CSJ. Decizia nr. 2083/2003. Penal
| Comentarii |
|
R O M ÂN I A
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2083/2003
Dosar nr. 3365/2002
Şedinţa publică din 7 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 213 din 12 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, au fost condamnaţi inculpaţii G.L., în baza art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare şi S.S., în baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 3 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 864 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 614 din 12 iunie 1997 a Judecătoriei sectorului 6 şi executarea acesteia pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute 6 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-au dedus perioadele arestării preventive pentru inculpata G.L. de la 25 august 2001, la zi şi pentru inculpatul S.S. de la 3 septembrie 2001, la zi şi perioada executată anterior de la 4 iulie 1996, la 13 august 1996.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că în ziua de 24 august 2001, inculpatul S.S. a vizitat-o la domiciliu pe inculpata G.L. ocazie cu care au luat hotărârea să meargă împreună la magazinele din zona Pieţii Titan – Sălăjan, sector 3, pentru a fura bani şi valori de la cetăţenii aflaţi în aceste locuri aglomerate.
Astfel, inculpaţii au pătruns în magazinul aparţinând S.C. M.L.C. S.R.L. s-au apropiat de partea vătămată A.V.R. şi în timp ce aceasta vorbea la telefonul mobil, i-au sustras din poşetă portofelul apoi cei doi făptuitori au fugit.
Partea vătămată a reuşit să o ajungă din urmă pe G.L., care pentru a-şi asigura scăparea a început să o lovească pe păgubaşă, a tras-o de păr şi a împins-o. În cele din urmă inculpata a fost imobilizată de doi lucrători de poliţie. Celălalt făptuitor a fost depistat şi reţinut la data de 3 septembrie 2001.
Situaţia de fapt şi vinovăţia au fost stabilite în baza procesului-verbal de constatare, întocmit de organele de urmărire penală, a declaraţiilor părţii vătămate A.V.R., a declaraţiilor martorilor S.B.M., H.C. şi Z.D., probe coroborate cu recunoaşterile sincere şi amănunţite ale inculpaţilor.
Având în vedere conduita sinceră şi contribuţia la depistarea celuilalt făptuitor, instanţa a recunoscut în favoarea inculpatei G.L. circumstanţe atenuante, coborând pedeapsa sub minimul legal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 403 din 26 iunie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe şi rejudecând cauza a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen. şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatei G.L. de la 3 ani la 5 ani închisoare.
Totodată, au fost deduse pentru inculpata G.L. durata arestării preventive de la 25 august 2001, la zi şi pentru inculpatul S.S., durata arestării de la 3 septembrie 2001, la zi şi perioada executată de la 4 iulie 1996, la 13 august 1996.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpata G.L. şi s-a respins apelul declarat de inculpatul S.S.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar, primind criticile din apelul procurorului a considerat că reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatei G.L. nu se justifică şi că pedeapsa ce i-a fost aplicată nu este corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Referitor la critica din apelul inculpatului S.S. în sensul că pedeapsa aplicată ar fi prea severă, instanţa a considerat că sancţiunea este conformă cu pericolul social al faptei şi făptuitorului şi că nu există temeiuri de reducere a cuantumului pedepsei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal inculpaţii care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., au susţinut că pedepsele aplicate sunt prea severe solicitând reducerea lor.
Inculpata recurentă G.L., în baza art. 17 al aceluiaşi text, a mai criticat hotărârea arătând că sustragerea bunului nu s-a făcut cu violenţă şi că în mod greşit a fost reţinută infracţiunea de tâlhărie, în loc de infracţiunea de furt calificat.
Recursurile declarate sunt neîntemeiate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, instanţele au stabilit că inculpaţii G.L. şi S.S. în baza unei înţelegeri prealabile au sustras la 24 august 2001 portofelul părţii vătămate A.V.R. profitând de aglomeraţia dintr-un magazin, după care au fugit de la locul faptei.
Inculpata a fost urmărită şi prinsă de păgubită şi pentru a-şi asigura scăparea, a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate.
Ca urmare, instanţele au reţinut în mod corect că fapta inculpatei G.L. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., iar fapta inculpatului S.S. elementele infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen.
Referitor la pedepsele aplicate se constată că acestea au fost individualizate în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere pericolul social al faptei, împrejurările săvârşirii ei şi persoana infractorilor, ambii dovedind sinceritate, inculpatul S.S. aflându-se în stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.
Pedepsele astfel aplicate, la care în cazul inculpatului S.S. a fost adăugată o pedeapsă anterioară conform art. 864 C. pen., sunt de natură a asigura potrivit art. 52 din acelaşi cod, prevenirea generală şi integrarea în comunitate a celor doi inculpaţi.
În consecinţă, criticile formulate de recurenţi în sensul greşitei individualizări a pedepselor şi de inculpata G.L. în sensul greşitei încadrări juridice dată faptei, nu pot fi primite.
Întrucât motivele de recurs invocate sunt nefondate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul ca nefondat, cu obligarea inculpaţilor la cheltuieli judiciare către stat.
Se vor deduce din pedepse, perioadele arestării preventive de la 25 august 2001, la 7 mai 2003 pentru inculpata G.L. şi de la 3 septembrie 2001, la 7 mai 2003 şi respectiv de la 4 iulie 1996, la 13 august 1996 pentru inculpatul S.S.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.L. şi S.S. împotriva deciziei penale nr. 403/ A din 26 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedepse, perioada arestării preventive de la 25 august 2001, la 7 mai 2003 pentru inculpata G.L. şi de la 3 septembrie 2001, la 7 mai 2003 şi, respectiv, de la 4 iulie 1996, la 13 august 1996 pentru inculpatul S.S.
Obligă pe inculpaţi la plata sumei de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2082/2003. Penal. Art.197 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2086/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
