ICCJ. Decizia nr. 244/2003. Penal. Revizuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 244

Dosar nr.2475 /2003

Şedinţa publică din15 ianuarie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentinţa penală nr.77 din 04.03.2002, Tribunalul Botoşani a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a sentinţei penale nr.209 din 27 iunie 2000 prin care aceeaşi instanţă l-a condamnat pe inculpatul B.I., în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani, la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 al.2 lit.d, cu aplicarea art.37 lit.d C.pen.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că motivul invocat de petent, în sensul că fapta de lovire a părţii vătămate Hofman Ioan s-ar fi comis în alt loc decât cel reţinut de instanţă, nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art.394 C.proc.pen.

Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr.133 din5 mai 2003 , a respins apelul prin care revizuientul solicita schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în cea de furt, cu reducerea corespunzătoare a pedepsei , a fost respins, ca nefondat .

Împotriva menţionatelor hotărâri condamnatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în apel, respectiv , greşita încadrare juridică a faptelor şi greşita individualizare a pedepsei.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.394 C.proc.pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii numai în anumite cazuri expres şi limitativprevăzute de lege.

Cum motivele invocate de revizuient, nu se regăsesc printre aceste cazuri expres şi limitativ prevăzute de textul de lege citat, urmează ca recursul declarat să fie respins, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul pentruapărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursuldeclarat de condamnatul revizuient B.I. împotrivadecizei nr.133 din 5 mai 2003 a Curţii de ApelSuceava,ca nefondat.

Obligă perecurentul inculpat, să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 ianuarie2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 244/2003. Penal. Revizuire. Recurs