CSJ. Decizia nr. 2349/2003. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2349/2003
Dosar nr. 942/2003
Şedinţa publică din 20 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 481 din 19 noiembrie 2002, Tribunalul Prahova a admis contestaţia la executare formulată în temeiul art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, privind pe condamnatul E.I., şi în consecinţă a dispus modificarea dispozitivului sentinţei penale nr. 35 din 2 aprilie 1993, pronunţată de Tribunalului Prahova şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 916 din 4 aprilie 1995, a Curţii Supreme de Justiţie, privind condamnarea inculpatului E.I., la pedeapsa de 20 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., în sensul că, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată şi perioada reţinerii din 17 septembrie 1992.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinut.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 50 din 27 aprilie 1995, emis de Tribunalul Prahova şi s-a emis un nou mandat conform prezentei sentinţe.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, dispunându-se plata sumei de 150.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 35 din 2 aprilie 1993, a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 916 din 4 aprilie 1995, a Curţii Supreme de Justiţie, inculpatul E.I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen. şi art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen.
Din pedeapsa aplicată a fost dedusă perioada arestului preventiv, începând de la 18 septembrie 1992, la zi, fără a se computa şi durata reţinerii de 24 ore, din data de 17 septembrie 1992.
Instanţa de executare a constatat că, sub acest aspect, există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, potrivit dispoziţiilor art. 461 lit. d) C. proc. pen. şi, în consecinţă, constatând temeinicia contestaţiei, a dispus admiterea acesteia şi deducerea perioadei reţinerii din 17 februarie 1992 din durata pedepsei aplicate condamnatului.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 47 din 27 ianuarie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul E.I. şi a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa de apel a reţinut că apelantul nu a formulat critici împotriva hotărârii judecătoreşti, solicitând numai să i se comunice motivele admiterii contestaţiei la executare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul E.I. solicitând admiterea acesteia şi pe fond respingerea contestaţiei la executare, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 461 lit. c) C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii se poate face atunci când se iveşte vreo nelămurire, cu privire la hotărârea care se execută.
O astfel de situaţie este şi cea în care se invocă existenţa unui calcul greşit privitor la computarea reţinerii şi arestării preventive.
Ori, instanţele de judecată au stabilit în mod corect faptul că, deşi condamnatul E.I. a fost reţinut pe timp de 24 ore, pe data de 17 septembrie 1992, această perioadă nu a fost computată din durata pedepsei aplicate, astfel cum o cer dispoziţiile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a admis contestaţia la executare, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dispunând, în favoarea condamnatului, deducerea corectă a reţinerii şi arestării preventive.
Aşa fiind, şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de condamnatul E.I., dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul E.I., împotriva deciziei penale nr. 47 din 27 ianuarie 2003, a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2348/2003. Penal. Contopire pedepse. Recurs | CSJ. Decizia nr. 235/2003. Penal → |
|---|
