CSJ. Decizia nr. 2615/2003. Penal. Contestatie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2615/2003
Dosar nr. 1182/2003
Şedinţa publică din 30 mai 2003
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1084 din 12 noiembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatorul G.V., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Contestatorul G.V. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, prin sentinţa penală nr. 27 din 25 ianuarie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
S-a mai reţinut că motivul invocat de contestator pentru reaprecierea pedepsei aplicate, şi anume modificarea dispoziţiilor art. 146 C. pen., prin OUG nr. 207 din 22 noiembrie 2000, nu este fondat întrucât pedeapsa stabilită se încadrează în noile limite prevăzute de legea penală, iar pe de altă parte, fiind un caz de aplicare facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, instanţa a avut în vedere infracţiunea săvârşită, persoana condamnatului, conduita acestuia după pronunţarea hotărârii în timpul executării pedepsei, precum şi timpul executat din pedeapsă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 36 din 31 ianuarie 2003, a respins apelul formulat de contestator.
Împotriva acestor hotărâri condamnatul a declarat recurs fără a preciza în scris sau oral motivele pentru care le consideră nelegale şi netemeinice.
Examinând cererea din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Este adevărat că prin noua încadrare juridică a faptei de furt comisă de condamnat nu i se mai pot reţine „consecinţe deosebit de grave", prevăzute în art. 209 alin. (3) C. pen., (raportat la prejudiciul cauzat la data săvârşirii infracţiunii, în cuantum de 135.000.000 lei) însă, potrivit art. 14 din acelaşi cod, este obligatorie aplicarea legii penale mai favorabile când maximul special prevăzut în legea mai favorabilă este mai mare decât pedeapsa aplicată, caz în care se reduce obligatoriu pedeapsa la nivelul maxim prevăzut de noua lege.
În cazul condamnatului contestator, maximul special al legii mai favorabile este mai mare decât pedeapsa aplicată. Instanţa de fond ca şi cea de apel au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 15 C. pen., deoarece aplicarea legii mai favorabile este facultativă şi, totodată au avut în vedere infracţiunea comisă, persoana condamnatului, conduita acestuia în timpul executării pedepsei şi timpul executat din pedeapsă, considerente în raport de care justificat au apreciat că nu este fondată contestaţia la executate formulată de condamnat.
În consecinţă, hotărârile pronunţate fiind temeinice şi legale, recursul declarat va fi respins ca nefundat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.V., împotriva deciziei penale nr. 36 din 31 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul la 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 150.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2614/2003. Penal. întrerupere executare... | CSJ. Decizia nr. 2617/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
