CSJ. Decizia nr. 2404/2003. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2404/2003
Dosar nr.4245/2002
Şedinţa publică din 22 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 305 din 9 octombrie 2001, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică, pentru infracţiunea de înşelăciune din art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), condamnă pe inculpata C.M.O., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, la pedeapsa de:
- 5 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatei pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsă durata măsurii reţinerii şi arestului preventiv, începând din data de 15 iunie 1999, până la 28 martie 2001 inclusiv.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpată de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., obligă pe inculpată să plătească fiecăreia dintre părţile civile prejudiciul cauzat.
Respinge cererea pentru obligarea inculpatei la plata sumei de 2.000.000 lei daune morale, formulate de către partea vătămată D.I.
Respinge acţiunea civilă formulată împotriva inculpatei de către Direcţia Finanţelor Publice Maramureş, Baia Mare.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpată să plătească statului suma de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa astfel s-au reţinut următoarele:
La data de 20 martie 1995, prin sentinţa civilă nr. 371 a Tribunalului Maramureş, s-a autorizat funcţionarea societăţii comerciale SC C. SRL, cu sediul în Baia Mare, având ca asociat unic şi administrator pe F.A. În statutul firmei era prevăzut ca obiect de activitate şi activitatea de recrutare şi plasare de forţă de muncă. La data de 21 mai 1998, F.A. cesionează în favoarea inculpatei părţile sociale cât şi calitatea de asociat unic al acestei firme, calitate pe care inculpata o are, până la data de 28 mai 1999, când şi aceasta la rândul ei cedează părţile şi firma soţului său C.V.
Pentru desfăşurarea activităţii de intermediere, recrutare şi plasare de forţă de muncă românească în străinătate, în speţă în Israel, potrivit reglementărilor în vigoare la acea perioadă, respectiv Ordinele nr. 311 din 7 august 1996, nr. 439 din 2 octombrie 1996, ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, era necesară avizarea societăţii, pentru acest obiectiv de activitate, aviz care se acorda de către o Comisie din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
Această societate a fost avizată pentru a desfăşura acest tip de activitate, însă începând cu data de 4 decembrie 1996, s-a retras avizul din cauză, că societatea nu şi-a respectat obligaţiile prevăzute de lege.
Deşi nu mai avea aviz, în perioada martie 1998, martie 1999, inculpata a continuat să recruteze forţe de muncă pentru Israel, sens în care în această perioadă a încasat de la un număr de 50 persoane, diverse sume de bani în lei şi valută, promiţându-le acestora că o să le faciliteze obţinerea de locuri de muncă în Israel.
Împotriva sentinţei în termen, au declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Maramureş.
Prin apelul declarat parchetul a solicitat desfiinţarea sentinţei ca fiind nelegală şi netemeinică, rejudecarea cauzei şi în urma rejudecării a se dispune condamnarea inculpatei C.M.O. şi pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual prevăzută şi pedepsită de art. 40 din Legea 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedepse just individualizate, în condiţiile art. 71 C. pen.
Prin apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Maramureş, a solicitat desfiinţarea sentinţei, ca fiind nelegală şi netemeinică, rejudecarea cauzei şi în urma rejudecării a se acorda despăgubirile civile solicitate la bugetul de stat, împreună cu majorările de întârziere conform HG1043/2001 şi cu penalităţile de întârziere, conform OG nr. 26/2001.
Prin Decizia penală nr. 127 din 6 iunie 2002, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Maramureş, împotriva sentinţei penale nr. 305 din 9 octombrie 2001, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, cu obligarea la cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa astfel s-a reţinut aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, că inculpata nu a lucrat în numele firmei, nu a încheiat contracte cu persoanele respective şi nici nu a emis chitanţe, pentru sumele încasate. Sumele de bani primite de inculpată au fost încasate de aceasta neevidenţiindu-le în actele firmei, astfel încât nu poate fi acuzată de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Mai reţine, instanţa de apel că, actele la care face referire parchetul, respectiv procesele verbale încheiate de organele de control financiar, sunt expertizele contabile care se referă la alte activităţi desfăşurate de inculpată şi nu la situaţia personală de la care aceasta a luat bani.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi partea civilă D.G.F.P.
Critica Parchetului vizează greşita achitare a inculpatei, pentru infracţiunea de evaziune fiscală şi fals la legea contabilităţii, întrucât din probele administrate a rezultat, că inculpata a săvârşit aceste infracţiuni, că a lucrat în numele firmei, încasând de la cele 50 persoane sume de bani şi a promis rezolvarea plecării la lucru în Israel, făcând referinţă şi la alte firme cu care lucrează.
Totodată, inculpata nu a eliberat chitanţe pentru banii încasaţi întocmind şi înregistrând la evidenţa contabilă un nr. mare de chitanţe, fără să nominalizeze persoanele de la care a încasat banii.
Partea civilă a solicitat obligarea inculpatei, la recuperarea prejudiciului produs prin evaziune fiscală, reprezentând impozit pe profit, T.V.A. şi impozit pe salariu, în cuantum de 224.605.487 lei.
Examinând cauza, în raport de motivele invocate, examinate potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., cât şi din oficiu potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, constată că recursurile sunt fondate.
Din probele administrate în cauză, rezultă că inculpata C.M.O a săvârşit infracţiunea de înşelăciune în concurs real, cu infracţiunile de evaziune fiscală şi fals privind legea contabilităţii.
S-a reţinut în mod eronat că inculpata nu a lucrat în numele firmei, în sens contrar fiind probele de la dosar: procese verbale încheiate de organele de control financiar şi trei expertize contabile, din care rezultă că evidenţa contabilă a fost condusă până la 31 decembrie 1998 şi pentru exerciţiul financiar pe anul 1998, a fost întocmit şi bilanţul contabil, care a fost depus la D.G.F.P.C.F.S. Baia Mare. A mai rezultat că inculpata, odată cu înşelarea celor 50 de persoane, pentru care nu a eliberat chitanţe a întocmit şi a înregistrat în evidenţa contabilă un număr mare de chitanţe, atestând încasarea unor sume fără a nominaliza persoanele de la care a încasat banii.
Chitanţele fiscale eliberate în data de 30 şi 31 martie 1998, în număr de 29, nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă şi au fost emise pe numele altor persoane, decât cele 50 persoane „înşelate”. Neînregistrarea acestora a avut ca efect diminuarea T.V.A. - ului.
S-a mai stabilit prin expertiză că inculpata, în luna februarie 1999 a emis un nr. de 53 chitanţe fiscale, nefiind cuprinse în evidenţa contabilă.
Concluzionând, a rezultat că inculpata a comis infracţiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin neînregistrarea tuturor chitanţelor fiscale emise în 1998 – februarie 1999 şi prin neconducerea evidenţei contabile pe perioada 1 ianuarie – 28 mai 1999, ceea ce a avut drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare în care se reflectă bilanţul contabil.
Aceasta, a avut ca urmare neplata impozitului pe profit, a T.V.A. - ului şi a impozitului pe salariu, fapta constituind infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Nu în ultimul rând, ca dovadă că inculpata a lucrat în numele societăţii, stau declaraţiile celor 50 martori, din care rezultă că inculpata a promis rezolvarea plecării la lucru în Israel, făcând referire şi la alte firme cu care lucrează, de exemplu SC C.C. SRL Iaşi.
Pentru săvârşirea faptelor reţinute în sarcina inculpatei se va aplica acesteia câte o pedeapsă, la individualizarea căreia se vor avea în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), urmând a se face în cauză aplicarea dispoziţiilor, privitoare la concursul de infracţiuni cu pedeapsa aplicată inculpatului, pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Totodată, prin admiterea recursului părţii civile, inculpata va fi obligată şi la despăgubirea acesteia, în cuantum de 224.605.487 lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A. şi impozit pe salariu.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor admite recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi partea civilă D.G.F.P. Maramureş, împotriva deciziei penale nr. 127 din 6 iunie 2002, a Curţii de Apel Oradea, privind pe inculpata C.M.O., se va casa Decizia atacată cât şi sentinţa penală nr. 305 din 9 octombrie 2001, a Tribunalului Satu Mare în sensul considerentelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de partea civilă D.G.F.P. Maramureş, împotriva deciziei penale nr. 127/ A din 6 iunie 2002, a Curţii de Apel Oradea, privind pe inculpata C.M.O.
Casează Decizia penală, precum şi sentinţa penală nr. 305 din 9 octombrie 2001, a Tribunalului Satu Mare, pentru greşita achitare a inculpatei C.M.O., pentru infracţiunile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), precum şi la greşita soluţionare a laturii civile.
1. În baza art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă pe inculpata C.M.O. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 65, cu referire la art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate pentru aceste infracţiuni cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 305/2001 a Tribunalului Satu Mare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 din acelaşi cod, urmând ca în final, inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 65, cu referire la art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
2. Obligă inculpata C.M.O. la plata sumei de 224.605.487 lei, despăgubiri civile către partea civilă D.G.F.P. Maramureş.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2403/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2405/2003. Penal. Art.254 c.pen. Recurs → |
|---|
