CSJ. Decizia nr. 2637/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2637/2003
Dosar nr. 3218/2001
Şedinţa publică din 3 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 320 din 27 noiembrie 2000, Tribunalul Bihor a condamnat pe inculpaţii:
1. N.L.G. la 15 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) şi alin. ultim C. pen. şi la un an închisoare, pentru infracţiunea, prevăzută de art. 36 din Decretul nr. 328/1966.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, de 15 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
2. S.G. la 15 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) şi alin. ultim C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, în baza art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 4000 mărci germane sau contravaloarea lor în lei, la cursul valutar din ziua plăţii, pentru partea civilă M.A.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpaţii, ambii originari din Bucureşti, la 21 aprilie 2000, la invitaţia cunoscutului lor M.A., au sosit în municipiul Oradea.
După ce au petrecut în mai multe discoteci, în jurul orelor 23,00, din seara de 22 aprilie 2000, cei trei s-au îmbarcat în autoturismul lui M.A. şi astfel s-au deplasat pe şoseaua Sânmartin – Oradea. La un moment dat, într-o zonă de câmp, N.L.G. i-a cerut lui M.A. să staţioneze.
După reîntoarcerea în autoturism, inculpatul a smuls cheile din contact şi l-a făcut atent pe S.G., acesta lovindu-l pe M.A. cu tocul unui pistol, în zona capului când cel lovit şi-a întors privirea spre direcţia de unde fusese agresat, N.L.G. l-a lovit în maxilar cu cheile de contact. Concomitent, M.A. a mai fost lovit de S.G. cu tocul pistolului în creştetul capului şi între omoplaţi. În zarva produsă, M.A. a reuşit însă să deschidă portiera maşinii, a coborât şi s-a refugiat pe câmp.
În continuare, inculpaţii au plecat cu autoturismul la volanul căruia s-a urcat N.L.G., ei intenţionând să parcurgă, prin municipiul Deva, drumul spre Bucureşti. Întrucât, între timp, M.A., alertase organele de poliţie, cei doi au fost reţinuţi la intrarea în oraşul Beiuş.
Actul de constatare medico-legală a reţinut că M.A. a suferit leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 15 zile de îngrijiri medicale.
S-a mai reţinut că inculpatul N.L.G. nu poseda permis de conducere auto şi că valoarea autoturismului era de peste 160.000.000 lei.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri inculpaţii, motivele invocate fiind schimbarea încadrării juridice a faptei urmare intervenirii unei legi penale mai favorabilă, o nouă individualizare a pedepselor şi înlăturarea obligării lor, în solidar, la plata de despăgubiri civile către partea civilă M.A.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 127 din 17 mai 2001 a admis apelurile declarate de inculpaţi şi a desfiinţat sentinţa, după cum urmează:
1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă, 15 ani închisoare aplicată inculpatului N.L.G., în pedepsele componente şi înlătură pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru ambii inculpaţi;
2. Face aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 lit. e) C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului N.L.G., de la un an închisoare, la 3 luni închisoare;
3. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei de tâlhărie prin înlăturarea dispoziţiilor art. 211 alin. ultim C. pen., conform dispoziţiilor OUG nr. 207/2000 şi art. 146 C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
4. Face aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen. şi reduce pedepsele aplicate celor 2 inculpaţi conform art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., de la câte 15 ani închisoare, la câte un an închisoare;
5. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de un an închisoare cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată inculpatului N.L.G. şi aplică acestuia pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare, cu aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), urmând ca inculpatul să execute un an închisoare, iar inculpatul S.G., să execute pedeapsa de un an închisoare, cu aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, s-a înlăturat obligarea inculpaţilor de la plata sumei de 4000 mărci germane în favoarea părţii civile M.A.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, inculpaţii şi partea civilă.
Recursul declarat de parchet este motivat pe greşita reţinere a circumstanţelor atenuante pentru ambii inculpaţi, cu consecinţa stabiliri unor pedepse greşit individualizate în raport de pericolul social grav al infracţiunii de tâlhărie.
În recurs, inculpaţii au criticat hotărârea pentru greşita stabilire a situaţiei de fapt şi, implicit a vinovăţiei lor, sens în care au susţinut că fapta se încadrează în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi pentru aplicarea, în cauză, a actului normativ de graţiere.
Partea civilă a solicitat, prin recursul declarat, să-i fie acordate despăgubirile civile care au format obiectul acţiunii civile formulată în cadrul procesului penal.
Recursurile declarate de parchet, de inculpatul N.L.G. şi de partea civilă sunt fondate pentru următoarele considerente:
Din verificarea lucrărilor cauzei, se reţine că fapta săvârşită de inculpaţi, constând din deposedarea părţii vătămate de autoturismul său, prin folosirea de violenţe care au dus la leziuni ce au necesitat pentru vindecare, 15 zile îngrijiri medicale, prezintă grad ridicat de pericol social.
Prin atitudinile lor violente, cei doi inculpaţi au urmărit să-şi apropie bunul părţii vătămate, lovirea acesteia având loc tocmai pentru a-l intimida şi a-i înfrânge opunerea, astfel că, din punct de vedere subiectiv, inculpaţii nu au dorit doar să cauzeze suferinţe fizice, motiv pentru care încadrarea juridică corectă este infracţiunea de tâlhărie în formă agravată, respectiv a fost comisă de două persoane împreună, în timpul nopţii şi în loc public.
Întrucât reţinerea uneia sau a mai multor împrejurări dintre cele enumerate exemplificativ ca circumstanţe atenuante ale art. 74 C. pen., este un atribut al instanţei, deci lăsată la latitudinea acesteia, conduita bună a inculpaţilor anterior săvârşirii faptelor este corect apreciată.
În acord şi cu celelalte criterii generale de individualizare a pedepsei, aşa cum prevede art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), se reţine că stabilind pedeapsa de câte 4 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, aceasta, executabilă în regim de privare de libertate, este în măsură să realizeze şi scopul ei aşa cum prevede art. 52 C. pen.
În ce priveşte pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată inculpatului N.L.G., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 36 din Decretul nr. 328/1966, se reţine că în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, este graţiată în întregime şi condiţionat. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 7 din această lege, i se atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii, în curs de 3 ani, a unei infracţiuni cu intenţie.
Recursul declarat de inculpatul S.G., motivat pe greşita încadrare juridică a faptei, sens în care el a susţinut că aceasta ar fi infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., pentru considerentele expuse deja, este nefondat. Prin actele de violenţă exercitate asupra părţi vătămate, şi acest inculpat nu a urmărit doar vătămarea corporală a celui agresat, ci înfrângerea opunerii pe care ar fi avut-o la deposedarea de bunul său, loviturile fiind un mijloc violent de a-i fi anihilată voinţa de a-şi păstra autoturismul, în cauză fiind îndeplinite laturile obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de tâlhărie.
Recursul declarat de partea civilă este fondat pentru următoarele considerente:
Prima instanţă, respectiv Tribunalul Bihor a fost legal investită, prin rechizitoriu, cu judecarea infracţiunii de tâlhărie, ca atare, stabilirea cuantumului prejudiciului este un atribut al instanţei, care, în raport de probele administrate, trebuie să determine bunurile şi contravaloarea lor, în vederea unei juste şi integrale reparaţii a pagubei aduse părţii civile.
Astfel, la urmărirea penală, M.A. a susţinut că atunci când a „fugit” din maşină, în aceasta „i-au rămas” următoarele bunuri: copia buletinului de identitate, livretul militar, copia cărţii de identitate a autoturismului, telefonul celular”.
La fila aceluiaşi dosar, se află „dovada” dresată la 26 aprilie 2000, document în care se menţionează că s-a procedat la restituirea, către M.E., mama numitului M.A., a bunurilor ce s-au găsit cu ocazia percheziţiei autoturismului, restituirea având loc la cererea părţii civile.
Procesul-verbal de percheziţie a autoturismului în cauză, încheiat la 23 aprilie 2000 cu ocazia depistării, menţionează, de asemenea, bunurile găsite, iar cel de percheziţie corporală, datat tot 23 aprilie 2000, exemplifică şi detaliază susţinerile unuia din inculpaţi (N.L.G.), cu privire la proprietarul lor.
Probatoriul nu a stabilit, cu certitudine, paguba suferită de partea civilă, ca atare, soluţiile instanţelor sunt diametral opuse.
În aceste condiţii, recursul declarat de partea civilă fiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen., va fi admis.
În baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., pentru considerentele expuse, vor fi admise ca fondate, şi recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de inculpatul N.L.G.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul S.G. va fi respins, ca nefondat.
În baza dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, de inculpatul N.L.G. şi de partea civilă M.A. împotriva deciziei penale nr. 127 A din 17 mai 2001 a Curţii de Apel Oradea.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 320 din 27 noiembrie 2000 a Tribunalului Bihor cu privire la: pedepsele aplicate ambilor inculpaţi pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen.; aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 546/2002 şi soluţionarea laturii civile a cauzei.
Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., privind pe inculpatul N.L.G. şi descontopeşte pedeapsa rezultantă de un an închisoare, în pedepsele componente, după cum urmează:
- un an închisoare, stabilită pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi a art. 76 lit. b) din acelaşi cod;
- 3 luni închisoare, stabilită pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 36 din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 74 şi a art. 76 lit. b) C. pen.
Modifică pedepsele aplicate inculpaţilor N.L.G. şi S.G., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi a art. 76 lit. b) din acelaşi cod, în sensul că le majorează de la câte un an închisoare, la câte 4 ani închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 546/2002, constată că pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată inculpatului N.L.G., pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 36 din Decretul nr. 328/1966, este graţiată în întregime şi condiţionat şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din legea menţionată.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., privind pe inculpatul N.L.G.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul executat.
Constată că inculpatul N.L.G. este arestat în altă cauză.
Trimite cauza pentru rejudecare sub aspectul laturii civile, la Tribunalul Bihor.
Obligă pe recurentul inculpat S.G. la plata sumei de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2636/2003. Penal. Art.197 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2638/2003. Penal → |
|---|
