CSJ. Decizia nr. 2752/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2752/2003
Dosar nr. 3446/2002
Şedinţa publică din 10 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 32 din 23 ianuarie 2002 a Tribunalului Hunedoara, au fost condamnaţi inculpaţii:
1. N.D. la un an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (2) şi (3) C. pen.
2. C.P. la 350.000 lei amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., parte vătămată fiind N.M.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe timp de un an.
A fost obligat inculpatul N.D. să plătească părţii civile C.P. suma de 25.000.000 lei despăgubiri şi câte 250.000 lei prestaţie periodică începând cu 30 august 2000 şi până la încetarea stării de nevoie.
A mai fost obligat inculpatul la 102.500 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul judeţean Hunedoara.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În urmă cu mai mulţi ani, inculpaţii N.D. şi C.P. au făcut un schimb de terenuri, ulterior C.P. a cerut restituirea terenului său avut iniţial. Acest teren fiind cultivat de inculpatul N.D. şi de soţie, parte civilă N.M., s-a stabilit în şedinţa Consiliului Local al comunei Romoş, în prezenţa lui N.M. şi C.P., să fie mai întâi ridicată recolta în toamna anului 2000, după care terenurile să revină la foştii proprietari.
În data de 30 august 2000, inculpatul N.D., soţia N.M., însoţiţi de G.E., G.I. şi N.I. (tatăl acestora) s-au deplasat la terenul respectiv, pentru a strânge recolta de cartofi.
În jurul orei 20,00, a sosit C.P. cu căruţa, ameninţând pe cei prezenţi care terminaseră de încărcat cartofii în căruţa lui N.D. şi care a încercat să plece cu căruţa spre casă, fapt nerealizat, deoarece C.P. a barat drumul cu căruţa sa. Au început să se certe, C.P. având pretenţia să descarce cartofii şi să-i fie predaţi.
În momentul în care partea civilă N.M. s-a apropiat de inculpatul C.P., acesta din urmă i-a aplicat o lovitură peste piept cu o furcă ce era în căruţa sa. Văzând agresivitatea acestui inculpat, N.D. ce se găsea în spatele lui, l-a lovit în cap cu muchia sapei. C.P. a căzut, rămânând inconştient câteva minute, timp în care N.D. a scos căruţa din şanţ şi a plecat spre casă.
După ce C.P. şi-a revenit, a alergat după N.M., având cu aceasta o altercaţie, întrucât aceasta din urmă se deplasa greu, ajutându-se cu un baston. Apoi, a reuşit să ajungă la locul unde fugise soţul său cu căruţa, iar apoi a plecat la domiciliul său.
Acasă, a constatat că este lovit în cap, s-a dus în aceeaşi seară la Spitalul din Orăştie, de unde a fost transportat la Spitalul judeţean Deva.
Din certificatul medico-legal a rezultat că a suferit un traumatism cranio-cerebral, plagă contuză în regiunea parietală temporală dreaptă, cu fractură de os parietal, cu înfundare. S-a mai apreciat că a suferit o comoţie cerebrală, traumatism al coloanei cervicale, traumatism membru superior stâng şi toracic. Ulterior a fost operat pentru înlăturarea dilacerării cerebrale şi a hematomului extradural. Toate aceste leziuni necesită îngrijiri medicale de 80-90 zile şi i s-a pus viaţa în primejdie.
Atât prima expertiză, cât şi cea de a doua, efectuate în cadrul I.M.L. Timişoara, arată că leziunile craniene s-au putut produce printr-o singură lovire activă cu un corp contondent, posibil cu muchia sapei.
Prin lovire cu furca peste pieptul şi faţa părţii vătămate N.M. de către inculpatul C.P., i s-au cauzat leziuni a căror vindecare a necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal, fapte pentru care a formulat plângere penală.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul N.D. şi inculpatul, parte civilă C.P.
Inculpatul N.D. a solicitat să se constate nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate, să fie schimbată încadrarea juridică în vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen. şi apoi să fie achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., raportat la art. 44 C. pen., reţinând că a săvârşit fapta imputată în legitimă apărare pentru a înlătura atacul injust al părţii civile. Reacţia sa de a lovi pe C.P., ca urmare a faptului că acesta a lovit pe soţia sa cu furca peste piept şi faţă, este o reacţie spontană, a aplicat o singură lovitură nedorind să-i provoace moartea, situaţie în care se impune schimbarea calificării în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen.
A mai susţinut că este în vârstă de 82 ani şi a relatat sincer incidentul suferit.
În recursul său inculpatul, parte civilă C.P. a criticat sentinţa ca fiind nelegală şi netemeinică.
A susţinut că greşit a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât nu a comis o asemenea faptă. Leziunile suferite de N.M. sunt urmare agresiunilor exercitate de soţul acesteia, fapt ce-l cunoaşte soţia sa.
A mai arătat că greşit a fost condamnat N.D., pentru tentativă la omor, fapta de a-l lovi în cap cu sapa a fost comisă de G.I. Aceasta l-a lovit cu piatră în cap, fapt relatat corect de martora M.G. Toate persoanele erau în faţa sa, în afară de G.I., care se găsea în spatele său, deci numai aceasta putea să-l lovească.
Instanţa de fond a fost dusă în eroare de recunoaşterea lui N.D., care nu este reală, vrând să o ajute pe G.I.
A solicitat să fie obligată persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii la plata daunelor materiale în întregime şi a daunelor morale.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 129/ A din 4 iunie 2002, a respins, ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii N.D. şi C.P.
În ce priveşte apelul declarat de inculpatul N.D., în motivarea deciziei s-a arătat că prima instanţă a făcut o corectă încadrare a faptei săvârşită de inculpat, reţinând că prin lovirea cu muchia sapei în cap, regiune care conţine organe vitale, viaţa victimei a fost pusă în primejdie şi chiar dacă inculpatul nu a urmărit moartea, a acceptat producerea acesteia. În condiţiile date, corect instanţa a dat eficienţă circumstanţei legale a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
În ce priveşte apelul inculpatului C.P., instanţa de apel a arătat că afirmaţiile acestuia nu pot fi apreciate ca temeinice, deoarece doreşte cu orice preţ condamnarea martorei G.I., ca fiind singura autoare a loviturii aplicate cu o piatră asupra capului său. Această poziţie a inculpatului se constată după ce iniţial prin plângerea penală a solicitat condamnarea mai multor persoane susţinând că a fost bătut de N.D., N.M., G.I. şi G.E., dar a suferit doar o singură lovitură. Că inculpatul este de rea credinţă, motivează instanţa de apel, rezultă din declaraţiile şi afirmaţiile pe care le-a făcut în sensul că nu el a lovit-o pe N.M. şi că aceasta a fost bătută de soţul său N.D. care este o persoană violentă.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de ambii inculpaţi.
Prin recursul scris, C.P. a criticat hotărârile ca nelegale şi netemeinice susţinând în esenţă că:
- deşi a fost bătut de cele patru persoane, soţii N.D. şi M. şi martorele G.E. şi G.I., instanţele nu l-au condamnat decât pe N.D. ori cea care l-a lovit cu piatra este G.I.;
- a cerut obligarea inculpaţilor la 100.000.0000 lei despăgubiri materiale şi 250.000.000 lei daune morale, instanţa a stabilit o sumă modică care nu repară prejudiciul;
- stabilirea printr-o expertiză medico-legală a cauzelor traumatismului, dacă leziunea a fost produsă cu un corp dur, ascuţit, dacă a fost dată de aproape sau prin aruncare de la distanţă.
Inculpatul N.D. a reiterat motivul din apel şi a solicitat casarea hotărârilor şi să fie achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu referire la art. 44 C. pen.
În subsidiar, a solicitat casarea hotărârilor şi reducerea pedepsei.
Examinând hotărârile atacate, în raport cu motivele invocate, Curtea constată în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursurile fondate, urmând a fi admise.
Probele pe baza cărora s-a reţinut desfăşurarea conflictului nu sunt de natură a convinge în mod neîndoielnic că inculpatul N.D. este cel care a produs leziunea prin lovirea victimei cu sapa.
Indicând mijloacele de probă prin care se constată elemente de fapt ce pot servi ca probă, art. 64 C. proc. pen., se referă printre altele şi la declaraţiile martorilor. În art. 81 din acelaşi cod, se prevede că minorul poate fi ascultat ca martor, iar până la vârsta de 14 ani ascultarea lui se face în prezenţa unuia dintre părinţi ori a tutorelui sau a persoanei căreia minorul este încredinţat spre creştere şi educare.
Rezultând din declaraţiile persoanelor implicate că incidentul a fost observat şi de minora M.J. de 10 ani, prima instanţă a audiat-o pe minoră şi aceasta a relatat că a văzut o femeie care se numeşte O. lui G. care era lângă căruţa lui C.P. şi l-a lovit cu o piatră în cap.
Deşi a audiat-o pe minoră şi deşi partea vătămată a susţinut tot timpul că inculpatul N.D. i-a provocat leziunea de la cap, prima instanţă nu s-a referit la declaraţia minorei, dar nici nu a înlăturat-o.
Mai este de observat că la termenul din 21 decembrie 2001, a fost audiat martorul N.I., care este fratele martorei G.I., persoana acuzată de victimă că i-a produs traumatismul. Martorul a declarat că înainte de a muri tatăl lor, s-a exprimat în sensul că sora sa, martora G.I., nu trebuia să facă ceea ce a făcut, înţelegând că nu trebuia să-l lovească pe C.P. Chiar dacă martorul este certat cu sora sa, declaraţia martorului nu este discutată şi nici înlăturată.
Aşa fiind, cum partea vătămată a contestat că a fost lovit de inculpat, iar martorii G.I. şi M.J. au susţinut că cea care a aplicat lovitura a fost G.I., se impunea ca prima instanţă să audieze şi alte persoane care au fost de faţă la conflict. Din referatul cu propunere de declinare a competenţei întocmit de lucrătorii de la Postul de Poliţie Romoş, rezultă că la locul incidentului s-a aflat şi numita T.M., persoană care nu a fost audiată.
Un alt aspect neverificat de instanţă este şi acela al mecanismului lovirii. Astfel, inculpatul a susţinut că în momentul în care C.P. i-a lovit soţia cu furca peste piept a coborât din căruţă şi văzând că victima a îndreptat furca înspre el, pentru ca să se apere a ridicat sapa şi a lovit.
Spre deosebire de inculpat, martora G.E. relatează conflictul arătând „De la distanţă de circa 20 metri la care ne aflam, am văzut că N.M. a fost lovită de C.P., cu partea de fier a furcii în piept. N.D. a coborât din căruţă şi în fracţiune de secundă l-a lovit pe la spate pe C.P. cu lopata”.
Prima instanţă nu a verificat aspectele menţionate, neîndeplinindu-şi astfel obligaţia ce-i revenea, potrivit art. 3 şi art. 4 C. proc. pen., de a stărui să afle adevărul prin exercitarea unui constant rol activ. Ca urmare soluţia de condamnare la care a ajuns prima instanţă, ca şi cea de respingere a apelurilor pronunţate de instanţa de apel, nu sunt întemeiate pe probe suficiente, de natură a forma convingerea că sunt expresia adevărului.
Având în vedere contradicţiile din declaraţiile martorilor şi concluziile rapoartelor medico-legale, se impunea ca prima instanţă să dispună în conformitate cu art. 333 alin. (1) C. proc. pen., restituirea dosarului procurorului, din administrarea probelor şi din dezbateri rezultând că urmărirea penală nu este completă şi că în faţa instanţei nu s-ar putea face decât cu mare întârziere.
În atare situaţie, constatând că s-a comis o eroare gravă de fapt, deoarece condamnarea nu este întemeiată pe probe suficiente şi convingătoare, hotărârile atacate urmează a fi casate pentru cazul prevăzut în art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Se va dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara pentru:
- reaudierea inculpatului şi a martorilor audiaţi cum şi a altor martori din lucrări sau ceruţi de părţi, urmând a se stabili poziţia părţilor în momentul lămuririi;
- efectuarea unei reconstituiri, prin înregistrarea video a modalităţii în care inculpatul susţine că a aplicat lovitura cu sapa;
- după audierea martorilor şi efectuarea reconstituirii se va dispune efectuarea unui supliment de expertiză medico legală care va răspunde la următoarele:
a) în raport de leziunile prezentate de victimă să se stabilească obiectul vulnerant folosit (piatră, muchie de sapă sau alt corp contondent);
b) traiectoria loviturii aplicată de inculpat şi dacă leziunea putea fi produsă prin lovire din faţă, din spate sau altă poziţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpatul parte vătămată C.P. şi inculpatul N.D. împotriva deciziei penale nr. 129 din 4 iunie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 32 din 23 ianuarie 2002 a Tribunalului Hunedoara.
În baza art. 333 C. proc. pen., restituie cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara în vederea completării urmăririi penale.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul N.D., în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2741/2003. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2756/2003. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs → |
|---|
