CSJ. Decizia nr. 2374/2003. Penal. Art.354 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2374/2003
Dosar nr. 952/2003
Şedinţa publică din 21 mai 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 198 din 17 decembrie 2002, Tribunalul Militar Cluj, făcând aplicaţia art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul L.D.D., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea, prevăzută de art. 354 alin. (1) C. pen.
Instanţa a reţinut că sus-numitul inculpat a fost trimis în judecată pentru fapta de a fi refuzat, din motive religioase, la data de 11 februarie 1999, să se prezinte la agentul economic la care a fost repartizat în vederea satisfacerii serviciului militar, în forma serviciului utilitar aternativ, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 46/1996 şi HG nr. 618/1997.
Inculpatul L.D.D. a fost chemat la data menţionată, prin ordin de chemare, pentru executarea serviciului utilitar alternativ, la Centrul Militar Cluj, unde a declarat că având în vedere că este ministru ordinat al cultului religios „Martorii lui Iehova”, calitate în care este scutit de efectuarea serviciului militar, în oricare formă, refuză să execute serviciul utilitar alternativ.
Consemnând acest refuz, Centrul Militar Cluj nu l-a mai repartizat, pentru efectuarea serviciului utilitar alternativ.
Analizând dispoziţiile legale aplicabile în cauză, instanţa a constatat că fapta inculpatului nu realizează elementul material, al infracţiunii prevăzută de art. 354 alin. (1) C. pen., întrucât acesta s-a prezentat în faţa autorităţii la termenul la care a fost chemat, astfel că a luat act de cererea de schimbare a încadrării juridice în dispoziţiile art. 354 alin. (2) C. pen.
Potrivit acestui din urmă text de lege, „Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi”.
În motivarea hotărârii de achitare pe temeiul neprevederii faptei de legea penală, instanţa a arătat că, pe de o parte, în raport cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 46/1996, inculpatul nu avea calitatea de „încorporat” sau „concentrat” întrucât nu a fost chemat pentru îndeplinirea serviciului militar, iar, pe de altă parte, acelaşi inculpat nu s-a prezentat la o altă unitate decât aceea avută în vedere de art. 354 alin. (2) C. pen., care trebuie să fie una militară.
Serviciul militar alternativ, în executarea căruia a fost chemat inculpatul, se efectuează, conformart. 2 din HG nr. 618/1997, la „angajatori”, termen definit prin metodologia emisă de Statul Major General ca fiind „instituţii publice, regii autonome şi societăţi comerciale, atât cu capital de stat cât şi privat sau mixt„.
În sfârşit, s-a mai constatat că în fapt, refuzând să execute serviciul militar alternativ, inculpatul nici nu a mai fost repartizat la unul dintre angajatorii arătaţi de art. 2 din HG nr. 618/1997, aşa încât nu este realizată nici condiţia premisă, prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul Militar Cluj, care a susţinut că, întrucât „Martorii lui Iehova” nu constituie un cult religios, refuzul inculpatului de a efectua serviciul utilitar alternativ, realizează conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen.
Prin Decizia nr. 86 din 16 martie 2000, Tribunalul Militar Teritorial a admis apelul parchetului, a desfiinţat sentinţa nr. 198 din 17 decembrie 1999, a Tribunalului Militar Cluj şi, în baza art. 354 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul L.D.D. la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen. şi l-a obligat la 1.000.00 lei cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că inculpatul, refuzând să fie repartizat pentru satisfacerea serviciului militar în forma serviciului utilitar alternativ, nu are calitatea de „încorporat”.
Prezentatrea sa, însă, la Centrul Militar Cluj urmată de refuzul de a fi repartizat pentru executarea serviciului utilitar alternativ, echivalează cu neprezentarea la încorporare, faptă prevăzută de art. 354 alin. (1) C. pen.
Decizia sus-arătată a fost atacată cu recurs de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, solicitând condamnarea inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen. şi de către inculpat, care a solicitat casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Prin Decizia nr. 227 din 14 iunie 2000, Curtea Militară de Apel a admis ambele recursuri declarate în cauză şi, în baza art. 354 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul L.D.D. la un an şi 6 luni închisoare, dispunând în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
S-a reţinut că manifestarea de voinţă fermă, constantă şi neechivocă a inculpatului de a refuza prezentarea la orice unitate militară, ca şi la orice agent economic, pentru satisfacerea serviciului utilitar alternativ realizează conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen.
Împotriva deciziei nr. 86 din 16 martie 2000, a Tribunalului Militar Teritorial şi a deciziei nr. 227 din 14 iunie 2000, a Curţii Militare de Apel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, învocând cazul de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I punctul 3 C. proc. pen., respectiv inculpatul fiind condamnat, pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
În motivarea căii extrordinare de atac s-a arătat că, pe de o parte, inculpatul L.D.D. nu a avut niciodată calitatea de încorporat sau concentrat, cerută de lege subiectului activ al infracţiunii prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen., pe de altă parte, că, agentul economic la care fusese repartizat, pentru efectuarea serviciului utilitar alternativ nu poate fi asimilat unei unităţi militare.
Verificând hotărârile atacate pe baza lucrărilor şi materialului de la dosar, Curtea constată că recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 46/1996, privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cetăţenii care din motive religioase, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, execută serviciul utilitar alternativ, organizat în conformitate cu HG nr. 618/1997.
Inculpatul L.D.D. este ministru ordinat al Organizaţiei religioase „Martorii lui Iehova” şi din motive de conştiinţă, refuză să efectueze serviciul militar.
Prin declaraţia olografă sus-numitul inculpat a refuzat să efectueze serviciul militar alternativ.
În raport de dispoziţiile legale de încriminare, preexistente adoptării Legii nr. 46/1996, fapta inculpatului de a refuza să execute serviciul utilitar alternativ nu este prevăzută de legea penală.
Aşa cum se constată, inculpatul s-a prezentat la termenul stabilit, la Centrul Militar Cluj, în baza ordinului de chemare pentru executarea serviciului utilitar alternativ, astfel încât nu poate fi pusă în discuţie săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 354 alin. (1) C. pen.
Cum inculpatul nu a fost încorporat sau concentrat, el fiind chemat pentru executarea serviciului utilitar alternativ, rezultă că acesta nu avea calitatea cerută subiectului activ al infracţiunii prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen.
Refuzul inculpatului de a se prezenta la angajatorul arătat de art. 2 din HG nr. 618/1997 şi definit prin metodologia emisă de Statul Major General, nu echivalează cu refuzul de a se prezenta la unitatea avută în vedere de art. art. 354 alin. (2) C. pen., care nu poate fi decât o unitate militară.
Faţă de cele ce preced, constatând că recursul în anulare este fondat, acesta va fi admis şi, casând hotărârile pronunţate în apel şi recurs, va fi menţinută hotărârea de achitare a inculpatului, adoptată de instanţa de fond, respectiv Tribunalul Militar Cluj.
Cererea formulată de apărătorul intimatului inculpat, cu ocazia dezbaterii cauzei, de acordare a despăgubirilor pentru daune morale suferite prin condamnarea pe nedrept, în sumă de 6 miliarde lei, se constată că, în raport de dispoziţiile legale, este greşit îndreptată.
Potrivit art. 506 C. proc. pen., acţiunea în repararea pagubei în cazul condamnării pe nedrept se poate adresa tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază persoana îndreptăţită, chemând în judecată civilă statul, care va fi citat prin Ministerul Finanţelor.
De altfel, nu ar fi nici echitabil ca judecata unei astfel de cereri să aibă loc, în fond, în calea extraordinară a recursului în anulare, lipsind părţile de dreptul de a putea exercita căile ordinare de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva deciziei nr. 86 din 16 martie 2000, a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi deciziei nr. 227 din 14 iunie 2000, a Curţii Militare de Apel, privind pe intimatul inculpat L.D.D.
Casează hotărârile atacate şi menţine sentinţa nr. 198 din 17 decembrie 1999, a Tribunalului Militar Cluj.
Respinge, ca greşit îndrepatată cererea de despăgubiri, formulată de intimatul inculpat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2373/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2375/2003. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
