CSJ. Decizia nr. 2081/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2081/2003
Dosar nr. 944/2003
Şedinţa publică din 7 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 220 din 23 octombrie 2002, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul B.G. în baza art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 16 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A fost menţinută măsura arestării preventive şi s-a dedus prevenţia de la 11 ianuarie 2002 la zi.
S-a făcut aplicaţia art. 64 şi art. 71 C. pen.
S-a dispus confiscarea unui cuţit.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile Spitalul judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou”, Suceava suma de 1.425.000 lei cheltuieli de spitalizare, constatând că părţile civile, copii inculpatului, nu au pretenţii materiale.
S-a mai dispus obligarea inculpatului la 3.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorar apărător din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În fapt, instanţa a reţinut că în ziua de 31 ianuarie 2002, inculpatul B.G. împreună cu soţia, victima B.R., după ce au consumat băuturi alcoolice la vecinul lor F.I., din comuna Stulpicani, jud. Suceava, au revenit la domiciliu în jurul orelor 17,00, acasă fiind copii B.M. şi B.A.P. Datorită unor discuţii contradictorii inculpatul şi-a scos soţia, sumar îmbrăcată, afară încuind uşa. În scurt timp, datorită frigului, victima a spart un ochi de geam de la uşă, deblocând încuietoarea şi intrând în încăpere, ambii soţi liniştindu-se.
În jurul orelor 20,00 inculpatul i-a atras atenţia fiului B.M. să nu mai spargă nuci pe marginea plitei întrucât o poate strica.
Enervat de intervenţia în discuţie a soţiei, care l-a contrazis în privinţa eventualei degradări a plitei, inculpatul a luat un cuţit de bucătărie de pe masă, repezindu-se la victimă, care se afla întinsă pe pat şi lovind-o în partea stângă a zonei abdominală.
Inculpatul a încercat să repete lovitura cu cuţitul, însă victima l-a îmbrâncit, reuşind să se ridice şi să iasă în hol, unde a căzut.
Victima a fost ajutată de copii şi transportată la domiciliul bunicii acestora, la o distanţă de circa 400 m.
Deşi se simţea rău, victima a stat în zilele următoare la mama sa, K.M., motivând neprezentarea la spital de lipsa posibilităţilor materiale.
Deşi K.M. şi-a trimis nepoţii la postul local de poliţie, pentru a reclama cele întâmplate, aceştia ameninţaţi de inculpat, nu s-au conformat însă i-au comunicat bunicii că l-au sesizat chiar pe şeful de post.
La data de 9 ianuarie 2002, motivat de înrăutăţirea stării sănătăţii victimei, K.M. s-a prezentat personal la postul comunal de poliţie şi, de urmare măsurilor luate, B.R. a fost transportată, iniţial la dispensar, apoi la Spitalul orăşenesc Gura Humorului şi în final la Spitalul judeţean Suceava, unde la data de 11 ianuarie 2002 a decedat.
Din Raportul de necropsie al SML Suceava, rezultă că moartea a fost violentă şi este consecinţa evoluţiei unei peritonite fecaloide complicată cu distrofie hepato-renală, ca urmare a unei plăgi tăiate abdominale cu interesarea colonului transvers.
Leziunea s-a produs prin lovirea victimei cu un corp înţepător-tăietor (cuţit), concluzionându-se că prezentarea tardivă într-o unitate spitalicească de profil a redus şansele de supravieţuire ale victimei.
Instanţa a înlăturat ca nedovedite susţinerile inculpatului referitoare la săvârşirea infracţiunii în condiţiile stării de provocare, reţinând însă că inculpatul este recidivist, în condiţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Împotriva acestei hotărâri inculpatul B.G. a declarat apel, criticând-o pentru greşita încadrare juridică, fapta, în opinia sa, fiind prevăzută de art. 183 C. pen., nereţinerea provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi pentru, severitatea pedepsei, solicitând reducerea acesteia.
Prin Decizia penală nr. 37 din 3 februarie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat apelul declarat de către inculpat, constatând, pe de o parte că în raport de modalitatea de săvârşire şi împrejurările care au precedat şi însoţit actul de violenţă, fapta realizează conţinutul infracţiunii de omor calificat, fără să fi existat condiţiile stării de provocare iar, pe de altă parte, că pedeapsa a fost just individualizată.
Decizia penală susmenţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, reluând criticile privind greşita încadrare juridică, menţinerea stării de provocare şi severitatea pedepsei, solicitând în ultimul cuvânt reducerea pedepsei.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosar, Curtea constată că motivele de recurs, invocate de inculpat nu sunt fondate, însă pentru cazurile de casare care vor fi luate în considerare din oficiu, recursul va fi admis.
În raport de situaţia de fapt, corect reţinută de instanţe şi susţinută de mijloacele de probă administrate, inclusiv prin declaraţiile inculpatului, acţiunea acestuia de a lovi cu un obiect extrem de periculos, cuţit cu lungimea lamei de cca. 20 cm., cu forţă deosebită, fără vreo opunere a victimei, într-o zonă a corpului cu risc ridicat pentru viaţă, lovitură care a penetrat abdomenul, interesând epiplonul şi colonul transvers şi care a declanşat peritonita fecaloidă, cu consecinţa morţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, în condiţiile agravantei legale speciale, prevăzute de art. 175 lit. c) C. pen., victima fiind soţia inculpatului.
Lovind victima în modul arătat, inculpat a prevăzut posibilitatea survenirii decesului şi chiar dacă nu a urmărit acest rezultat, l-a acceptat.
Neprezentarea victimei la o unitate medicală de specialitate în timp util pentru salvarea vieţii, deşi este implicată în antecedenţa cauzală a rezultatului, nu înlătură raportul de cauzalitate dintre acţiunea inculpatului şi deces, pentru că fără această acţiune de lovire nici nu ar fi fost vreun motiv de prezentare la medic.
De altfel, prin aplicarea pedepsei spre minimul special legal, instanţele au reţinut că decesul a survenit urmare unui complex de condiţii care se înscriu în antecedenţa cauzală şi care sunt bazate direct atât de acţiunea inculpatului cât şi de omisiunea victimei de a se prezenta la spital, aşa cum, de altfel, se concluzionează şi prin raportul medico-legal.
În cauză nu sunt realizate nici condiţiile stării de provocare.
Inculpatul cu victima, pe fondul consumului de alcool, aveau frecvent certuri iar momentul comiterii faptei nu a fost precedat de vreo acţiune, gest sau expresie neobişnuită în relaţiile acestora, astfel încât reproşurile sau discuţiile contradictorii nu pot fi considerate ca acte cu caracter provocator, care să-i producă făptuitorului o puternică tulburare sau emoţie.
Curtea, examinând însă din oficiu, hotărârile pronunţate în cauză, conform art. 3859 alin. (3) teza I C. proc. pen., constată că prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii, cu efect şi asupra individualizării pedepsei, fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 171 şi 14 C. proc. pen.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut că inculpatul B.G. a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii în condiţiile recidivei, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în raport de datele din cazierul judiciar, potrivit cărora prin sentinţa penală nr. 113 din 18 martie 1992 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, a fost condamnat la un an închisoare, art. 208 şi art. 209 C. pen., liberat din penitenciar din executarea pedepsei la 12 ianuarie 1994, iar prin sentinţa penală nr. 62 din 24 ianuarie 1996 a aceleiaşi judecătorii, definitivă prin Decizia penală nr. 214 din 22 aprilie 1996 a Tribunalului Suceava a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de un an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208 şi art. 209 C. pen. şi art. 192 C. pen., fiind arestat la 29 noiembrie 1995 şi liberat condiţionat la 19 septembrie 1996, cu un rest neexecutat de 190 zile.
Potrivit art. 135 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnatul poate fi reabilitat la cerere, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţată, termen care conform art. 136 alin. (1) C. pen., se socoteşte de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale.
Faţă de datele din cazierul judiciar referitoare la ultima pedeapsă, de un an şi 4 luni, care poate fi luată în discuţie, se constată că termenul de reabilitare de 4 ani şi 8 luni, socotit de la data de 28 martie 1997, dată la care a luat sfârşit executarea pedepsei sus-menţionată, până la care s-a epuizat şi durata liberării condiţionate, s-a împlinit la 28 noiembrie 2001.
Rezultă aşadar, că infracţiunea care face obiectul prezentei judecăţi, săvârşită la data de 3 ianuarie 2002, a fost comisă după împlinirea termenului pentru reabilitarea judecătorească.
Ori, potrivit art. 38 alin. (2) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de condamnările în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.
Faţă de cele ce preced, înlăturând starea de recidivă, greşit reţinută, se impune o nouă individualizare a pedepsei care, ţinând seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), va fi redusă de la 16 ani închisoare la 15 ani închisoare, apreciind că în acest cuantum este necesară realizării scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Aşa fiind, recursul inculpatului va fi admis şi, casând ambele hotărâri pronunţate, se va proceda la rejudecare.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) din acelaşi cod, se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive de la 11 ianuarie 2002 la 7 mai 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 37 din 3 februarie 2003 a Curţii de Apel Suceava.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 220 din 23 octombrie 2002 a Tribunalului Suceava, numai cu privire la reţinerea stării de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi la pedeapsa principală de 16 ani închisoare aplicată inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Înlătură aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Modifică pedeapsa aplicată inculpatului, în sensul că o reduce de la 16 ani închisoare la 15 ani închisoare.
Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive a inculpatului de la 11 ianuarie 2002 la 7 mai 2003.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2080/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | CSJ. Decizia nr. 2082/2003. Penal. Art.197 c.pen. Recurs → |
|---|
