CSJ. Decizia nr. 2634/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2634/2003
Dosar nr. 1308/2003
Şedinţa publică din 3 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Secţia penală a Tribunalului Suceava, prin sentinţa nr. 14 din 15 ianuarie 2003, a respins cererea formulată de inculpată, prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea de pruncucidere, prevăzută şi pedepsită de art. 177 din acelaşi cod, şi a condamnat-o pe inculpata T.M.A. la 18 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din acelaşi cod.
Instanţa a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 8 februarie 2002, la zi şi a menţinut starea de arest a inculpatei, iar conform art. 113 C. pen., a obligat-o la tratament medical până la însănătoşire.
Tribunalul a constatat că nu este constituită parte civilă în cauză şi a obligat pe T.M.A. la plata sumei de 5.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, în ziua de 24 ianuarie 2002, inculpata a dat naştere unui copil de sex masculin, neasistată, direct pe pardoseala din scândură a WC-ului, din spatele locuinţei şi deoarece acesta a început să ţipe, pentru a nu fi descoperită, l-a luat de picioare, l-a trântit de câteva ori cu capul de pământul îngheţat din preajma WC-ului până acesta nu a mai ţipat.
A înfăşurat corpul nou-născutului într-o bluză, apoi l-a pus într-o pungă din plastic şi l-a îngropat în cimitirul satului, fără a spune ceva părinţilor cu care locuia, despre ceea ce i s-a întâmplat, mai ales că nu s-a înregistrat cu sarcina în evidenţele organelor medicale şi nici nu a comunicat membrilor familiei că este însărcinată.
Instanţa a înlăturat apărarea inculpatei privind schimbarea încadrării juridice a faptei, deoarece, în momentul comiterii acesteia, nu se afla într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, astfel cum prevăd dispoziţiile cuprinse în art. 177 C. pen., care incriminează fapta de pruncucidere.
Apelul declarat în termen legal de către inculpată a fost respins, prin Decizia nr. 68 din 3 martie 2003, de Curtea de Apel Suceava, secţia penală, care a apreciat că sunt nefondate criticile referitoare la greşita încadrare juridică a faptei şi la pedeapsa aplicată, considerată ca excesivă.
Prin memoriul trimis din penitenciar, inculpata T.M.A. a declarat recurs, considerând hotărârile netemeinice şi nelegale cu reiterarea aceloraşi motive, privind încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa aplicată, aspecte analizate şi de către instanţa de control judiciar, cu prilejul judecării apelului.
Examinând Decizia atacată în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis.
1. Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 3859 alin. (1) pct. 18, referitoare la comiterea de către instanţe a unei „erori grave de fapt”, care să conducă la casarea hotărârii, suntem în această situaţie în cazul în care, contrar probelor neechivoce existente în cauză, acestea au condamnat sau au achitat pe inculpat ori a încetat procesul penal în temeiul unor fapte reţinute în mod vădit greşit.
Revenind la speţă, din analiza probatoriului administrat şi dispus în cauză, se constată, fără nici un dubiu că inculpata a comis cu vinovăţie infracţiunea de omor calificat şi nu aceea de pruncucidere.
În acest sens, încă de la primele declaraţii inculpata a descris momentele premergătoare naşterii şi cele care au urmat, după ce noul născut a început să ţipe, situaţie în care s-a speriat şi pentru a nu fi descoperită a izbit de câteva ori copilul cu capul de pământul îngheţat din faţa W.C.-ului. „După aceste lovituri, continuă inculpata, copilul nu a mai ţipat şi în continuare l-am aşezat pe o bluziţă lângă W.C. După aceasta m-am deplasat pe holul casei mele, unde m-am schimbat de haine. Când m-am reîntors, am găsit copilul mâncat de câine de la mijloc în jos”.
În dovedirea faptului că mama şi-a ucis copilul în timp ce se afla într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, aşa cum prevăd dispoziţiile cuprinse în art. 177 C. pen., referitoare la infracţiunea de pruncucidere, este necesară şi efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, prin care să se ateste că, în condiţiile concrete ale comiterii faptei, mama a acţionat sub stăpânirea unei asemenea tulburări, adică a acelei stări psihofiziologice de natură a influenţa conştiinţa şi a altera voinţa, care conduce la uciderea noului-născut.
În cauză, s-au efectuat două expertize medico-legale psihiatrice, ultima dintre ele, întocmită de Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, Bucureşti, sub nr. A6/6571 din 2 octombrie 2002, cuprinde următoarea precizare: „Comisia de nouă expertiză medico-legală psihiatrică constată, în baza datelor înaintate, că nu se reconstituie o tulburare pricinuită de naştere, aşa cum este prevăzută de art. 177 C. pen. La data comiterii faptei, numita T.M.A. a prezentat reacţie depresivă survenită pe fondul carenţelor severe instructiv-educative. A avut scăzută capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptei comise şi faţă de care discernământul a fost scăzut. Din punct de vedere psihopatologic nu se delimitează criterii medicale de încadrare în prevederile art. 113 C. pen. Se recomandă măsuri psiho-socioterapeutice prin reţeaua sanitară a D.G.P. (psihoterapie de suport etc.).
Aşa fiind, fapta şi împrejurările săvârşirii ei, precum şi vinovăţia inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, au fost corect stabilite de către cele două instanţe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în aprecierea completă a probelor.
2. Fondat se dovedeşte cazul de recurs referitor la aplicarea unei pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), întrucât la stabilirea pedepsei de 18 ani închisoare, instanţele au luat în considerare, în special, gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, astfel cum acesta rezultă din împrejurările săvârşirii ei şi mai puţin datele privind persoana inculpatei, care este deosebit de tânără încă (avea 20 de ani la data săvârşirii faptei), provenind şi trăind într-o familie neorganizată oficial (părinţii trăiesc în concubinaj de aproximativ 22 de ani), deosebit de modestă, cu nivel socio-economic scăzut.
Inculpata, cu pregătire şcolară la limită, patru clase, prezintă diagnosticul „intelect de limită prin neinstruire”, şi-a ascuns sarcina faţă de familie, prieteni şi faţă de bărbatul din comună cu care a întreţinut relaţii intime, în cursul lunii aprilie 2001, din jenă, crezând că se va „descurca” cu creşterea noului-născut, pentru a cărui moarte se simte vinovată şi regretă modul în care a procedat, fiind la prima abatere de o asemenea gravitate.
Curtea apreciază că toate aceste date se constituie în circumstanţe atenuante, conform art. 74 C. pen., care, reţinute în favoarea inculpatei, vor conduce la modificarea pedepsei, în sensul reducerii ei de la 18 ani la 13 ani închisoare, conform prevederilor art. 76 alin. penultim C. pen.
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, constatând îndeplinite cerinţele cazului de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza întâi C. proc. pen., în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, va admite recursul declarat de inculpata T.M.A., va casa hotărârile atacate numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate, pe care, prin reţinerea circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., o va reduce de la 18 ani la 13 ani închisoare şi va deduce din această pedeapsă, timpul arestării preventive de la 8 februarie 2002, la 3 iunie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata T.M.A. împotriva deciziei penale nr. 68 din 3 martie 2003 a Curţii de Apel Suceava.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 14 din 15 ianuarie 2003 a Tribunalului Suceava numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate, pe care, prin reţinerea circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen., o reduce de la 18 ani închisoare, la 13 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive de la 8 februarie 2002, la 3 iunie 2003.
Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2633/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 176... | CSJ. Decizia nr. 2635/2003. Penal → |
|---|
