CSJ. Decizia nr. 2226/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2226/2003
Dosar nr. 1770/2002
Şedinţa publică din 14 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 336/P din 26 septembrie 2000, s-a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, a inculpatului Ş.C.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 şi art. 291 C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.
În esenţă, s-au reţinut următoarele:
La începutul lunilor iunie şi iulie 1997, inculpatul Ş.C.G., în calitate de notar public, a autentificat două procuri, în lipsa persoanelor indicate ca mandanţi, conferind astfel caracter oficial şi aparenţă de legalitate unor înscrisuri ce conţineau menţiuni necorespunzătoare realităţii.
Ulterior, inculpatul a autentificat, pe baza uneia din procurile false întocmite, două contracte de vânzare-cumpărare, a două apartament.
Prin sentinţa penală nr. 3/F din 15 martie 2002, Curtea de Apel Braşov a condamnat pe inculpatul Ş.C.G. la 5 pedepse de câte un an şi 10 luni închisoare pentru 5 infracţiuni prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen., după schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C.pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de un an şi 10 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, adică, în total, 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani.
Totodată, s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea actelor falsificate, aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei.
În cauză, au declarat recurs inculpatul Ş.C.G. şi martora C.N.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat casarea încheierii de şedinţă din 22 august 2001, prin care a fost respinsă excepţia nulităţii absolute referitoare la sesizarea instanţei, încetarea procesului penal pentru lipsa autorizării de cercetare pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C.pen., iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Braşov pentru motivele arătate prin concluziile scrise depuse la dosar.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea probelor rezultă că, instanţa a reţinut corect faptele şi vinovăţia inculpatului, le-a dat o încadrare juridică corespunzătoare şi a pronunţat o soluţie temeinică şi legală.
Excepţia nulităţii absolute, constând în pretinsa încălcare a prevederilor art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., prin aceea că instanţa de fond nu a fost legal investită, a fost respinsă, în mod corect pentru următoarele considerente:
- atât urmărirea penală cât şi trimiterea în judecată a inculpatului Ş.C.G. au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 36/1995, în sensul că ambele acte procesuale (urmărirea penală şi trimiterea în judecată) au fost avizate de către ministrul justiţiei.
Astfel, urmărirea penală a fost începută la 22 octombrie 1999, după ce, la data de 28 septembrie 1999, a fost dat avizul de cercetare penală pentru infracţiunile de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (acest aviz s-a referit la modul fraudulos în care au fost încheiate procurile nr. 1336/1997; nr. 1646 din 11 iulie 1997; nr. 1613 din 18 iulie 1997 şi contractele de vânzare-cumpărare nr. 1731 din 18 iulie 1997 şi nr. 1768 din 25 iulie 1997).
Împrejurarea că, ulterior, a fost obţinut un al doilea aviz de cercetare pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C.pen., nu are relevanţă juridică procesuală, întrucât primul aviz a fost cerut şi, respectiv, a fost acordat cu referire la întreaga activitate infracţională a inculpatului.
Sub acest aspect, este constantă interpretarea că avizul de cercetare se raportează la faptele săvârşite şi nu la o anumită încadrare juridică a acestor fapte care, în cursul procesului poate fi uneori schimbată corect sau eronat. A admite că parchetul sau instanţa de judecată sunt ţinute de încadrarea juridică menţionată în avizul de cercetare dat de ministrul justiţiei, ar însemna să acceptăm că, ori de câte ori, s-ar impune schimbarea încadrării juridice, privitor la faptele supuse cercetării, conform avizului acordat, această schimbare să poată fi operată numai în urma obţinerii unui alt aviz al ministrului justiţiei, ceea ce evident, apare de neconceput.
De altfel, este de observat, însă, că, instanţa, prin hotărârea pronunţată, nu a reţinut decât încadrarea juridică a faptelor în infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), adică exact infracţiunea pentru care s-a cerut şi obţinut avizul de cercetare.
- sesizarea instanţei s-a făcut legal, prin rechizitoriu, la 26 septembrie 2000, după ce, la 28 august 2000 a fost obţinut avizul de trimitere în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi art. 291 C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.
Aşa fiind, au fost respectate dispoziţiile procedurale privitoare la sesizarea instanţei, motiv pentru care sancţiunea nulităţii absolute, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., este inoperantă în cauză.
Pentru considerentele şi argumentele mai sus-menţionate, apare nefondată şi solicitarea de încetare a procesului penal, în baza art. 10 lit. f) C. proc. pen., pentru lipsa autorizării organului competent.
Nu se impune nici casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.
Probele existente la dosar dovedesc în mod cert, faptele şi vinovăţia inculpatului.
Inculpatul Ş.C.G., în calitate de notar, a autentificat procurile nr. 1336/1997 şi nr. 1646/1997, fără ca mandanta L.N. să fie prezentă şi să semneze. În acest mod, el a atribuit caracter oficial şi aparenţă de legalitate unor înscrisuri care nu corespundeau realităţii.
De asemenea, acelaşi inculpat, la 8 iulie 1997, a autentificat procura nr. 1613, în lipsa mandantului A.R. şi, totodată, pe baza acestei procuri, a autentificat contractele de vânzare-cumpărare nr. 1731 şi nr. 1768 din 25 iulie 1997.
Probele dovedesc că inculpatul a acţionat în deplină cunoştinţă de cauză.
Astfel, coinculpatul G.G., prin declaraţiile date, a arătat, constant că, inculpatul Ş.C.G. era avizat asupra situaţiei soţilor L. (divorţaţi) şi a familiei A. (soţul dispărut), precum şi asupra lipsei mandanţilor la întocmirea procurilor.
Împrejurarea că, ulterior, la sfârşitul cercetării judecătoreşti, el a revenit infirmând cele declarate, prin suplimentul de declaraţie pe care l-a solicitat, nu reprezintă decât o încercare care, evident, nu poate produce consecinţe juridice, astfel că instanţa, în mod justificat, a înlăturat acest supliment de declaraţie.
Faptele şi vinovăţia inculpatului au fost confirmate şi prin expertizele criminalistice, care au stabilit că semnăturile mandanţilor pe procurile nr. 1336/1997 şi nr. 1613/1997 nu aparţin numiţilor L.N. (în prezent C.N.) şi, respectiv, A.R. Concluziile expertizelor criminalistice au fost confirmate de A.P., care a arătat că nu a fost prezentă la încheierea procurii nr. 1613/1997 şi de către martora L.N., care a menţionat că nu a ştiut de vânzarea-cumpărarea apartamentului bun comun şi nici nu l-a împuternicit pe soţul său, inculpatul L.N., pentru o asemenea tranzacţie.
Faptele şi vinovăţia inculpatului rezultă şi din declaraţiile martorilor S.D. şi A.E.
Pentru toate aceste motive, recursul inculpatului urmează a fi respins ca nefondat.
Recursul martorei C.N. este inadmisibil.
Susţinerea acesteia că, instanţa a considerat-o greşit martoră, pentru că în realitate, ea a avut calitatea de parte civilă, are la bază recunoaşterea obiectului juridic şi a caracterului infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), care a făcut obiectul cauzei.
Astfel, aşa cum se ştie, infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), care a făcut obiectul cauzei, are ca obiect juridic acele relaţii sociale a căror normală formare şi desfăşurare nu este posibilă fără apărarea acelei valori sociale, care este încrederea publică în conţinutul înscrisurilor care se încheie în faţa autorităţilor.
Această infracţiune nu are ca urmare juridică un rezultat, ci întotdeauna, doar o stare de pericol.
Aşa fiind, în cazul acestei infracţiuni, alăturat acţiunii penale, nu poate exista o acţiune civilă sau, cu alte cuvinte, alăturarea unei acţiuni civile este inadmisibilă.
Pentru aceste motive, recursul martorei L.N. (în prezent C.) urmează a fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.C.G. împotriva sentinţei penale nr. 3/F din 15 martie 2002 a Curţii de Apel Braşov.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de martora C.N. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă pe fiecare recurent la câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2225/2003. Penal. Art.215 alin.3, 5 c.pen.... | CSJ. Decizia nr. 2227/2003. Penal → |
|---|
