CSJ. Decizia nr. 2482/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2482/2003
Dosar nr. 2728/2002
Şedinţa publică din 27 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 219 din 18 august 1999, Tribunalul Prahova a dispus următoarele:
I-a condamnat pe inculpaţii:
T.C. la 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.
T.M.L.;
L.I.;
R.M.G. şi
U.N. la câte 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.
În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor tuturor inculpaţilor, stabilindu-se un termen de încercare de 5 ani pentru T.C. şi de 4 ani pentru ceilalţi.
Prin aceeaşi hotărâre, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii T.C. şi T.M.L., pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor împotriva părţii vătămate G.E., prevăzută şi pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.
S-a revocat arestarea preventivă a inculpaţilor T.C. şi T.M.L.
S-a respins ca nefondată cererea părţii civile G.E. pentru acordarea de despăgubiri civile şi daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că între inculpatul T.C. şi G.C. soţul părţii vătămate G.E., existau relaţii de duşmănie datorită împrejurării că, pe terasa localului aparţinând inculpatului, unde se servesc băuturi alcoolice se producea zgomot până târziu de la muzică şi consumatori, zgomot care deranjează familia părţii civile G.E. ce locuieşte în imediata vecinătate a localului inculpatului.
S-a motivat că din această cauză, uneori G.C. a aruncat cu diverse obiecte pe terasă, deranjând consumatorii.
Un astfel de conflict s-a petrecut şi în seara de 8 august 1998, orele 23,00, când pe terasă au fost aruncate două pungi din material plastic umplute cu apă care s-au spart şi au stropit consumatorii.
S-a mai motivat că inculpatul T.C., având convingerea că cel care a aruncat este vecinul lui, G.C. s-a deplasat la locuinţa acestuia pentru a-i cere explicaţii, fiind urmate de inculpaţii T.M., L.I., R.M.G., U.N. şi de martorul S.F.
Deoarece poarta era încuiată, S.F. s-a urcat pe ea şi a reuşit s-o deschidă, inculpaţii au intrat în curte.
Din casă a ieşit G.E., care l-a tras de tricou pe inculpatul T.C. după care au intervenit ceilalţi inculpaţi care au insultat-o şi lovit-o cu pumnii şi palmele.
Din casă a ieşit atunci şi G.C., care ţinea în mână o cazma. În timp ce inculpatul T.C. era prins în conflictul cu G.E., ceilalţi inculpaţi au încercat să-l dezarmeze pe G.C., dar, a reţinut instanţa, au fost loviţi şi au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare între 5 şi 9 zile îngrijiri medicale. S-a produs o învălmăşeală, s-a menţionat în continuare şi o lovitură de cazma dată de G.C., a nimerit în soţia lui G.E., care a suferit o leziune traumatică craniană pentru care au fost necesare 55 de zile îngrijiri medicale, viaţa fiindu-i pusă în primejdie.
Prin Decizia nr. 526 din 20 decembrie 1999 a Curţii de Apel Ploieşti au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, de partea civilă G.E. şi de către inculpaţii T.C., T.M.L., L.I., R.M.G. şi U.N.
Împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi partea civilă G.E.
În recursul parchetului s-a criticat greşita achitare a inculpaţilor T.C. şi T.M.L., pentru infracţiunea, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., ca fiind pronunţată printr-o eroare de interpretare a probelor, motiv de casare, prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Concomitent parchetul a mai criticat Decizia pentru faptul că nu s-a pronunţat asupra schimbării încadrării juridice a tentativei de omor din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., în art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., cerută de procuror, şi nici asupra cererii de despăgubiri civile formulate de Spitalul judeţean Ploieşti, motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 4208 din 27 octombrie 2000, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a admis recursurile declarate şi a casat atât Decizia instanţei de apel, cât şi sentinţa tribunalului, cu privire la greşita achitare a inculpaţilor T.C. şi T.M.L. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor, la aplicarea art. 81 C. pen. şi la soluţionarea laturii civile, şi a dispus următoarele:
- înlăturarea dispoziţiei de achitare a inculpaţilor T.C. şi T.M.L. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor şi a celei de aplicare a prevederilor art. 81 C. pen., referitor la pedepsele ce li s-au stabilit pentru infracţiunea de violare de domiciliu;
- schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., în infracţiunea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (2) teza I C. pen., pentru care i-a condamnat pe ambii inculpaţi la câte 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., a dispus contopirea acestor pedepse stabilite pentru infracţiunea de încăierare, cu pedepsele stabilite pentru infracţiunea de violare de domiciliu, urmând ca fiecare dintre cei doi inculpaţi să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Totodată, ambii inculpaţi au fost obligaţi, în solidar, să plătească următoarele sume, cu titlu de despăgubiri:
- 413.802 lei, cu dobânda legală aferentă, părţii civile Spitalul Judeţean Ploieşti;
- 100.000.000 lei părţii civile G.E.
Împotriva acestei ultime decizii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, invocând temeiul înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen.
În motivarea recursului în anulare s-a susţinut că, Decizia atacată este contrară legii, deoarece lipsesc din dosarul cauzei încheierea din 5 octombrie 2000, când au avut loc dezbaterile cu privire la recursurile declarate, precum şi încheierile din 13 şi 23 octombrie 2000, referitor la amânarea pronunţării, atrăgând astfel sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii conform art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., solicitându-se astfel casarea deciziei vizate şi rejudecarea recursurilor.
Prin Decizia penală nr. 59 din 20 mai 2002, Completul de 9 Judecători al Curţii Supreme de Justiţie a admis recursul în anulare declarat, a casat Decizia penală atacată privind pe inculpaţii T.C. şi T.M.L. şi a trimis dosarul la secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie pentru rejudecarea recursurilor, fiind anulate totodată, formele de punere în executare a deciziei casate.
Rejudecând recursurile declarate, în fond, după casare, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, constată următoarele:
Din examinarea probatoriului existent la dosarul cauzei, rezultă că, în noaptea de 8 august 1999, după ce, pe terasa localului S.C. T. S.R.L. din satul Tăriceni, aparţinând inculpatului T.C. şi vărului acestuia, coinculpatul T.M.L., au fost aruncate două pungi cu apă care au stropit consumatorii, precum şi o bucată tip B.C.A., care a stricat două clape de la orga electronică instalată pe terasă, şi bănuind că acestea au fost aruncate din curtea de peste drum aparţinând soţilor G.C. şi G.E., cu care inculpaţii se aflau în relaţii de duşmănie, cei doi inculpaţi, însoţiţi de coinculpaţii L.I., R.M.G., U.N. şi martorul S.F., au mers înspre curtea respectivă, pentru a cere explicaţii soţilor G.
Pentru că poarta era încuiată, martorul S.F. a escaladat-o şi a descuiat-o facilitând accesul celorlalţi în curtea părţilor vătămate.
Din casă, a ieşit mai întâi doar G.E., care a fost întâmpinată de inculpatul T.C. care ţinea în mână cele două pungi din plastic şi care a întrebat-o „ce sunt cu acestea?”, moment în care a şi lovit-o cu pumnul în faţă, după care, cei doi au început să se îmbrâncească, partea vătămată reuşind la un moment dat să fugă înspre casă, dar a fost din nou prinsă de inculpatul T.C. şi trântită la pământ, moment în care, a primit mai multe lovituri de la ceilalţi coinculpaţi, după care, inculpatul T.C. a luat o cazma ce era folosită de părţile vătămate la sprijinitul porţilor şi a lovit-o pe partea vătămată în zona capului, provocându-i o leziune ce a dus la pierderea momentană a cunoştinţei.
Aproape concomitent cu lovirea soţiei sale în cap cu cazmaua de către inculpatul T.C., a ieşit din casă în ajutorul acesteia, soţul său G.C. care era înarmat cu o lopată încercând să-i îndepărteze pe inculpaţi din curte şi strigând după ajutor la vecinii săi, care de altfel au şi sosit şi i-au acordat ajutor acesteia, chemând salvarea şi organele de poliţie.
Că aşa s-au petrecut faptele rezultă din declaraţiile părţii vătămate G.E., care, chiar dacă nu sunt constante în ceea ce priveşte numărul persoanelor participante la conflict, acţiunile fiecăreia şi momentele în care acestea au acţionat, în mod constant, ea a afirmat că a fost lovită în cap cu casmaua de inculpatul T.C., din declaraţiile martorilor G.C., Z.C., D.S. şi D.M., D.A., dar şi din declaraţia inculpatului U.N.
Aşa fiind, fapta inculpatului T.C., care provocat fiind de acţiunile părţilor vătămate care mai înainte aruncaseră cu pungi cu apă pe terasa localului al cărei patron era, deranjând consumatorii, precum şi cu o bucată de cărămidă tip B.C.A, deteriorând 2 clape de la orga electronică amplasată pe terasă, de a pătrunde fără drept în curtea locuinţei acestora şi de a o lovi pe partea vătămată G.E. cu o cazma în cap, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare i-au fost necesare 55 zile îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. şi de tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi a art. 76 din acelaşi cod, pentru această din urmă infracţiune.
În ceea ce priveşte agravanta prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., se reţine că, în speţă, aceasta nu este aplicabilă atâta vreme, cât inculpatul T.C. prin fapta sa nu a „urmărit” sau „conceput” săvârşirea acesteia în scopul de a fi auzită sau văzută de două sau mai multe persoane, în sensul explicat şi cerut de dispoziţiile art. 152 C. pen., aşa încât, această critică a parchetului urmează să fie înlăturată, ca atare.
Referitor la inculpatul T.M.L., se constată că în mod corect instanţa de fond şi cea de apel au dispus achitarea pentru infracţiunea de tentativă la infracţiunea de omor, întrucât, din probe nu rezultă participaţia acestuia la săvârşirea acestei infracţiuni.
Este adevărat că, şi el, ca şi ceilalţi inculpaţi, respectiv L.I., R.M.G. şi U.N. a pătruns fără drept în curtea locuinţei părţilor vătămate, şi că, şi el, ca şi ceilalţi coinculpaţi, la un moment dat a lovit-o şi îmbrâncit-o pe partea vătămată G.E., fiind muşcat de mână de aceasta, dar, acţiunea sa nu s-a conjugat cu acţiunea inculpatului T.C., ea fiind singulară şi izolată, în raport cu acţiunea de lovire a victimei în cap cu casmaua de către inculpatul T.C., aşa încât, în mod corect instanţele au dispus achitarea acestuia pentru această infracţiune.
În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, se constată că, prin reţinerea în favoarea inculpatului T.C. a circumstanţei atenuante legale a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cuantumul despăgubirilor civile dovedit şi datorat Spitalului Judeţean Ploieşti şi părţii civile G.E., se va reduce în mod corespunzător, urmând ca inculpatul să fie obligat la plata sumei de 207.000 lei către spital, plus dobânzile legale şi respectiv la plata sumei de 30.000.000 lei către cealaltă parte civilă.
În concluzie, pentru considerentele mai sus expuse, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie va admite recursurile declarate şi va casa hotărârile atacate numai cu privire la achitarea inculpatului T.C., pentru infracţiunea de tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., la individualizarea pedepsei aplicată acestui inculpat, pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. şi cu privire la soluţionarea acţiunii civile, şi rejudecând cauza în fond după casare, îl va condamna pe inculpatul T.C., pentru infracţiunea, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., la o pedeapsă într-un cuantum orientat sub minimul prevăzut de lege, şi la o pedeapsă orientată către minimul special, pentru infracţiunea, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., înlăturând dispoziţiile art. 81 C. pen., pentru această infracţiune, urmând ca, prin aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul T.C. să execute pedeapsa cea mai grea în regim de detenţie şi cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi cu obligarea la plata despăgubirilor civile către Spitalul Judeţean Ploieşti şi partea civilă G.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, partea civilă G.E. şi de inculpatul T.C., împotriva deciziei penale nr. 526 din 20 decembrie 1999 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia penală atacată, precum şi sentinţa penală nr. 219 din 18 august 1999 a Tribunalului Prahova, numai cu privire la:
- achitarea inculpatului T.C., pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.;
- individualizarea pedepsei aplicată acestui inculpat pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
- şi cu privire la soluţionarea acţiunii civile.
Înlătură dispoziţia de achitare dispusă în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru inculpatul T.C.
În baza art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., condamnă pe inculpatul T.C. la 2 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat, pentru infracţiunea, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. şi reduce această pedeapsă la 2 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., inculpatul T.C. va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Deduce din pedeapsă, perioada executată în arest preventiv pentru acest inculpat, de la 18 noiembrie 1998, până la punerea efectivă în libertate.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Menţine dispoziţia de achitare, cu privire la inculpatul T.M.L., pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., şi dispoziţia de suspendare condiţionată a executării pedepsei pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
Obligă pe inculpatul T.C. să plătească suma de 207.000 lei, reprezentând despăgubiri civile, către Spitalul judeţean Prahova, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la data achitării integrale a debitului.
Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă G.E. şi obligă pe inculpatul T.C. la plata sumei de 30.000.000 lei reprezentând despăgubiri către aceasta.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.L. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă inculpatul T.M.L. la plata sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2480/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2483/2003. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
