CSJ. Decizia nr. 235/2003. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 235/2003
Dosar nr. 4658/2000
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Braşov, secţia penală, prin încheierea din 4 octombrie 2002, a respins plângerea formulată de A.A.D. împotriva rezoluţiei din 6 martie 2002 pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de F.K. şi L.A., ambii procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna.
Prin plângerea formulată, petentul a menţionat că F.K. procuror criminalist şi L.A. prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului fapte prevăzute de art. 264 C. pen., întrucât au tergiversat o îndelungată perioadă de timp urmărirea penală împotriva celor care, cu ocazia evenimentelor din decembrie 1989, i-au ucis tatăl.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că urmărirea penală a persoanelor care au săvârşit infracţiunea de omor a victimei A.A. (tatăl petiţionarului), s-a desfăşurat în perioada 23 decembrie 1989 – 15 decembrie 1997, când s-a întocmit rechizitoriul şi au fost trimişi în judecată cei vinovaţi de comiterea infracţiunii, şi că, urmărirea penală a fost îngreunată de situaţii obiective ce nu pot fi reproşate celor doi procurori.
Declarând recurs împotriva acestei încheieri, A.A.D. a solicitat casarea ei şi trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea urmăririi penale împotriva procurorilor menţionaţi.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 278 C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror se rezolvă de prim-procurorul parchetului. În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către acesta, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.
Rezultă aşadar că, mai înainte de a se adresa Curţii de Apel Braşov, petiţionarul trebuia să se plângă împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în mod ierarhic, prim-procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, până la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
În cauza de faţă, plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a fost adresată direct instanţei, fără respectarea criteriului ierarhic prevăzut de art. 278 C. proc. pen.
Ca atare, recursul este nefondat şi urmează a fi respins, iar petiţionarul obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul A.A.D., împotriva încheierii din 4 octombrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.
Obligă pe recurentul petiţionar la plata sumei de 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2349/2003. Penal. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 23/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|