CSJ. Decizia nr. 2435/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2435/2003
Dosar nr. 1155/2003
Şedinţa publică din 20 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Galaţi, prin sentinţa penală nr. 368 din 24 septembrie 2002, a condamnat pe inculpatul N.G., la 6 ani şi 2 luni de închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi, pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea art. 71 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile B.N. 50.000.000 lei daune materiale, 50.000.000 lei daune morale şi 5.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Instanţa a reţinut, în esenţă că, în noaptea de 14 decembrie 2001, inculpatul a lovit, cu cuţitul, partea civilă, punându-i viaţa în primejdie.
Partea civilă şi inculpatul au declarat apel.
Inculpatul şi-a retras apelul, iar partea civilă a cerut instituirea sechestrului asigurator, pe bunurile făptuitorului.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 41/ A din 14 ianuarie 2003, a luat act de retragerea apelului inculpatului şi a respins, ca nefondat, apelul părţii civile.
Partea civilă declară recurs, cerere pe care nu o motivează şi nici nu se prezintă a o susţine.
Recursul nu este fondat.
În cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 163 C. proc. pen., privind măsurile asiguratorii.
Din oficiu nu se constată motive de casare, care să fie luate în considerare.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Decizia atacată va fi menţinută, prin respingerea recursului, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă B.N., împotriva deciziei penale nr. 4/ A din 14 ianuarie 2003, a Curţii de Apel Galaţi, privind pe inculpatul N.G.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2434/2003. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2436/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
---|