CSJ. Decizia nr. 2406/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2406/2003
Dosar nr. 716/2003
Şedinţa publică din 22 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 58 din 21 martie 2002, Tribunalul Braşov a condamnat pe inculpaţii:
- D.D.G. la 6 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen. şi
- D.S. la 5 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin.(2) lit. a) şi e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat arestul preventiv al celor doi inculpaţi de la 18 iulie 2001, la zi.
Inculpaţii au fost obligaţi, în solidar la plata sumei de 2.500.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă H.M., cât şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt, s-a reţinut că la data de 16 iulie 2001, în jurul orelor 14,45, cei doi inculpaţi au sustras prin violenţă, un lănţişor din aur aparţinând părţii vătămate H.M., în timp ce aceasta se deplasa pe o alee, din incinta complexului Universităţii Transilvania din Municipiul Braşov.
În considerentele sentinţei se arată că, deşi inculpaţii au negat săvârşirea faptelor, acestea sunt dovedite cu declaraţiile constante ale părţii vătămate şi declaraţiile martorului L.I., coroborate cu procesele verbale şi planşele fotografice întocmite cu ocazia recunoaşterii din grup a făptuitorilor.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 251 din 30 octombrie 2002, admiţând apelurile declarate de inculpaţii D.D.G. şi D.S., a casat sentinţa pronunţată de prima instanţă şi a dispus achitarea lor, pentru infracţiunea de tâlhărie şi respectiv complicitate la această infracţiune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Totodată, s-au respins pretenţiile formulate de partea civilă H.M., împotriva inculpaţilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că materialul probator administrat în cauză a fost supus unei examinări sumare, apreciind că recunoaşterea din grup a inculpaţilor de către partea vătămată şi martorul L.I. nu sunt suficiente şi edificatoare.
S-a mai arătat că inculpaţii au negat, în mod constant, săvârşirea faptei, apărările acestora fiind sprijinite de declaraţiile unui număr destul de mare de martori.
Contrar opiniei majorităţii membrilor completului de judecată, în opinia separată, unul dintre judecători a menţionat că dacă în cazul inculpatului D.D.G. există dubii în ceea ce priveşte participarea acestuia la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, referitor la inculpatul D.S., vinovăţia este pe deplin dovedită.
Împotriva menţionatei decizii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a declarat recurs, în temeiul art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., susţinând că soluţia de achitare a inculpaţilor adoptată de instanţa de apel, este nejustificată, datorându-se verificării necorespunzătoare a probelor administrate.
Recursul este întemeiat.
Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate şi conducându-se după conştiinţa lor.
Examinând actele dosarului, în raport de dispoziţiile procedurale citate, se constată că o serie de probe cu înscrisuri, respectiv, procesele-verbale de recunoaştere din grup, procesele verbale, întocmite cu ocazia efectuării testului Polygraf, asupra inculpaţilor şi a unor martori, declaraţiile constante ale părţii vătămate cât şi declaraţiile singurului martor ocular L.I., au fost înlăturate în mod nejustificat, instanţa de apel neţinând seama de contradicţiile existente între declaraţiile martorilor propuşi de inculpat în apărare, toţi rude apropiate sau prieteni ai acestora, de împrejurarea că în cursul procesului, cei doi inculpaţi s-au pus de acord asupra unor elemente esenţiale de fapt, cum ar fi ora la care s-au întâlnit, la modul de petrecere a timpului, la data când s-a comis fapta şi nici de împrejurarea că aflându-se în arest preventiv, inculpaţii au determinat pe unul dintre deţinuţi să-şi asume el răspunderea săvârşirii acestei infracţiuni de tâlhărie.
De remarcat este faptul că la scut timp după săvârşirea infracţiunii, inculpatul D.S. a fost recunoscut, fără ezitări, atât de partea vătămată cât şi de martorul L.I. iar inculpatul D.D.G., de către acelaşi martor ocular, de asemenea fără ezitări, situaţii consemnate în procesele verbale de constatare întocmite cu ocazia recunoaşterii din grup în prezenţa a doi martori asistenţi, în planşele fotografice, cât şi în declaraţiile persoanei vătămate şi martorului menţionat cât şi ale martorilor asistenţi.
Împrejurarea că în faza cercetării judecătoreşti, martorul L.I. a precizat că la acea dată, nu mai este atât de sigur cu privire la identitatea autorilor, nu justifică înlăturarea declaraţiilor de la urmărirea penală, pe care acesta nu le-a retractat şi care au fost consemnate imediat după comiterea faptelor.
Privitor la declaraţiile martorilor propuşi de către inculpaţi, se constată că acestea au fost înlăturate în mod just de instanţa de fond, întrucât sunt pro cauza, contradictorii, şi nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză.
Astfel, inculpatul D.D.G., a susţinut că la momentul comiterii faptei se afla la domiciliu împreună cu părinţii, întâlnirea cu D.S., coinculpat în cauză şi prietena acestuia C.M.L. având loc între orele 19,00 - 20,00.
Cu ocazia audierii, în legătură cu acest aspect, părinţii inculpatului au dat declaraţii, care contrazic susţinerile acestuia în sensul că în ziua de 16 iulie 2001, fiul lor a stat tot timpul acasă unde au fost vizitaţi de fiul lor D.S. şi de soţia acestuia.
La rândul său, inculpatul D.S. a susţinut că la momentul comiterii faptei se afla în locuinţa lui împreună cu bunica şi fratele M., însă în jurul orei 11,00 s-a deplasat la domiciliul inculpatului D.D.G., stabilind să se întâlnească pe str. Ţebea peste o oră, lucru pe care l-a şi făcut, discutând, cu acea ocazie şi cu martora C.M.L., prietena sa de circa 26 ani.
În cursul urmăririi penale, atât inculpaţii cât şi martorii D.E. şi D.C., propuşi în apărare, au fost supuşi testului Polygraf, constatându-se că au un comportament simulat, aşa cum rezultă din rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice 85 şi 89.
Pentru toate aceste considerente recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, fiind întemeiat, urmează a fi admis, conform art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a se menţine hotărârea primei instanţe.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, împotriva deciziei penale nr. 251/ Ap din 30 octombrie 2002, a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpaţii D.D.G. şi D.S.
Casează Decizia penală atacată şi menţine soluţia primei instanţe.
Onorariul de avocat în sumă de câte 300.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2405/2003. Penal. Art.254 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2412/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
