CSJ. Decizia nr. 2785/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2785/2003
Dosar nr. 416/2002
Şedinţa publică din 11 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Teleorman, prin sentinţa penală nr. 257 din 14 noiembrie 2000, a dispus, în baza art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din acelaşi cod, a condamnat pe inculpatul S.H. la un an şi 10 luni închisoare.
În baza art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 13 şi art. 41, art. 42 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 10 alin. (1) lit. d), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1)şi art. 291 C. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 şi art. 84 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate.
S-au anulat actele false.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului român suma de 892.432.064 lei şi 21.071.124 lei reprezentând taxe vamale.
S-a menţinut sechestrul aplicat prin procesul verbal din 11 aprilie 1995, aplicat de I.P.J. Teleorman.
A confiscat de la inculpat suma de 300.000.000 lei din care, 30.000.000 lei a fost consemnată la C.E.C. Alexandria, cu recipisa nr. 24/423001/2051580 din 22 martie 1995.
Inculpatul a fost obligat la 7.000.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care, 250.000 lei onorariu avocat oficiu.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Inculpatul S.H. a fost administratorul societăţii comerciale A.B.W. SRL Bucureşti, înfiinţată la data de 11 august 1994, fiind înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului al Municipiului Bucureşti sub nr. J40/15182/1994.
În perioada iunie - august 1994, inculpatul a adus în România 50 utilaje agricole de provenienţă străină din care, în cursul lunii august, inculpatul a vândut trei combine societăţii agricole: U., cu sediul în comuna Ulmeni, „1...”, cu sediul în comuna Slobozia Mândra şi P., cu sediul în comuna Comoara, toate situate în judeţul Teleorman.
În zilele de 9 şi 10 februarie 1995, numiţii B.G. şi HG, comisari la Garda Financiară Teleorman au avut verificări la vama Sibiu asupra legalităţii importului de utilaje agricole realizat de inculpat, prilej cu care, au constatat că acesta a introdus în ţară utilaje agricole cu încălcarea normelor legale şi că a desfăşurat activităţi de prestări servicii cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 12/1990, sens în care, au întocmit procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 573/17 martie 1995, urmând a sesiza şi organele de urmărire penală, pentru activitatea de introducere a utilajelor agricole în ţară.
Cu ocazia verificărilor, Garda Financiară Teleorman a mai constatat că la 27 august 1994, inculpatul a introdus în ţară trei echipamente pentru recoltat porumb marca J.D., iar cu ocazia vămuirii a prezentat o altă factură în care valoarea echipamentelor era de 450 mărci germane, în loc de valoarea reală menţionată pe factura originală de 57.000 mărci germane
În vederea lămuririi acestor aspecte, inculpatul a fost invitat la sediul Gărzii Financiare Teleorman pentru data de 22 martie 1995, însă, acesta s-a prezentat cu o zi mai devreme, la 21 martie 1995, a luat legătura cu cei doi comisari care au efectuat verificările şi aflând că urmează să i se întocmească şi un alt proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor legate de introducerea în ţară a celor trei echipamente de recoltat porumb şi că vor fi sesizate şi organele de urmărire penală, a oferit comisarilor suma de 30.000.000 lei pentru a nu se întocmi proces-verbal şi a nu fi sesizate organele de urmărire penală, suma aflându-se în autoturismul inculpatului, care a promis comisarilor că le va da şi diferenţa până la 300.000.000 lei.
Comisarii au respins oferta inculpatului şi au întocmit procesul-verbal nr. 592 din 21 martie 1995.
Cum inculpatul a insistat, cei doi comisari l-au informat pe comisarul şef P.A. care, în jurul orelor 16,00, a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.
Inculpatul nu s-a prezentat în instanţă, fiind legal citat, însă în faza de urmărire penală s-a apărat, în sensul că suma nu reprezintă cadou oferit comisarilor ci, că a fost dată pentru a plăti amenzile aplicate.
Apărările inculpatului au fost înlăturate pentru următoarele considerente:
Inculpatul a fost invitat la sediul Gărzii Financiare Teleorman, pentru data de 22 martie 1995.
Cu toate acestea, fără nici o justificare, inculpatul s-a prezentat cu o zi mai devreme, 21 martie 1995, pentru a lua legătura cu comisarii care efectuau verificările.
Inculpatul a lăsat suma de 30.000.000 lei în autoturismul său şi a adus geanta numai după ce comisarii s-au declarat de acord cu primirea banilor (după ce însă, sesizaseră Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman).
Pe de altă parte, amenzile aplicate inculpatului prin procesele verbale întocmite aveau un cuantum mult mai mic.
De altfel, în acel sediu nu trebuia adusă nici o sumă, deoarece amenzile se plătesc la unităţile C.E.C., iar inculpatul, cetăţean german, care însă, vorbeşte curent româneşte şi are afaceri în România, avea obligaţia să cunoască aceste norme.
Instanţa de fond a mai reţinut pe baza mijloacelor de probă administrate că, anterior datei de 11 august 1994, când s-a înregistrat firma A.B.W. SRL, inculpatul a introdus în România un număr de 50 utilaje agricole, în vederea comercializării. Având cunoştinţă că legislaţia în vigoare exceptează de la plata taxelor vamale, utilajele agricole cumpărate de producătorii agricoli, inculpatul a întocmit facturi pe numele unor persoane fizice din judeţele Sibiu, Alba şi Cluj, menţionându-se în cuprinsul acestor facturi că producătorii agricoli au cumpărat utilajele de la firma I.G.M., iar preţurile indicate erau inferioare celor reale, consemnându-se totodată, că utilajele respective sunt o donaţie pentru agricultorii români, preţul fiind simbolic.
Inculpatul a procedat în acest mod, deoarece, potrivit art. 12 din Legea nr. 83/1993, importurile de maşini şi echipamente pentru agricultură sunt exceptate de la plata taxelor vamale, iar aceste prevederi se aplică şi ajutoarelor externe în natură acordate producătorilor agricoli.
Facturile astfel întocmite au fost prezentate la vama Sibiu care, în raport de preţurile consemnate, a încasat taxe vamale în sumă de 13.266.144 lei, plata fiind făcută de inculpat.
Din declaraţia martorului S.N., s-a reţinut că acesta i-a dat inculpatului numele unor persoane fizice din judeţele Alba, Sibiu, Cluj, nume care au fost ulterior trecute în facturile prezentate la vamă.
Ulterior, inculpatul a vândut trei combine în judeţul Teleorman şi una în judeţul Sibiu.
Cu ajutorul martorilor U.Ş. şi C.Ş., inculpatul a căutat potenţiali cumpărători în judeţul Teleorman, precum şi unităţi cărora să le presteze servicii de arat şi recoltat.
Pentru utilajele respective, inculpatul trebuia să plătească suma de 905.698.208 lei, reprezentând taxe vamale.
Procedând în modul arătat, inculpatul s-a sustras de la plata taxelor vamale de 892.432.064 lei (905.698.208 lei – 13.266.144 lei).
Inculpatul a susţinut, în faza de urmărire penală că utilajele agricole au fost cumpărate pentru persoanele fizice înscrise în facturi, însă datorită imposibilităţii vânzării utilajelor agricole, a dispus refacerea documentelor şi a solicitat recalcularea taxelor vamale, cu adresa nr. 52 din 13 februarie 1995, înaintată la vama Sibiu şi Direcţia Generală a Vămilor.
Această apărare nu a fost primită, deoarece inculpatul a întocmit adresa nr. 52 din 13 februarie 1995, nu din cauza imposibilităţii de plată a persoanelor fizice menţionate în facturi, ci datorită faptului că, în datele de 9 şi 10 februarie 1995, Garda Financiară Teleorman declanşase verificări cu privire la legalitatea operaţiunilor de introducere în ţară a utilajelor agricole, iar inculpatul a recunoscut totuşi, că persoanele fizice menţionate în facturi nu au avut cunoştinţă despre operaţiunea respectivă.
A mai rezultat că în luna august 1994, inculpatul a cumpărat de la firma S. SA cu sediul în Atena, Grecia, prin intermediul firmelor A.B.W. şi I.G.M. din Germania, trei echipamente pentru recoltat porumb, în valoare totală de 57.000 mărci germane.
La data de 29 august 1994, utilajele au sosit în Vama Alexandria, pe documente la rubrica „cumpărător” fiind menţionată SC A. SA Alexandria.
Inculpatul l-a delegat pe martorul C.Ş. să se ocupe de operaţiunile de vămuire, însă, aflând că taxele vamale ce urmau să fie plătire, se ridicau la 20.000.000 lei, inculpatul i-a interzis martorului să se mai ocupe de operaţiunea respectivă.
La data de 8 septembrie 1994, Vama Alexandria a primit cererea de tranzitare nr. 10 din 7 septembrie 1994, aprobată de Direcţia Regională a Vămilor Craiova, prin care se stabilea că operaţiunile de vămuire să se efectueze la Vama Sibiu.
Cu ocazia operaţiunilor de vămuire, inculpatul a prezentat vămii Sibiu o factură emisă de firma I.G.M. către SC A.B.W. SRL Bucureşti în care, se consemna că valoarea celor trei utilaje este de 450 mărci germane, în loc de valoarea reală de 57.000 mărci germane. În raport de valoarea declarată, inculpatul a plătit cu titlu de taxe vamale, suma de 181.269 lei, în loc de 21.252.393 lei, cât era legal.
Din cercetările efectuate a rezultat că SC A. nu a comandat şi nu a avut cunoştinţă de cele trei utilaje. Inculpatul a procedat în modalitatea reţinută pentru a putea introduce combinele de porumb în ţară.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel inculpatul S.H. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei sale condamnări în ce privesc toate infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Cu privire la infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978 a susţinut că în mod nelegal s-a dispus condamnarea sa, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, solicitând, în principal, achitarea, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, chiar dacă s-ar reţine că inculpatului îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 72 lit. a) din vechiul C. vam., şi în acest caz se impune achitarea, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece sub aspectul laturii subiective legea cere o intenţie calificată prin scopul urmărit.
Cu privire la infracţiunea de dare de mită a solicitat de asemenea achitarea, deoarece fapta nu există, niciodată el nu a oferit ceva celor doi comisari ai gărzii financiare, dimpotrivă, ei au fost cei care i-au pretins diverse avantaje materiale, dar i-a refuzat.
A mai susţinut că, fiind achitat pentru infracţiunile de fals şi uz de fals, în mod greşit s-a dispus de către instanţa de fond anularea celor 50 de facturi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 744 A din 20 decembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reţinând că probele administrate în această fază procesuală, la cererea inculpatului, nu au infirmat situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi nici încadrarea juridică a faptelor.
De asemenea, probele administrate în cadrul apelului nu au fost de natură să înlăture nici vinovăţia inculpatului stabilită în mod temeinic de prima instanţă pe baza analizei întregului material probator existent până la acea dată ; probele noi administrate necreând nici măcar un dubiu vinovăţiei acestuia.
Astfel, cu privire la infracţiunea de dare de mită a apreciat că în mod corect prima instanţă a înlăturat apărarea inculpatului, în sensul că a venit la sediul Gărzii Financiare cu suma de 30.000.000 lei pentru a plăti amenzile, considerând-o nesinceră şi a reţinut această infracţiune, cu motivarea:
„În primul rând, acesta a fost invitat la sediul Gărzii Financiare Teleorman pentru data de 22 martie 1995, dar el în mod cu totul nejustificat a venit cu o zi mai devreme, pentru a lua legătura cu comisarii care efectuează verificările.
În al doilea rând, deşi amenda aplicată era de 2.000.000 lei, inculpatul a venit cu suma de 30.000.000 lei, pregătită într-o geantă şi le-a înmânat-o comisarilor, după ce aceştia s-au declarat de acord, dar ei sesizaseră deja parchetul.
În realitate, inculpatul a oferit această sumă superioară cuantumului amenzii, promiţându-le celor doi comisari încă 270.000.000 lei, pentru ca aceştia să nu sesizeze neregulile constatate în urma controlului efectuat.
În fine, ceea ce nu reuşeşte apărarea inculpatului să explice este şi împrejurarea legată de faptul că cei doi comisari au sesizat parchetul despre o infracţiune de dare de mită, înainte ca aceasta să se consume.
Or, cum ar fi putut face ei acest lucru dacă nu existau propuneri concrete din partea inculpatului?„
În legătură cu critica referitoare la infracţiunea prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, instanţa de control judiciar a reţinut, de asemenea, că este nefondată, cu următoarea motivare:
„Instanţa de fond după cum se arată în mod expres în sentinţă, a avut în vedere atât modificarea Codului vamal prin Legea nr. 141/1997, stabilind că fapta inculpatului s-ar încadra în dispoziţiile art. 178, cât şi dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în sensul că modificarea respectivă a apărut după comiterea infracţiunii şi înainte ca inculpatul să fie judecat definitiv.
Făcând o corectă aplicare a acestui principiu cuprins în art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a stabilit că legea veche este mai favorabilă sub aspectul limitelor de pedeapsă mai reduse în vechea lege, faţă de 3-10 ani, cât se prevede în noua lege.
De asemenea, legea nouă prevede obligativitatea aplicării pedepsei complimentare, în timp ce vechea lege nu conţine o asemenea prevedere.
Dar, pe lângă toate acestea, prima instanţă a mai reţinut un aspect esenţial: faptele comise de inculpat sunt prevăzute ca infracţiuni, atât în legea veche, cât şi în legea nouă „neprimind astfel, solicitarea inculpatului de a fi achitat, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu privire la infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978.
Ca nefondată a fost apreciată şi susţinerea subsidiară a inculpatului, în sensul că nu a comis fapta cu intenţia calificată prin scop, cerută de dispoziţiile art. 72 lit. a) din vechiul C. vam., reţinându-se că „În facturile respective s-au consemnat preţuri inferioare celor reale şi faptul că utilajele agricole respective sunt o donaţie pentru agricultorii români, iar preţul este simbolic, deoarece inculpatul cunoştea că potrivit art. 12 din Legea nr. 83/1993 importurile pentru maşini şi echipamente agricole sunt exceptate de la plata taxelor vamale.
Aceste manopere dolozive ale inculpatului au avut drept scop sustragerea bunurilor respective de la aplicarea regimului vamal, ceea ce înseamnă că şi sub aspectul laturii subiective sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii”.
Instanţa de control judiciar a constatat că este nefondată şi critica referitoare la anularea celor 50 facturi, reţinând că achitarea inculpatului pentru comiterea infracţiunilor de fals şi uz de fals s-a dispus pentru că aceste două infracţiuni sunt absorbite de infracţiunea prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978 şi nicidecum pentru faptul că el nu ar fi comis aceste falsuri şi prin urmare, soluţia primei instanţe de a anula înscrisurile falsificate este legală şi temeinică.
De asemenea, instanţa de control judiciar, având în vedere valoarea însemnată a prejudiciului nerecuperat a reţinut ca, fiind legală şi temeinică, măsura instanţei de menţinere a sechestrului asigurator aplicat de I.P.J., iar cu privire la pedepsele aplicate inculpatului a apreciat că au fost judicios individualizate, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, fără privare de libertate.
În termenul legal, împotriva deciziei penale, au declarat recurs inculpatul S.H. şi partea civilă SC A.B.W. SRL Bucureşti (în prezent denumită S.C. A.P. SRL).
În recursul inculpatului s-a solicitat:
- în conformitate cu art. 124 C. pen., să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen., şi în baza art. 10 alin. (1) lit. g) şi art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să se dispună încetarea procesului penal;
- să se dispună exonerarea recurentului inculpat de la măsura confiscării, deoarece confiscarea nu se poate aplica decât la sumele efectiv date, respectiv suma de 30 milioane lei şi nicidecum la diferenţa de sumă promisă de 270 milioane lei;
- în condiţiile în care instanţa de recurs va constata existenţa unei cauze care înlătură răspunderea penală, respectiv eroarea de fapt, prevăzută de art. 51 C. pen., să dispună achitarea inculpatului conform art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. a) din acelaşi cod.
- în baza art. 10 alin. (1) lit. d) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să se dispună achitarea inculpatului cu privire la infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale laturii obiective şi subiective ale acestei infracţiuni;
- să se respingă cererea de constituire de parte civilă a Direcţiei Generale a Vămilor, deoarece adresa nr. 50601 din 11 decembrie 2001 nu conţine o manifestare fermă şi expresă de voinţă, în sensul de constituire ca parte civilă;
- în condiţiile achitării inculpatului pentru infracţiunea de contrabandă, să se dispună ridicarea sechestrului asigurator, dispus asupra maşinilor lăsate în custodia acestuia, conform procesului verbal de sechestru din 11 aprilie 1995 şi în consecinţă, să se dispună restituirea utilajelor agricole către proprietarul lor, respectiv S.C. A. S.R.L (fostă SC A.B.W. SRL).
În recursul părţii civile s-a solicitat ridicarea sechestrului asigurator şi restituirea utilajelor către SC A.P. SRL, întrucât Direcţia Generală a Vămilor nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Examinând Decizia atacată, în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 3859 pct. 12, pct. 15, pct. 171 şi pct. 18 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi materialului de la dosar că recursul declarat de inculpatul S.H. este fondat numai în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, iar recursul părţii civile SC A.B.W. SRL este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
1. Astfel, analizând ansamblul probator administrat în cauză, Curtea constată că faptele şi împrejurările săvârşirii lor, precum şi vinovăţia inculpatului pentru comiterea acestora au fost corect reţinute, ele rezultând din probele complet analizate şi just apreciate de către instanţe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situaţiei reale, astfel că nu sunt temeiuri pentru a se dispune achitarea inculpatului şi întrucât, critica privind greşita sa condamnare cu privire la infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1998, pe motiv că lipsesc elementele constitutive ale acestei infracţiuni, cât şi critica privind greşita menţinere a sechestrului asigurator asupra utilajelor agricole, au format obiect de analiză şi în faţa instanţei de apel, considerente care au fost redate pe larg şi în prezenta decizie şi pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte pe deplin, reluarea lor nu se mai impune.
2. Nici solicitarea de a se constata existenţa unei cauze care înlătură răspunderea penală, respectiv eroarea de fapt, prevăzută de art. 51 C. pen., solicitând achitarea, în baza art. 10 alin. (1) lit. e), coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu privire la infracţiunea de dare de mită, nu este fondată.
Potrivit art. 51 alin. (1) C. pen., „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.”
Or, din probele administrate în cauză, rezultă fără dubiu, aşa cum au reţinut şi instanţele de fond şi de apel, că inculpatul a oferit suma de 30.000.000 lei drept mită şi în scopul achitării amenzilor la sediul Gărzii Financiare, şi prin urmare, inculpatului nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 51 C. pen., referitoare la eroarea de fapt.
3. Fondat se dovedeşte însă motivul de casare referitor la intervenirea în cauză a prescripţiei speciale a răspunderii penale, cu privire la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.
Astfel, potrivit art. 121 C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală, iar potrivit art. 122 lit. d) C. pen., termenul de prescripţie este de 5 ani, în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită, pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.
Pe de altă parte, conform art. 124 C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 este depăşit cu încă jumătate.
De menţionat că, potrivit art. 122 alin. ultim C. pen., termenele de prescripţie se socotesc de la data săvârşirii infracţiunii.
Raportând cerinţele textelor de lege mai sus citate la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului, se constată că acestea sunt îndeplinite.
Astfel, inculpatul a comis infracţiunea a cărei prescripţie se solicită a se constata că a intervenit, în luna martie 1995 (la 21 martie 1995), maximul de pedeapsă prevăzut de această infracţiune nefiind mai mare de 5 ani, termenul de prescripţie este de asemenea, de 5 ani, iar termenul prescripţiei speciale, prevăzut de art. 124 C. pen., este de 7 ani şi 6 luni.
Prin urmare, având în vedere că la data săvârşirii faptei, martie 1995 şi până în prezent, au trecut cei 7 ani şi 6 luni, pentru intervenirea prescripţiei speciale, aceasta împlinindu-se în luna septembrie 2002, fără a se fi pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare, urmează a se constata că, referitor la această infracţiune, s-a împlinit termenul de prescripţie şi pe cale de consecinţă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) şi a art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 121, art. 122 şi art. 124 C. pen., să se dispună încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., în cauză intervenind prescripţia specială a răspunderii penale; inculpatul urmând să execute numai pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41, art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în modalitatea stabilită de prima instanţă.
4. De asemenea, fondată este şi critica referitoare la măsura confiscării sumei de 300.000.000 lei dispusă în baza art. 255 alin. ultim C. pen., cu referire la art. 254 alin. (2) din acelaşi cod.
Astfel, potrivit art. 118 lit. c) C. pen., sunt supuse confiscării lucrurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni.
Pe de altă parte, potrivit art. 254 alin. (3) C. pen., „Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă”.
Conform art. 255 alin. (4) C. pen., „Dispoziţiile art. 254 alin. (3) se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare”.
Or, în cauză, instanţele au dispus confiscarea sumei de 300.000.000 lei, suma care a fost promisă şi nu suma de 30.000.000 lei, care a fost efectiv dată cu titlu de mită.
Aşa fiind, Curtea va modifica dispoziţia privind măsura confiscării sumei de 300.000.000 lei, dispusă în temeiul art. 255 alin. ultim, cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen., în sensul că o va stabili la suma ce a format obiectul dării de mită, respectiv, de 30.000.000 lei.
5. În ce priveşte recursul declarat de partea civilă SC A.B.W. SRL, în prezent denumită SC A.P. SRL se constată că acesta este inadmisibil, deoarece conform art. 3851 alin. final teza întâi C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute de art. 362 nu au folosit calea apelului, cum este situaţia în speţă.
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul S.H., va casa Decizia atacată, precum şi sentinţa primei instanţe numai cu privire la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. şi la măsura confiscării sumei de 300.000.000 lei, dispusă în baza art. 255 alin. ultim C. pen., cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen. şi va dispune conform dispozitivului, iar în temeiul art. 38515 alin. (1)pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de partea civilă SC A.P. SRL (denumită anterior SC A.B.W. SRL) cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul S.H. împotriva deciziei penale nr. 744 A din 20 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 257 din 14 noiembrie 2000 a Tribunalului Teleorman, numai cu privire la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. şi la măsura confiscării sumei de 300.000.000 lei, dispusă în baza art. 255 alin. ultim C. pen., cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen.
Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente, şi anume:
- un an şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41, art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 121, art. 122 şi art. 124 C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului S.H., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., în cauză intervenind prescripţia specială a răspunderii penale.
Inculpatul va executa numai pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea, prevăzută de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 41, art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în modalitatea stabilită de prima instanţă.
Modifică dispoziţia privind măsura confiscării sumei de 300.000.000 lei, dispusă în temeiul art. 255 alin. ultim, cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen., în sensul că o stabileşte la 30.000.000 lei.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă SC A.P. SRL (denumită anterior SC A.B.W. SRL), cu sediul în Bucureşti, pe care o obligă la plata sumei de 1.000.000 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2784/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2786/2003. Penal. Art.254 c.pen. Recurs → |
|---|
