CSJ. Decizia nr. 2730/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2730/2003
Dosar nr. 1233/2003
Şedinţa publică din 6 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 561 din 22 octombrie 2002, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul P.M., arestat preventiv în cauză la:
- 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. a), g) şi e), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi
- 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., instanţa a contopit pedepsele, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani, pe care a sporit-o cu 3 luni, urmând ca inculpatul să execute 5 ani şi 3 luni închisoare.
A făcut aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest, iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 12 ianuarie 2002, la zi.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., l-a obligat pe inculpat să plătească despăgubiri părţilor civile, astfel: 2.500.000 lei către M.S., 1.500.000 lei către C.S., 500.000 lei către B.C. şi 2.000.000 lei către Ş.C.
În fine, l-a mai obligat pe inculpat să plătească suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că, în ziua de 17 noiembrie 2000, în jurul orelor 20,00, inculpatul P.M. împreună cu numitul H.A.G. (trimis în judecată şi condamnat într-un dosar separat) au acostat lângă Teatrul Naţional din Iaşi, pe C.S. şi i-au cerut telefonul mobil, iar la refuzul acestuia, l-au lovit şi deposedat de geaca din piele cu care era îmbrăcat.
S-a mai reţinut că acţionând în baza unei rezoluţii delictuoase unice, cei doi mai sus-menţionaţi, în seara zilei de 13 noiembrie 2000, au sustras de la un cămin studenţesc, telefonul mobil al studentului M.S.
Apoi în seara zilei de 17 noiembrie 2000 (după săvârşirea infracţiunii de tâlhărie), tot cei doi, au sustras o pereche de blugi aparţinând studentului B.C., dintr-un cămin studenţesc şi, în continuare, au cerut studentului Ş.C., care mergea la cursuri, să le dea telefonul mobil pentru a telefona la o cunoştinţă, iar după primirea telefonului, inculpatul P.M. a primit telefonul de la celălalt inculpat, şi ambii s-au urcat într-un taxi şi au plecat de la locul faptei.
Curtea de Apel iaşi, prin Decizia penală nr. 39 din 4 februarie 2003, a admis apelul declarat de inculpatul P.M. împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Iaşi, pe care a desfiinţat-o în parte, în latura penală, numai în ce priveşte sporul de pedeapsă aplicat.
Rejudecând în aceste limite, instanţa a descontopit pedepsele, a înlăturat sporul de pedeapsă şi recontopind pedepsele, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Totodată, a menţinut starea de arest şi a dedus din durata pedepsei, timpul arestării preventive de la data sentinţei, la zi.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, criticând ambele hotărâri pronunţate în cauză, în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, susţinând că s-au reţinut eronat în sarcina sa infracţiunile de tâlhărie şi furt calificat, deşi nu este autorul faptelor, ci numai inculpatul H.A.G., iar el nu poate fi decât tăinuitor, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de tăinuire şi drept urmare, reconsiderarea pedepselor.
Critica nu este formulată.
Se constată că instanţele de judecată au reţinut corect situaţia de fapt şi au încadrat faptele în textele de lege corespunzătoare.
În declaraţia inculpatului P.M., la prima instanţă, acesta a recunoscut faptele de furt reţinute în sarcina sa, menţionând că iniţiativa de a sustrage bunuri a aparţinut lui H.A.G. şi că banii obţinuţi din valorificarea bunurilor furate i-au cheltuit împreună.
Referitor la fapta de tâlhărie, a susţinut că a fost vorba doar de un schimb de geci cu partea vătămată.
Această susţinere nu este reală, partea vătămată C.S. declarând că nici nu-l cunoştea pe inculpatul P.M.
În raport de cele recunoscute de inculpat cu privire la infracţiunea continuată de furt calificat, recunoaşteri coroborate cu celelalte probe ale dosarului şi de cele cert stabilite cu probele administrate referitor la infracţiunea de tâlhărie, s-a reţinut corect coautorul la cele două infracţiuni, deoarece inculpatul P.M., în baza unei înţelegeri prealabile cu celălalt inculpat, a participat direct la actele de furt şi de tâlhărie.
Critica fiind nefondată şi cum nu se constată nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursul urmează a se respinge ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 12 ianuarie 2002, la data pronunţării prezentei decizii.
Totodată, urmează a-l obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare, avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 39 din 4 februarie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din durata pedepsei perioada arestării preventive de la 12 ianuarie 2002, la 6 iunie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2727/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2731/2003. Penal → |
|---|
