CSJ. Decizia nr. 2087/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2087/2003
Dosar nr. 662/2003
Şedinţa publică din 7 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 277 din 11 septembrie 2002 a Tribunalului Hunedoara a fost condamnat inculpatul M.M.D., în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi art. 21 lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 9 ani închisoare, menţinându-se beneficiul eliberării condiţionate din executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 416/1999 a Judecătoriei Deva, din care a rămas un rest neexecutat de 549 zile.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive de la 10 mai 2002 la 1 septembrie 2002.
Inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 31.931.000 lei despăgubiri către partea civilă A.O. şi de 863.951 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Municipal Brad.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în fapt că în noaptea de 30 aprilie 2002, inculpatul a sustras prin violenţă, în loc public, pe o stradă din localitatea Brad de la partea vătămată A.O. mai multe bunuri şi valori, cauzându-i mai multe leziuni inclusiv pierderea a doi dinţi din faţă.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin Decizia penală nr. 356 din 12 decembrie 2002 a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat sentinţa atacată şi a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru refacerea urmăririi penale.
Instanţa de control judiciar a reţinut că urmărirea penală este lovită de nulitate, întrucât inculpatului nu i s-a asigurat apărarea pe parcursul ei.
S-a reţinut astfel, că la 10 mai 2002, când s-a început urmărirea penală şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, acesta a fost ascultat fără apărare, deci trebuia în mod obligatoriu să fie asistat de avocat cu delegaţie, că o astfel de delegaţie a fost eliberată la 28 mai 2002, când s-a făcut prezentarea materialului de urmărire penală, iar urmărirea penală era încheiată.
Semnarea declaraţiei inculpatului din 10 mai 2002, de către un avocat fără delegaţie, nu constituie respectare a dreptului la apărare, întrucât un avocat devine apărător al inculpatului după emiterea delegaţiei.
Tot astfel, nedesemnarea unui apărător şi consemnarea în formularul de declaraţie că inculpatul nu solicită apărător, fără a se consemna că inculpatul are dreptul de a fi asistat de un avocat, constituie o încălcare a dreptului la apărare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 171C. proc. pen., a susţinut că au fost respectate toate drepturile procesuale ale inculpatului, că i s-a desemnat un apărător din oficiu, care şi-a exercitat atribuţiile specifice, pe tot parcursul urmăririi penale şi că nu subzistă nici o cauză de nulitate, care să impună refacerea urmăririi penale.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă în vederea judecării apelului.
Recursul declarat este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Constituţia României dreptul la apărare este garantat iar părţile, în tot cursul procesului, au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu.
Potrivit art. 6 pct. 3 lit. b) şi c), din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, orice acuzat are dreptul să dispună de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător sau poate fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer.
Prin art. 171 C. proc. pen., s-a stabilit că învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept. Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este arestat iar în acest caz, potrivit art. 172 alin. (2) din acelaşi cod, organul de urmărire penală va asigura prezenţa apărătorului la ascultarea inculpatului.
În sfârşit, conform art. 35 din Legea nr. 51/1995, avocatul este obligat să acorde asistenţă juridică în cauzele în care a fost desemnat din oficiu de către barou.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, ca şi din actele noi depuse în susţinerea recursului se constată că în timpul urmăririi penale au fost respectate toate aceste dispoziţii legale.
Astfel, la 10 mai 2002, înainte de ascultare, conform art. 70 C. proc. pen., i s-a adus la cunoştinţă de către organul de urmărire penală, că au dreptul la apărător inculpatul menţionând că înţelege să se apere singu.
În aceeaşi zi procurorul, conform art. 202 alin. (3) C. proc. pen., i-a explicat inculpatului drepturile sale procesuale iar cu prilejul ascultării, premergător luării măsurii arestării preventive, a fost asigurată prezenţa ca apărător din oficiu a avocatului U.C., desemnat de Baroul Hunedoara.
Tot atunci prin adresă scrisă, a fost înştiinţată mama inculpatului despre arestarea fiului, menţionându-se că s-a desemnat apărător din oficiu în persoana avocatului U.C.
La 28 mai 2002, a fost prezentat inculpatului materialul de urmărire penală, de faţă fiind acelaşi avocat U.C.
Actele noi depuse în recurs, atesta că Baroul Hunedoara, a programat pentru acordarea asistenţei juridice din oficiu, în faza de urmărire penală şi cea de cercetare judecătorească, în ziua de 10 mai 2002 un număr de 6 avocaţi printre care şi avocatul U.C.
Împrejurarea că delegaţia a fost emisă mai târziu, după prestarea conform programării întocmită de barou, a serviciului de către apărătorul din oficiu, nu poate conduce la concluzia inexistenţei apărării, Legea nr. 51/1991, privind exercitarea profesiei de avocat, neinterzicând eliberarea ulterioară a delegaţiei pentru asistenţa juridică din oficiu, astfel prestată.
Întrucât din actele dosarului de urmărire penală a rezultat că inculpatului i-a fost respectat dreptul la apărare, că i s-a desemnat un apărător din oficiu care şi-a exercitat prerogativele şi că astfel nu s-au produs încălcări ale dispoziţiilor legale relative la asistarea inculpatului de către apărător, care să atragă sancţiunea nulităţii urmăririi penale, soluţia Curţii de Apel Alba Iulia de restituire a cauzei la procuror nu este corectă.
În consecinţă, constatând întemeiate criticile formulate, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a casa Decizia atacată şi a trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
Se va menţine starea de arest a inculpatului şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, împotriva deciziei penale nr. 356/ A din 12 decembrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul M.M.D.
Casează Decizia atacată.
Trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Menţine starea de arest a inculpatului.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2086/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2088/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|