CSJ. Decizia nr. 2759/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2759/2003
Dosar nr. 1360/2003
Şedinţa publică din 10 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 340 din 6 decembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, inculpatul D.C.G., zis „C.” a fost condamnat la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, aplicată prin sentinţa penală nr. 67/2002 a Judecătoriei Hunedoara, urmând ca în final inculpatul să execute 9 ani închisoare.
S-a dedus arestul preventiv executat de la 18 iunie 2002, la zi şi a fost menţinută starea de arest.
S-a constatat că bluza inculpatului înregistrată drept corp delict, este mijloc de probă şi s-a dispus conservarea la Camera de corpuri delicte.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească 14.000.000 lei despăgubiri părţii civile T.C.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în seara zilei de 7 iunie 2002, partea vătămată T.C., reîntoarsă de la Deva la Hunedoara cu un maxi taxi, după ce a coborât a se îndrepta înspre o casă undeva în zona Gării C.F.R., a fost urmărită de inculpat care a imobilizat-o, legând-o la mâini, a tras-o într-o parc şi sub ameninţarea cuţitului a deposedat-o de două brăţări, un lănţişor şi suma de 400.000 lei.
După sustragerea obiectelor, inculpatul a ameninţat-o cu moartea în cazul în care va reclama fapta, a dezlegat-o la mâini şi a fugit.
Situaţia de fapt şi vinovăţia au fost reţinute pe baza plângerii părţii vătămate făcută în noaptea de 8 iunie 2002, la orele 0,20, recunoaşterea inculpatului din albumul de fotografii, apoi recunoaşterea după voce, declaraţiilor martorilor F.A., B.E., dovada de ridicare a bluzei inculpatului de la martora F.A., proceselor verbale de confruntare coroborate cu declaraţiile inculpatului care a negat săvârşirea faptei.
Apelul declarat de inculpat prin care a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică, susţinând că nu el este autorul infracţiunii, a fost respins, ca nefondat prin Decizia nr. 79/ A din 27 februarie 2003, pronunţată de secţia penală de la Curtea de Apel Alba-Iulia.
Nemulţumit şi de această hotărâre, în termen legal, inculpatul, a atacat-o cu recurs. A reiterat motivele din apel, susţinând că nu el este autorul infracţiunii, că în noaptea de 7 iunie se afla în locuinţa martorei F.A. şi nu avea cum să fie în acelaşi timp şi în locul unde partea vătămată a fost tâlhărită.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar se constată că instanţele au reţinut temeinic situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în concordanţă cu întreg probatoriul administrat în cauză şi au dat o încadrare juridică corectă faptei săvârşite de inculpatul D.C.G.
Vinovăţia inculpatului este dovedită cu certitudine cu declaraţiile părţii vătămate şi a martorilor F.A., B.E. şi B.C., chiar dacă martorele, audiate în instanţă şi-au schimbat declaraţiile încercând să-l ajute pe inculpat, declarând că în noaptea de 7 iunie 2002, inculpatul s-a aflat în locuinţa lor după orele 23,00 şi până dimineaţa.
Instanţele au înlăturat justificat declaraţiile prin care martorele au revenit în instanţă, deoarece aceste declaraţii sunt contradictorii şi sunt contrazise de însăşi inculpat care întrebat în instanţă a susţinut că în nopţile de 7-8 iunie, martora B.E., nu a dormit acasă în timp ce el cu F.A. au dormit împreună în noaptea de 7-8 iunie 2002. Astfel, F.A. a declarat că ajunşi acasă, în jurul orelor 24,00, cei 4 fraţi şi mama (B.) dormeau, aşa că nu au ştiut când au intrat ei în casă.
Ceea ce martorele nu au putut să înlăture sunt aspectele de amănunt pe care numai ele le cunoşteau şi pe care nimeni altcineva nu are cum să le cunoască. Astfel, F.A. audiată la 17 iunie 2002, a relatat aspecte deosebit de importante pentru identificarea inculpatului ca fiind autor al tâlhăriei.
Martora a arătat că în seara de 16 iunie 2002, în timp ce mama sa era plecată în vecini, a venit inculpatul care era nervos şi s-au certat, moment în care şi-a rupt bluza cu mânecă lungă de culoare vişinie cu fermoar şi a aruncat-o la coşul de gunoi.
A mai adăugat martora că inculpatul i-a spus că se duce la poliţie să se predea pentru că este căutat, fără însă, să îi arate motivul pentru care este căutat.
Este de observat că în declaraţia dată în noaptea de 7 iunie 2002, partea vătămată descriind îmbrăcămintea agresorului a arătat „îmbrăcat cu o geacă din tercot de culoare vişinie cu fermoar”.
Este evident că inculpatul a căutat să scape de bluza vişinie cu care a fost îmbrăcat, bluză pe care partea vătămată a descris-o şi care a fost găsită în coşul de gunoi al martorei.
În fine, un aspect care nu poate fi neglijat este grija inculpatului de a-şi schimba fizionomia pentru a nu fi recunoscut.
Martora F.A. la 17 iunie 2002, a declarat că în cele trei săptămâni cât a fost prietenă cu inculpatul, acesta avea părul mai lung şi nu purta barbă sau cioc, şi că în urmă cu o săptămână, inculpatul s-a tuns mai scurt şi nu s-a mai bărbierit lăsându-şi „cioc”.
Hotărârile pronunţate de cele două instanţe fiind legale şi temeinice urmează ca, motivul de recurs care vizează greşita condamnare a inculpatului să fie respins.
Motivul de recurs invocat în subsidiar privind greşita individualizare a pedepsei este şi el nefondat.
Prima instanţă a avut în vedere pericolul social deosebit al faptei săvârşită în timpul nopţii, într-un loc necirculat, prin imobilizarea victimei şi prin ameninţarea cu cuţitul, precum şi persoana făptuitorului care a mai săvârşit fapte de furt şi condamnat la o pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiţionat a continuat să săvârşească infracţiuni. Aşa fiind, pedeapsa de 8 ani închisoare orientată înspre minimul special reprezintă o individualizare justă prin care au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul urmează a fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.
În baza art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce reţinerea şi arestarea preventivă de la 18 iunie 2002, până la pronunţare.
Recurentul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C.G. împotriva deciziei penale nr. 79/ A din 27 februarie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedeapsă reţinerea şi perioada executată în arest preventiv de la 18 iunie 2002, la 10 iunie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2756/2003. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2762/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs... → |
|---|
