriindu-se în prevederile art. 73 lit. a) C. pen., respectiv ca o depăşire a limitelor legitimei apărări, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.
Faţă de cele mai sus-arătate, urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, este fondat, a fi admis, a casa Decizia atacată şi prin rejudecarea cauzei, în raport cu probele de la dosar, să se menţină hotărârea pronunţată de prima instanţă, care se constată că este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Din pedeapsa pe care inculpatul urmează să o execute, se va deduce perioada executată prin arest preventiv de la 2 noiembrie 2001, până la 12 septembrie 2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 576 din 12 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul E.I.D.
Casează Decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de inculpatul E.I.D. împotriva sentinţei penale nr. 613 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, hotărâre pe care o menţine.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada executată de la 2 noiembrie 2001, la 12 septembrie 2002.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2057/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2059/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
