CSJ. Decizia nr. 2372/2003. Penal. Art.329 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2372/2003
Dosar nr. 1040/2003
Şedinţa publică din 21 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 372 din 22 octombrie 2002, a Tribunalului Dâmboviţa, inculpatul N.T. a fost condamnat la 7 ani şi 6 luni închisoare, în baza art. 189 alin. (2) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal; la 4 ani închisoare, în baza art. 329 alin. (1) şi la 6 ani închisoare, în baza art. 12 alin. (1) din Legea 678/2001, respectiv proxenetism şi trafic de persoane şi potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. şi cu art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a confiscat de la inculpat 3.000.000 lei, sumă dobândită prin săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă detenţia preventivă, de la 2 august 2002.
S-a luat act că partea vătămată C.M. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că partea vătămată C.M., în perioada decembrie 2001 – 13 martie 2002, a fost lipsită de libertate, fiind ţinută contrar voinţei sale în locuinţa inculpatului N.T., din municipiul Târgovişte şi obligată să se prostitueze în toată această perioadă.
Împotriva acestei sentinţe inculpatul a declarat apel, susţinând că nu era vinovat, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 41 din 20 ianuarie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul inculpatului, hotărâre ce a fost recurată în termen legal, menţinându-se motivele formulate în cererea introductivă.
Recursul declarat de inculpatul N.T. este nefondat.
Din analiza coroborată a materialului probator administrat, atât în faza urmăririi penale cât şi a cercetării judecătoreşti rezultă că instanţa de apel, în mod corect şi argumentat a stabilit şi reţinut situaţia de fapt şi vinovăţia indubitabilă a inculpatului în săvârşirea infracţiunilor, pentru care a fost trimis în judecată.
Se constată că s-a dat eficienţa prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, reţinând elemente comune şi înlăturând aspectele contradictorii, stabilindu-se că faptele inculpatului întrunesc atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul unitar al infracţiunilor de lipsire de libertate, proxenetism şi trafic de persoane.
Susţinerile invocate de recurentul inculpat în sensul că nu a exercitat violenţe, presiuni fizice şi psihice şi nu a determinat-o pe partea vătămată să se prostitueze sunt infirmate de declaraţiile date de către martorii audiaţi în cauză şi ale concubinei acestuia, coroborate cu anunţurile făcute în publicaţii, date de acesta prin care erau racolate diverse persoane, pentru întreţinerea de raporturi sexuale la domiciliul său cu C.M.
Susţinerea acestuia privitor la faptul că partea vătămată poseda un telefon mobil, la care era apelată de diverşi clienţi, putând astfel la rândul ei să solicite ajutorul acestora sau al organelor de poliţie, nu poate fi primită întrucât aparatul era întrebuinţat (numai pentru a fi apelat) conform declaraţiilor date de numita A.A., de către concubină şi inculpat, care fixau orele de întâlnire între partea vătămată şi clienţi.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicată, instanţele au făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) respectiv gradul de pericol social al faptei agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei şi atitudinea nesinceră manifestată pe întregul parcurs al cercetării judecătoreşti.
Pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare, corespunde unei individualizări proporţionale fiind de natură prin durata ei să asigure finalitatea preventivă şi cea educativă, neexistând temeiuri pentru modificarea ei.
În conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Se va deduce din pedeapsă perioada arestării preventive începând cu data de 2 august 2002.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul N.T., împotriva deciziei penale nr. 41 din 20 ianuarie 2003, a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 2 august 2002, la 21 mai 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2371/2003. Penal. Art.208, 209, 211 alin.2... | CSJ. Decizia nr. 2373/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
