CSJ. Decizia nr. 2786/2003. Penal. Art.254 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2786/2003
Dosar nr. 89 /2003
Şedinţa publică din 11 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Botoşani, prin sentinţa penală nr. 106 din 13 martie 2002, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.A. la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), Tribunalul a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 25, raportat la art. 290 C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare, iar în baza art. 12 din Legea nr. 87/1994 a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 8 septembrie 2001, la 20 decembrie 2001.
Prin aceeaşi hotărâre, Tribunalul a condamnat, în baza art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen., pe inculpatul G.M. la pedeapsa de un an închisoare.
A făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 76 alin. ultim C. pen.
A aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 5 septembrie 2001, la 13 decembrie 2001.
A dispus confiscarea de la inculpatul S.A. în folosul statului a sumei de 700 milioane lei, inculpatul fiind obligat şi la plata sumei de 6.550.000 lei, cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 550.000 lei, contravaloarea expertizei medico – legale, se va vira în contul nr. 50414557951 Trezoreria Botoşani, pentru Spitalul Judeţean Botoşani.
Inculpatul G.M. a fost obligat să plătească statului suma de 2.500.000 lei, cu acelaşi titlu.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut în, esenţă, următoarele:
Inculpatul S.A. în calitate de prefect al judeţului Botoşani, în luna aprilie 2000, cu ocazia desfăşurării alegerilor locale, a pretins şi primit sub formă de comision, prin intermediul inculpatului G.M. suma de 700.000.000 lei, de la administratorii S.C. T.E. S.R.L Botoşani, H.S. şi M.P., cărora le-a încredinţat tipărirea buletinelor de vot.
În sarcina acestuia s-a mai reţinut săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), constând în aceea că la sfârşitul mandatului de prefect, deşi avea obligaţia, potrivit art. 3 din Legea nr. 115/1996, să facă declaraţie de avere pe propria răspundere, care să cuprindă toate bunurile ce le deţinea la acea dată, inculpatul nu a declarat toate bunurile, operând astfel sancţiunea instituită de dispoziţiile art. 36 din această lege.
În vara anului 2002, când erau în derulare lucrările de construcţie ale unei vile proprietate personală, inculpatul S.A. l-a determinat pe numitul T.C., administrator al firmelor de construcţii S.C. H. S.A. şi S.C. V. S.A. din municipiul Dorohoi, să elibereze documente justificative cu date retroactive din anul 1999, pentru unele materiale de construcţii, primind în acest fel de la acesta şase avize de însoţire a mărfii şi şase chitanţe semnate, documente parafate cu ştampila societăţilor arătate.
S-a mai reţinut în sarcina inculpatului S.A. şi săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, constând în faptul că, fiind proprietarul unui spaţiu comercial, situat în Botoşani, l-a închiriat la S.C. E.T. S.R.L Iaşi, de la care a încasat o chirie lunară de 200 dolari S.U.A., fără să declare veniturile realizate din cedarea folosinţei acestui imobil, încălcând astfel dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 87/1994.
În sarcina inculpatului G.M. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., faptă constând în aceea că în perioada alegerilor locale din anul 2000, fiind desemnat de prefect să facă parte din comisia tehnică de organizare a alegerilor şi să intermedieze legătura dintre el şi patronii societăţii S.C. T.E. S.R.L Botoşani, l-a ajutat pe inculpatul S.A. să primească suma de 700.000.000 lei, de la asociaţii H.S. şi M.P.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi inculpaţii S.A. şi G.M.
După înregistrarea apelurilor la Curtea de Apel Suceava, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a formulat cerere de strămutare, admisă prin încheierea nr. 2452 din 15 mai 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, dispunându-se strămutarea judecării apelurilor la Curtea de Apel Braşov.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a declarat apel cu privire la ambii inculpaţi, criticând în scris hotărârea primei instanţe pentru netemeinicie, cu referire concretă la inculpatul S.A. şi oral, pentru acelaşi motiv, cu referire şi la inculpatul G.M.; în dezvoltarea motivelor de apel, susţinând că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului S.A. este prea blândă, nefiind de natură să realizeze scopul prevenţiei generale şi speciale, cerut de lege, iar în privinţa inculpatului G.M., soluţia a fost criticată pentru greşita reţinere a circumstanţelor atenuante în favoarea acestui inculpat, parchetul solicitând, în esenţă, majorarea pedepselor stabilite de către prima instanţă pentru cei doi inculpaţi.
În apelul inculpatului G.M. s-a solicitat, în principal, achitarea sa, considerând că nu se face vinovat de săvârşirea nici unei infracţiuni, nefăcând altceva decât să execute ordinul superiorului său, inculpatul S.A., iar în subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei sale în complicitate la infracţiunea de primire de foloase necuvenite şi menţinându-se circumstanţele atenuante, cărora să li se acorde o mai largă eficienţă, să se dispună reducerea substanţială a pedepsei şi aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 81 C. pen.
În apelul său, inculpatul S.A. a solicitat să se dispună achitarea pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, cu excepţia infracţiunii de evaziune fiscală, cerând totodată, reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante şi reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege, respectiv până la minimul general. Consideră că în cel mai rău caz, în speţă, ar putea fi vorba despre infracţiunea de primire de foloase necuvenite, dar apărarea convinsă de inexistenţa oricărei activităţi infracţionale din partea inculpatului, nu a formulat cerere de schimbarea încadrării juridice.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 261 din 12 noiembrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi de cei doi inculpaţi, cu următoarea motivare:
„Prima instanţă a reţinut o corectă stare de fapt, întemeiată pe coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, iar încadrarea juridică dată faptelor este corectă, pentru următoarele considerente:
În vederea realizării activităţii de tipărire a buletinelor de vot pentru alegerile locale din anul 2000, inculpatul G.M. a contactat administratorii S.C. T.E. S.R.L Botoşani în acest scop, inculpatul S.A. manifestându-şi interesul în a-i cunoaşte pe aceştia.
În acest sens, inculpatul G.M. a întocmit un „referat” prin care propune prefectului încredinţarea operaţiunii de tipărire a buletinelor de vot către S.C. T.E. S.R.L Botoşani, apreciind că „cea mai optimă ofertă este din partea acestei societăţi”, în ce priveşte „posibilităţile de manipulare, depozitare, asigurarea securităţii tipăririi şi a tuturor celorlalte operaţiuni pentru care are dotări tehnice optime proprii şi mijloace de transport şi de manipulare”.
În acest referat nu se face nici o referire concretă la ceea ce s-a susţinut ulterior, în cursul cercetării judecătoreşti, că ar fi fost determinant în alegerea acestei societăţi, respectiv împrejurarea că această societate era singura dintre cele expuse analizei comisiei care deţinea „rotativă”, indispensabilă tipăririi buletinelor de vot.
Referatul este aprobat de către inculpatul S.A., după acest moment având loc întâlnirea solicitată de acesta, cu administratorii S.C. T.E. S.R.L, respectiv la sfârşitul lunii aprilie a anului 2000.
În cursul acestei întâlniri s-au discutat condiţiile de tipărire a buletinelor de vot şi preţul, precum şi fundamentarea iniţială de preţ. Tot în cursul acestei discuţii, inculpatul S.A. face afirmaţia cu privire la această fundamentare de preţ, ridicată iniţial la 3 miliarde lei, „prea puţin, mai adăugaţi unul”.
Împrejurarea că cei doi administratori au înţeles în mod corespunzător solicitarea prefectului este confirmată de încheierea ulterioară (la data de 3 mai 2000) a contractului de prestări servicii, semnat de inculpatul S.A., bazat pe nota de fundamentare estimativă întocmită conform cererii prefectului, având o valoare de 4.760.660.000 lei.
Nu poate fi primită cererea inculpatului S.A. de schimbare a încadrării juridice, formulate cu motivarea că banii ar fi fost primiţi ulterior îndeplinirii actului ce intra în atribuţiile sale de serviciu, întrucât infracţiunea de luare de mită s-a consumat în momentul pretinderii, situat în timp la sfârşitul lunii aprilie, determinant pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art. 254 C. pen., fiind momentul în care a intervenit înţelegerea dintre persoana care dă şi cea care primeşte mita.
Ulterior acestei înţelegeri s-a încheiat contractul de prestări servicii, semnat de către prefect şi contabil şef pentru beneficiar şi de către executant, prin martorii H.S. şi M.P.
Ca atare, nu poate fi primită nici susţinerea inculpatului S.A. că pretinderea nu s-ar fi făcut pentru îndeplinirea vreunui act ce ţinea de atribuţiile sale de serviciu, întrucât încheierea şi semnarea contractului, pentru Prefectura Judeţului Botoşani, reprezintă dovada contrarie.
Astfel, în mod judicios s-a stabilit drept încadrare juridică a faptelor săvârşite art. 254 alin. (1) C. pen., pentru inculpatul S.A. şi respectiv, art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., pentru inculpatul G.M.
Activitatea inculpatului G.M. se circumscrie în sfera unei complicităţi materiale, concretizate în livrarea sacoşelor cu bani în biroul inculpatului S.A., ori în dulapul „de protocol” al acestuia, având ca punct de pornire desemnarea sa de către prefect drept coordonator al întregii activităţi de colaborare cu reprezentanţii firmei executante.
Sumele plătite de către cei doi administratori nu au acoperit însă cerinţa iniţială a inculpatului S.A., acesta fiind motivul pentru care, ulterior, acesta i-a cerut inculpatului G.M. să transmită celor doi administratori că, în schimbul sumei de 200 milioane lei, va încredinţa aceleiaşi firme tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile generale din anul 2000.
S.C. T.E. S.R.L neavând lichidităţi în acea perioadă, suma nu s-a plătit, astfel că această sarcină a fost încredinţată altei societăţi.
Inculpatul S.A. a negat primirea vreunei sume de bani de la cei doi administratori, refuzând însă cererea acestora din urmă de a fi confruntaţi cu inculpatul G.M. (care a primit iniţial toate tranşele de bani), situaţie care ar fi clarificat orice suspiciune nedreaptă ce ar fi planat asupra prefectului.
Motivaţia inculpatului S.A., în sensul că a refuzat confruntarea pentru a nu fi nevoit să constate şi să denunţe comiterea vreunei infracţiuni de către inculpatul G.M. nu convinge, cu atât mai mult, cu cât susţinerile celor doi administratori îl acuzau în mod indirect şi ar fi trebuit să fie primul interesat în clarificarea situaţiei.
Aşa cum declară H.S. şi M.P. şi inculpatul G.M., constant, sumele de bani erau date acestuia din urmă în zilele când se ridicau de la B.C.R. cu C.E.C. – uri numerar, datele respective fiind cele menţionate în adresa acelei bănci nr. 32273 din 7 noiembrie 2001.
În perioada 17 mai – 7 august 2000, în care administratorii H.S. şi M.P. au ridicat sume în numerar de la B.C.R., sucursala Botoşani, menţionate în adresa acestei bănci cu nr. 32273 din 7 noiembrie 2001 şi din care prin inculpatul G.M. au dat-o în câteva rânduri (700 milioane lei) inculpatului S.A., acest inculpat a făcut depuneri în perioada 19 mai – 24 iunie 2000 la B.R.D., sucursala Botoşani, în lei şi valută, în sumă totală şi echivalent în lei, de 767.578.211 lei, cum rezultă din adresa acestei bănci.
În aceeaşi perioadă inculpatul S.A. a depus şi alte sume în valută care nu au legătură cu cele primite de la S.C. T.E. S.R.L Botoşani (13.440 dolari S.U.A. – 274.861.440 lei şi 3.700 mărci germane – 34.531.020 lei) după cum rezultă din adresa B.R.D. Botoşani şi care au fost ridicate de la B.P. la 12 mai 2001.
Examinând cupistica sumelor numerar ridicate de la B.C.R., sucursala Botoşani, înscrise pe versoul C.E.C. – urilor şi cupistica sumelor în lei depuse de inculpatul S.A. la B.R.D., sucursala Botoşani, prezentată comparativ în situaţia de la, rezultă că se regăsesc, la datele menţionate, o parte din bancnotele de 100.000 lei, 50.000 lei, 10.000 lei şi 5.000 lei. Alte sume se regăsesc transformate din lei în valută.
În legătură cu operaţiunile efectuate la B.R.D., sucursala Botoşani exact în perioada în care se susţine că inculpatul S.A. ar fi primit banii de la S.C. T.E. S.R.L Botoşani, acesta declară că sumele de bani erau depuse la B.P. Botoşani şi întrucât în acea perioadă se zvonea că va intra în incapacitate de plată, le-a transferat de la B.P. la B.R.D. Botoşani.
Această susţinere a inculpatului trebuie privită doar ca simplă încercare a justifica învinuirea ce i se aduce, afirmaţia sa nefiind acoperită de nici un mijloc de probă. Inculpatul nu a făcut dovada că întreaga sumă depusă la B.R.D. provine, după susţinerile lui, din transferul pe care exact la datele la care S.C. T.E. S.R.L Botoşani ridica banii de la B.C.R., el îl făcea de la B.P. la B.R.D.
De altfel, actul de sesizare reţine separat suma transferată de la B.P., dar care nu acoperă nici pe departe întreaga sumă depusă de inculpat la B.R.D.
Este puţin probabil că dacă o asemenea sumă ar fi fost depusă la B.P., iar inculpatul ar fi aflat că aceasta va intra în incapacitate de plată, n-ar fi urgentat transferul ci l-ar fi făcut în mod eşalonat, aşa cum rezultă din adresa B.R.D.
De altfel, inculpatul nu probează nici faptul că suma ar fi fost depusă de la B.P. şi nici faptul că în luna mai 2000 se „zvonea” că B.P. va intra în incapacitate de plată.
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii, astfel cum este încriminată în art. 36 din Legea nr. 115/1996, aceasta este dovedită cu toate înscrisurile şi chiar recunoscută de către inculpatul S.A., cu motivarea că declaraţia fiind completată în grabă, a omis să menţioneze toate bunurile, în raport cu rubricile ce se impuneau a fi completate.
De asemenea, în mod judicios celelalte două infracţiuni au fost reţinute de către prima instanţă a fi săvârşite de către inculpatul S.A., cu forma de vinovăţie cerută de lege.
Individualizarea judiciară a pedepselor stabilite de către prima instanţă s-a realizat cu respectarea tuturor criteriilor generale impuse de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că instanţa de apel apreciază că nu se impune nici majorarea, nici reducerea acestora.
În concret, instanţa a apreciat în mod corespunzător gradul de pericol social al faptelor săvârşite, relevat de numărul şi mijloacele de comitere a acestora, de urmarea produsă, dar şi circumstanţele ce caracterizează persoanele inculpaţilor, respectiv de vârsta acestora, de împrejurarea că ambii se află la prima confruntare cu legea penală, de starea sănătăţii lor, dovedită cu actele medicale aflate la dosar.
În raport cu poziţia procesuală manifestată de inculpatul G.M., în mod judicios prima instanţă a reţinut în favoarea acestuia circumstanţe atenuante, dându-le efectul impus de art. 76 C. pen., care însă nu se impunea a fi extins prin reducerea în continuare a duratei pedepsei stabilite”.
În termenul legal, împotriva deciziei penale a instanţei de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpaţii S.A. şi G.M.
În recursul parchetului, hotărârea instanţei de control judiciar a fost criticată pentru netemeinicie, apreciindu-se că pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului S.A. este neîndestulătoare comparativ cu gravitatea faptelor comise de către acesta, şi s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului S.A., pentru infracţiunea de luare de mită şi aplicarea unui spor.
În recursul inculpatului S.A. s-a susţinut:
- că instanţa de judecată nu a fost legal investită prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, deoarece a fost emisă de un procuror delegat care nu avea vocaţia să pună în mişcare acţiunea penală, astfel că actul este lovit de sancţiunea inexistenţei şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale;
- instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la toate motivele de apel invocate de inculpatul S.A., mărginindu-se a prelua, aproape în totalitate motivarea primei instanţe;
- prin hotărârea atacată s-a făcut o greşită aplicare a legii, infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului S.A., pentru care acesta a fost condamnat, nu au o fundamentare în probele administrate în prezenta cauză;
- instanţa de apel a comis o gravă eroare de fapt, datorită faptului că probaţiunea administrată este insuficientă pentru aflarea adevărului, înscrisurile noi prezentate în recurs, dovedesc o altă situaţie de fapt decât cea reţinută în actul de sesizare şi în hotărârile atacate şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi restituirea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale sau trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Botoşani.
În recursul inculpatului G.M. s-a solicitat, în principal, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu privire la complicitatea la infracţiunea de luare de mită, susţinând că nu a avut posibilitatea să înţeleagă natura juridică reală a remiterii de către cei doi administratori a sumelor de bani respective către prefect, având în vedere poziţia sa de subordonare directă profesională faţă de prefect şi faptul că nu a beneficiat de avantaje materiale, lipsind astfel intenţia, iar în subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în complicitate la infracţiunea de primire de foloase necuvenite şi aplicarea unei pedepse cu executarea în condiţiile art. 81 C. pen.
Examinând hotărârile atacate în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10, pct. 14, pct. 17, pct. 171 şi pct. 18 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursurile nefondate, urmând a fi respinse, ca atare.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, se constată că starea de fapt, încadrarea juridică dată faptelor şi vinovăţia inculpaţilor în comiterea lor au fost corect stabilite de către instanţa de fond şi de apel, care au administrat un probatoriu complet şi just apreciat, astfel că în mod temeinic şi legal au pronunţat condamnarea celor doi inculpaţi pentru faptele reţinute în sarcina acestora.
Se reţine astfel, că inculpatul S.A. a îndeplinit funcţia de prefect al judeţului Botoşani în perioada 1997 – 17 ianuarie 2001, iar inculpatul G.M. funcţia de director la Direcţia Fond Funciar, Sesizări, Relaţii Publice în anul 2000, la Prefectura Judeţului Botoşani.
În urma controlului efectuat de Curtea de Conturi, Direcţia de Control Financiar Botoşani, la Prefectura Botoşani, privind exerciţiul financiar pe anul 2000, finalizat prin procesul verbal încheiat la 30 iulie 2001, s-a constatat, printre altele, efectuarea unor plăţi nelegale în perioada mai – iunie 2000, în sumă totală de 1.864.675.363 lei către S.C. T.E. S.R.L Botoşani, reprezentând contravaloare de tipărire a buletinelor de vot la alegerile locale.
În legătură cu aceste ilegalităţi, procurorul financiar a formulat plângere penală la 24 august 2001 pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 284 C. pen., împotriva lui S.A., G.M., care au îndeplinit funcţiile menţionate şi C.D. care a îndeplinit funcţia de director la Direcţia de Resurse Umane, Financiar, contabilitate şi Secretariat la Prefectura Botoşani, reţinându-se că cei doi de mai sus au avizat şi acceptat nelegal la plată sumele menţionate, producând astfel prejudicii instituţiei.
În cursul acestor cercetări, la data de 4 septembrie 2001 administratorii H.S. şi M.P. de la S.C. T.E. S.R.L Botoşani, societate căreia Prefectura Judeţului Botoşani i-a încredinţat tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile locale au denunţat la organele de urmărire penală faptul că inculpatul S.A. le-a pretins în acest scop, cu ocazia contractării lucrării un comision de 12 – 15% din valoare, pe care l-au dat acestuia prin intermediul inculpatului G.M., în mod repetat şi care este în sumă totală de 700 milioane lei, faptele denunţate fiind confirmate de probele administrate.
Edificatoare în acest sens este declaraţia martorului H.S., dată la instanţă la termenul din 13 decembrie 2001, în care acesta arată că în momentul în care prefectul i-a spus să urmărească valoarea contractului cu un miliard, a înţeles perfect că acesta nu poate să-i facă un cadou de un miliard, mai ales că între el şi prefect nu erau relaţii amicale şi dimpotrivă, că suma pretinsă de prefect trebuie să se reîntoarcă în buzunarul acestuia.
De asemenea, declaraţiile inculpatului G.M. şi ale martorilor H.S. şi M.P., date la urmărirea penală, dar şi în instanţă, la termenul din 13 decembrie 2001, au fost constante în ceea ce priveşte momentul când s-a pretins de către inculpatul S.A. acordarea acelui comision de 12% din suma încasată, respectiv după a doua discuţie purtată cu coinculpatul S.A. prin care s-a mărit valoarea contractului cu un miliard.
Practic, înainte de a finaliza cea de-a doua fundamentare de preţ, inculpatul G.M. s-a deplasat la sediul tipografiei şi a transmis celor doi patroni pretenţia prefectului, vizând acordarea acelui comision.
Pe baza celei de-a doua evaluări estimative a fost încheiat, la data de 3 mai 2000 contractul nr. 3427, semnat de cei doi administratori, inculpatul S.A. şi contabilul şef M.D.
Deşi, la termenul din 5 februarie 2002, atât martorii H.S. şi M.P., cât şi inculpatul G.M., revin la declaraţiile date la urmărirea penală, cât şi la instanţă, la data de 13 decembrie 2001, precizând că numai după încheierea contractului s-a pretins comisionul, în mod corect instanţele au apreciat ca nesincere aceste declaraţii, câtă vreme, în mod constant, de la 4 septembrie 2001, la 5 februarie 2002, cu ocazia deselor audieri, atât la parchet, cât şi la instanţă, inculpatul G.M. şi cei doi martori au precizat că momentul pretinderii, forma în care se consumă în speţă infracţiunea de luare de mită, a avut loc înainte de încheierea contractului.
Aşadar, chiar dacă inculpatul S.A. a negat în mod constant comiterea faptelor, declarând că nu a primit o sumă de bani de la cei doi administratori ai S.C. T.E. S.R.L Botoşani, probele administrate în cauză, atât la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţelor de judecată, conduc la concluzia că suma a fost pretinsă, că modificarea valorii contractului, în sensul plusării cu un miliard a creat pretextul pretinderii acelui comision, că această pretindere s-a făcut prin intermediar, iar ulterior, primirea banilor s-a făcut prin acelaşi intermediar.
Inculpatul G.M., atât în declaraţiile date la urmărirea penală, cât şi la instanţă, recunoaşte că a primit pungile respective în care se aflau sumele de bani care îi erau comunicate de administratorii societăţii, arată că de fiecare dată, cu o singură excepţie, a predat aceste pungi inculpatului S.A., în cabinetul acestuia, lăsându-le lângă scaunul de după biroul unde stătea acesta.
O singură dată, când inculpatul G.A. nu l-a găsit pe inculpatul S.A. la birou, a discutat cu acesta la telefon în legătură cu modul în care să procedeze şi i s-a spus să ia cheia de la consilierul B.N., de la un fişet, dulap care se afla în camera de odihnă a prefectului, unde să lase punga în care se aflau banii.
Discuţiile purtate cu cei doi patroni la sediul prefecturii, cât şi discuţia ulterioară purtată la locuinţa sa de către inculpatul S.A., sumele de bani care se găsesc evidenţiate în conturile deschise de inculpat la B.R.D, depunerile acestor sume în aceeaşi perioadă a desfăşurării alegerilor, discuţiile ulterioare care au avut loc după controlul efectuat de Curtea de Conturi, în principal cu coinculpatul G.M., demonstrează pe deplin vinovăţia inculpaţilor, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi respectiv de complicitate la această infracţiune, astfel că, nu numai că nu poate fi primită solicitarea acestora de a fi achitaţi pentru aceste fapte, dar nici aceea de a se dispune schimbarea încadrării juridice, în infracţiunea de primire de foloase necuvenite şi respectiv, de complicitate la această infracţiune, iar înscrisurile noi depuse în recurs nu sunt de natură a forma convingerea asupra nevinovăţiei inculpaţilor.
De asemenea, din analiza probatoriului de la dosar, se constată că în mod temeinic şi legal, instanţele au reţinut că inculpatul S.A. se face vinovat pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), astfel cum este încriminată de art. 36 din Legea nr. 115/1996, această faptă fiind dovedită cu toate înscrisurile şi chiar recunoscută de către inculpatul S.A., cu motivarea că declaraţia a fost completată în grabă, motiv din care, a omis să menţioneze toate bunurile în raport cu rubricile ce se impuneau a fi completate, susţineri pe care instanţa de fond le-a înlăturat, având în vedere că inculpatul a omis să declare mai multe bunuri imobile şi mobile, fapt ce demonstrează că nedeclararea unor bunuri şi valori s-a făcut cu intenţie, iar probele dosarului infirmă toate apărările formulate de inculpat, sub acest aspect.
Cum potrivit art. 5 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, inculpatul S.A., în calitate de contribuabil, avea obligaţia să declare la Administraţia Financiară veniturile realizate din cedarea în folosinţă a unui spaţiu comercial închiriat către S.C. E.T. S.R.L Iaşi, încasând o chirie lunară de 200 dolari S.U.A., sustrăgându-se însă, de la plata obligaţiilor fiscale, în mod temeinic şi legal instanţele au reţinut în sarcina sa şi comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 şi l-au condamnat pentru această faptă.
De asemenea, probele dosarului demonstrează şi vinovăţia inculpatului S.A., pentru instigare la comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25, raportat la art. 290 C. pen., în condiţiile în care, cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că în realitate, S.C. H. S.A. şi S.C. V. S.A. Dorohoi nu au livrat către inculpatul S.A. materialele de construcţii înscrise în avizele de însoţire a mărfii şi chitanţele emise, aceste documente fiind întocmite de numitul T.C. ,determinat fiind de inculpatul S.A. (fapte care s-au stabilit prin notele de constatare încheiate de Garda Financiară Botoşani la data de 1 noiembrie 2001 la cele două societăţi, în urma verificării evidenţei contabile şi declaraţiile învinuitului T.C. şi a făptuitorilor I.P., A.D. şi M.L., iar declaraţia martorului O.M. infirmă apărările inculpatului S.A., în sensul că T.C. i-ar fi trimis nişte balast la baza de producţie a ing. B.
Sub aspectul criticii formulate de inculpatul S.A., referitor la nelegala sesizare a instanţei de judecată, se constată că aceasta este nefondată, din datele dosarului reieşind că procurorul care a emis ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale a fost delegat, în condiţiile legii, prin ordinele nr. 1224 din 9 iunie 2001 şi nr. 1339 din 10 august 2001 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi ca atare, fiind delegat, avea competenţa să efectueze acte procesuale şi procedurale în cauză, iar pe de altă parte, se constată că instanţa de judecată a fost legal sesizată prin rechizitoriul din 12 noiembrie 2001 întocmit de către procuror şef serviciu anticorupţie, C.M. şi procuror delegat, C.R. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
În altă ordine de idei, se observă că, potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., numai „Dispoziţiile relative la competenţa după materie sau calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii”, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol: „Încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. (2) atrage nulitatea actului în condiţiile alin. (1) (atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act), numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului”.
Or, în cauză nu numai că nu se face dovada unei vătămări, dar nici nu s-au invocat neregularităţile cu privire la emiterea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, în termenul şi în condiţiile prevăzute de alin. (4) al art. 197 C. proc. pen.
Şi sub aspectul criticii referitoare la împrejurarea că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la toate motivele de apel invocate de inculpatul S.A., susţinând că aceasta a preluat aproape în totalitate motivarea primei instanţe, se constată că aceasta nu este fondată.
Din examinarea actelor cauzei se constată că în apelul său, inculpatul S.A. a criticat sentinţa primei instanţe cu privire la greşita condamnare pentru faptele reţinute în sarcina sa şi a solicitat achitarea pentru aceste fapte, cu excepţia infracţiunii de evaziune fiscală, pe care o recunoaşte, însă solicită să se facă o nouă individualizare a pedepsei, prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante şi aplicarea unei pedepse mult coborâtă sub minimul special, respectiv până la minimul general prevăzut de lege, punând totodată, în discuţie eventuala schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de luare de mită, în aceea de primire de foloase necuvenite, dar, apărarea convinsă însă de inexistenţa oricărei activităţi infracţionale nu a formulat cererea de schimbare a încadrării juridice.
Or, din analiza considerentelor deciziei penale, atacate, care au fost redate pe larg şi în prezenta decizie, rezultă că instanţa de control judiciar a analizat şi s-a pronunţat asupra tuturor temeiurilor invocate în apelul inculpatului; faptul că instanţa de apel, confirmând soluţia primei instanţe, şi-a însuşit şi preluat aproape în totalitate motivarea acesteia (după cum susţine inculpatul), în condiţiile în care, la rândul său instanţa de fond a făcut o amplă analiză a elementelor de fapt şi a probelor pe care şi-a sprijinit soluţia, nu constituie o nemotivare a hotărârii, în sensul prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.
Se mai susţine în recursul inculpatului S.A. că instanţele nu au avut în vedere la pronunţarea soluţiilor un mijloc de probă esenţial pentru rezolvarea cauzei şi anume, nota de constatare a Gărzii Financiare din data de 6 septembrie 2001, mijloc de probă folosit de inculpat în susţinerea ipotezei potrivit căreia denunţurile formulate de administratorii S.C. T.E. S.R.L, H.S. şi M.P. au fost urmarea descoperirii şi constatării de către organele financiar fiscale, prin nota menţionată, a unor nereguli importante în activitatea tipografiei.
Or, potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare a instanţei.
Potrivit principiului enunţat, chiar dacă prin nota de constatare întocmită de Garda Financiară se face referire la unele nereguli în activitatea S.C. T.E. S.R.L Botoşani, instanţa de judecată, nefiind sesizată în acest sens prin rechizitoriu, nu putea să se pronunţe prin hotărâre şi asupra acestor nereguli constatate de organul de control judiciar.
De asemenea, în recursul inculpatului S.A. se mai susţine că, deşi, declaraţiile date de martorul B.N. infirmă în totalitate susţinerile inculpatului G.M., instanţele au reţinut în mod greşit, faptul că martorul a confirmat susţinerile acestui inculpat, iar declaraţia martorei N.S., dată în faţa instanţei de judecată, nu a fost analizată în nici un fel de către instanţe.
Potrivit art. 378 C. proc. pen., instanţa judecând apelul, verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de apel, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: „În vederea soluţionării apelului, instanţa poate da o nouă apreciere probelor din dosarul cauzei şi poate administra orice noi probe pe care le consideră necesare”.
Or, în legătură cu declaraţia martorului B.N. şi cu aspectele criticate de inculpatul S.A., instanţa de fond a reţinut;
„O singură dată, când inculpatul G.M. nu l-a găsit pe inculpatul S.A. la birou, a discutat cu acesta la telefon în legătură cu modul în care să procedeze şi i s-a spus să ia cheia de la consilierul B.N., de la un fişet dulap care se afla în camera de odihnă a prefectului, unde să lase punga în care se aflau banii.
Inculpatul G.M. a procedat întocmai, cheia rămânând la el până a doua zi.
Martorul B.N. confirmă în declaraţie precum şi la instanţă, această situaţie, însă arată că nu cunoştea ce se afla în punga respectivă şi nici G.M. nu i-a spus. La instanţă martorul susţine că nu-şi mai aminteşte ca inculpatul G.M. să fi avut un pachet în mână, dar nu exclude posibilitatea ca acesta să fi pus ceva în fişet, ştiut fiind că era un om de încredere al prefectului”.
Faptul că instanţa de apel nu a dat o altă apreciere probelor din dosarul cauzei, inclusiv declaraţiilor martorului B.N., în sensul dorit de către inculpatul S.A. nu echivalează cu o nepronunţare asupra unei cereri esenţiale de natură să garanteze drepturile inculpatului şi să influenţeze soluţia procesului, astfel că, în cauză nu are incidenţă nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.
Examinând în ansamblu pedepsele aplicate, se constată că instanţele au evaluat corect gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise şi pericolul social sporit al inculpaţilor, stabilind pedepse just individualizate şi deplin meritate.
În aceste condiţii, pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., aplicată inculpatului S.A. şi respectiv, pedeapsa de un an închisoare, aplicată inculpatului G.M., a căror executare s-a stabilit prin privare de libertate, corespunde şi scopului ei, acela al prevenţiei generale şi speciale, cum este stipulat în art. 52 C. pen. şi prin urmare nu se impune o modificare a acestora, în sensul majorării pedepsei aplicate inculpatului S.A., prin aplicarea unui spor, astfel cum solicită parchetul ori, în sensul reducerii pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare, aşa cum se solicită în recursul inculpatului G.M.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa altor motive, care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpaţii G.M. şi S.A. sunt nefondate şi în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respinse, se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii şi al arestării preventive, de la 5 septembrie 2001, la 13 decembrie 2001, pentru inculpatul G.M. şi de la 8 septembrie 2001, la 20 decembrie 2001, pentru inculpatul S.A. şi îi va obliga pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.000.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi;
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpaţii G.M. şi S.A. împotriva deciziei penale nr. 261 din 12 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 5 septembrie 2001, la 13 decembrie 2001, pentru inculpatul G.M. şi de la 8 septembrie 2001, la 20 decembrie 2001, pentru inculpatul S.A.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.000.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2785/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2787/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
