CSJ. Decizia nr. 2086/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2086/2003
Dosar nr. 651/2003
Şedinţa publică din 7 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 998 din 4 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a I a penală, au fost condamnaţi inculpaţii:
- G.R.A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod, la 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
- R.A., pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 13 din acelaşi cod, la 8 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 C. pen.
Conform art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată a restului de pedeapsă de 303 zile închisoare, rămas neexecutat, din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2531 din 13 iulie 2000 a Judecătoriei sect. 5, rest contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
Pe latură civilă s-a constatat că partea vătămată G.V. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa hotărârea instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt:
În noaptea de 3 noiembrie 2001, partea vătămată G.V., în vârstă de 45 ani, pensionat medical, şi neavând locuinţă s-a culcat în scara blocului din strada Baba Novac sect. 3 Bucureşti.
În jurul orei 0,30 în timp ce dormea pe o pătură, partea vătămată a fost văzută de cei doi inculpaţi, care se întorceau de la locul de muncă unde lucrau ca zilieri, după ce în prealabil consumaseră împreună o cantitate mare de băuturi alcoolice.
Inculpaţii s-au apropiat de partea vătămată l-au lovit cu pumnii şi picioarele, şi i-au cerut să se dezbrace, după care a fost dezbrăcată de inculpatul R.A. de hainele care le purta, respectiv un cojoc treisferturi, un palton din stofă, un pulovăr din lână de culoare bleumarin, o pereche de pantaloni tip blue jeans, o pereche de pantofi din piele, şi o canadiană din fâş.
Bunurile respective au fost puse în pătura pe care partea vătămată dormea, inculpaţii plecând cu ele spre locuinţa inculpatului G.R.A. Ajungând în scara blocului cei doi au controlat hainele sustrase, şi întrucât au observat o patrulă de poliţie le-au abandonat în scara blocului şi au fugit reuşind să ia din buzunarele hainelor, buletinul de identitate şi taloanele de pensie ale părţii vătămate.
Urmare a sesizării părţii vătămate G.V. organele de poliţie s-au deplasat în blocul unde locuieşte inculpatul G.R.A., unde în scară au fost găsite obiectele de îmbrăcăminte ale părţii vătămate iar în apartament, sub canapeaua din sufragerie, cartea de identitate şi 14 taloane de pensie aparţinând părţii vătămate.
Partea vătămată, în urma loviturilor primite a fost internată în perioada 4 noiembrie – 6 noiembrie 2001 la Spitalul „Sfântul Pantilimon”, fiind diagnosticat cu: traumatism cranio – cerebral cu pierdere de cunoştinţă prin agresiune, plagă parietală stângă şi excoriaţie ureche stângă.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante, a plângerii, ale declaraţiilor părţii vătămate şi a actelor medicale, existente.
Inculpaţii au negat săvârşirea faptei susţinând că partea vătămată le-a dat de bunăvoie îmbrăcămintea, iar agresiunea exercitată asupra sa a fost săvârşită întrucât au confundat-o cu o altă persoană.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală, prin Decizia penală nr. 29/ A din 23 ianuarie 2003 a respins apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei primei instanţe considerând neîntemeiată critica formulată, privind individualizarea pedepselor aplicate.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpaţii G.R.A. şi R.A.
În recursul lui, inculpatul G.R.A. a reiterat motivul de apel, respectiv a solicitat reducerea pedepsei considerată prea severă, iar inculpatul R.A. a susţinut că nu este vinovat de săvârşirea tâlhăriei şi că hotărârea de condamnare este urmarea unei erori grave de fapt, şi în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea severă.
Recursurile inculpaţilor sunt nefondate.
Din examinarea hotărârii atacate şi a lucrărilor dosarului în raport de criticile formulate se constată, că starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite în mod corect.
Susţinerea inculpatului R.A., că nu a tâlhărit pe partea vătămată, a fost în mod justificat înlăturată, rezultând din probe că acesta a participat, nemijlocit la deposedarea prin violenţă a acesteia de bunurile personale, pe care le-au abandonat, la vederea echipajului de poliţie.
Aşa fiind, soluţia de condamnare confirmată de instanţa de control judiciar este concordantă cu probele de vinovăţie administrate şi nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs de inculpatul R.A.
Cât priveşte individualizarea pedepselor şi aceasta a fost făcută potrivit legii.
Astfel conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Raportând la cauză aceste prevederi legale, se reţine că instanţa a acordat importanţa cuvenită gradului de pericol social concret al infracţiunii împrejurării comiterii faptei cât şi persoanei inculpaţilor, care nu au avut o poziţie sinceră pe parcursul procesului penal, inculpatul R.A. fiind recidivist.
Ca atare pedepsele de 8 ani închisoare şi respectiv 6 ani închisoare aplicate inculpaţilor sunt just individualizate şi corespund şi scopului ei astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
Întrucât criticile formulate în recurs sunt neîntemeiate, iar din examinarea dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi Cod, urmează a respinge recursurile, ca nefondate cu obligarea inculpaţilor la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul arestării preventive a acestora de la 4 noiembrie 2001 la 7 mai 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.R.A. şi R.A., împotriva deciziei penale nr. 29/ A din 23 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală.
Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive a fiecărui inculpat de la 4 noiembrie 2001 la 7 mai 2003.
Obligă pe inculpaţi la plata sumei de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2083/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2087/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
