CSJ. Decizia nr. 2228/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2228/2003

Dosar nr. 4990/2002

Şedinţa publică din 14 mai 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 98 din 12 iunie 2002 a Tribunalului Neamţ, inculpatul M.A. a fost condamnat la 17 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor înscrise în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen.

Totodată, tribunalul a menţinut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 28 octombrie 2001 la zi, l-a obligat la tratament medical până la însănătoşire în baza art. 113 C. pen., precum şi la 10.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reţinut că între inculpat şi soţia sa, victima M.T., existau relaţii conflictuale datorită consumului de băuturi alcoolice din partea ambilor, împrejurări în care inculpatul se comporta violent cu soţia sa.

În ziua de 26 octombrie 2001, în împrejurări asemănătoare, inculpatul a lovit-o pe soţia sa peste corp, membre şi în zona capului, iar cu un cuţit a lovit-o în antebraţ şi coapsa stângă, producându-i o plagă profundă cu secţionarea arterei femurale şi hemoragie externă consecutivă, soldată cu moartea acesteia.

Prin Decizia penală nr. 323 din 10 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bacău s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii inculpatul menţionat a declarat recurs susţinând că faţă de afecţiunile de care suferă, se impunea efectuarea unei expertize psihiatrice în condiţii de internare, pentru a se stabili răspunderea sa; temei de casare, prevăzut de art. 3859 pct. 8 C. proc. pen.

Recursul declarat nu este fondat.

La cererea inculpatului care a susţinut că a mai fost internat în secţia de psihiatrie a Spitalului Socola din Iaşi, organul de urmărire penală a dispus internarea sa în secţia de psihiatrie a Spitalului Penitenciar Jilava în perioada 6 – 22 noiembrie 2001, perioadă în care s-au efectuat investigaţiile şi examinările de specialitate.

Prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de o comisie din cadrul Institutului de Medicină legală Mina Minovici Bucureşti, s-a stabilit că inculpatul prezintă tulburări organice de personalitate pe fond mixt post traumatic cranio cerebral şi toxietilic cu deteriorare cognitivă incipientă, că are discernământul diminuat şi se recomandă luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical conform art. 113 C. pen.

Prin urmare, susţinerile inculpatului recurent nu sunt întemeiate, astfel că urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat şi a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Din pedeapsă se va deduce durata arestării preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 323 din 10 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bacău.

Compută din pedeapsă, durata arestării preventive a inculpatului de la 28 octombrie 2001, la 14 mai 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2228/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs