CSJ. Decizia nr. 2790/2003. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2790/2003
Dosar nr.1456/2003
Şedinţa publică din 11 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 186 din 30 septembrie 2002, a Tribunalului Giurgiu, inculpatul U.L.G. a fost condamnat la 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, înscrise în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 şi art. 176 lit. a) C. pen.
Totodată, tribunalul a menţinut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 24 noiembrie 2001, la zi şi l-a obligat la 3.900.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut în fapt că inculpatul, fiind în stare de ebrietate, în ziua de 24 noiembrie 2001, a cerut bunicii sale, victima U.E., să-i dea suma de 25.000 lei şi, fiind refuzat, a lovit-o cu pumnii şi picioarele, precum şi cu o scândură îndeosebi asupra capului şi toracelui.
Deşi victima se afla într-o stare foarte gravă, iar vecinii care veniseră la locuinţa ei îi ţineau lumânări aprinse, întrucât şi-au dat seama că este pe moarte, inculpatul a intervenit, i-a dat afară din locuinţă şi a continuat să o lovească pe victimă, care a decedat la scurt timp.
Potrivit raportului de constatare medico-legală, victima a suferit un traumatism cranio-facial, fractură cu înfundare oase nazale, hematom pericranian şi fracturi costale şi a decedat urmare insuficienţei cardio-respiratorie acute consecutive hemoragiei meningo-cerebrale.
Prin Decizia penală nr. 139 din 6 martie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, s-a casat sentinţa penală în sensul că s-a schimbat încadrarea juridică în infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. a) C. pen. şi l-a condamnat pe inculpat la 20 ani închisoare, menţinând celelalte dispoziţii.
Totodată, s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În motivarea soluţiei instanţa de apel a reţinut că inculpatul era nepotul victimei şi deci rudă, în sensul prevederilor art. 149 C. pen.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs solicitând schimbarea încadrării juridice, în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., susţinând că nu a acţionat cu intenţia de omor. A mai cerut trimiterea cauzei la prima instanţă pentru completarea raportului medico-legal, în sensul de a se stabili dacă există raport de cauzalitate între leziunile produse şi deces şi în subsidiar, reducerea pedepsei, pe care o consideră prea severă, temeiuri de casare, prevăzute de art. 3859 pct. 14, 17 şi 18 C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Din examinarea deciziei pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului rezultă că instanţele, întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit şi reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului şi de asemenea, i-a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei penale comise.
După cum s-a arătat cu ocazia expunerii stării de fapt, inculpatul a lovit victima, repetat, cu intensitate, cu o scândură în zona capului şi toracelui, producându-i grave traumatisme, deşi se afla în stare de comă, iar persoanele din jur îi „ţineau lumânări”, inculpatul i-a dat afară şi a continuat să o lovească.
Prin urmare, inculpatul a acţionat cu intenţia de omor şi prin cruzimi în sensul corect reţinut de instanţa de apel.
Din raportul medico-legal rezultă, că între traumatismele produse victimei şi decesul acesteia există un raport de cauzalitate, direct şi necondiţionat, astfel că şi cererea de completare a acestui raport nu se justifică.
În sfârşit, pedeapsa aplicată în raport de gradul deosebit de pericol social al infracţiunii comise şi persoanei inculpatului (cunoscut cu o conduită violentă) este necesară pentru reeducarea sa şi prevenirea comiterii altor infracţiuni, neimpunându-se a fi redusă.
Pentru considerentele ce preced, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat şi a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Din pedeapsă se va deduce durata arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.L.G., împotriva deciziei penale nr. 139/ A din 6 martie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 24 noiembrie 2001, la 11 iunie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2788/2003. Penal. Art.20 rap.la art.176 c.pen.... | CSJ. Decizia nr. 2791/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
