CSJ. Decizia nr. 2839/2003. Penal

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2839/2003

Dosar nr. 652/2003

Şedinţa publică din 12 iunie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1167 din 3 decembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă cererea formulată de condamnatul C.I.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere cererea condamnatului, vizând motive de sănătate şi a dispus trimiterea lui la I.M.L., pentru efectuarea unei expertize de specialitate.

Din concluziile Raportului de Expertiză Medico - Legală nr. AL 7177/2002, a rezultat că deţinutul este sănătos şi nu se află în imposibilitatea de a executa pedeapsa.

Nefiind întrunite cerinţele art. 455, raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanţa a respins cererea respectivă ca netemeinică.

Apelul declarat de condamnat a fost respins, prin Decizia nr. 21 din 21 ianuarie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Împotriva acestor soluţii, apelantul a declarat recurs.

Apărătorul acestuia a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea hotărârilor şi după rejudecarea cauzei să se dispună întreruperea executării pedepsei, pe motive medicale.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 455, raportat la art. 453 lit. a) C. proc. pen., întreruperea executării pedepsei pe motive medicale se poate dispune, când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală, ce îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa în penitenciar.

În speţă, o asemenea probă a fost efectuată şi instanţele au avut-o în vedere la pronunţarea hotărârii, când au concluzionat că cel condamnat este sănătos din punct de vedere clinic şi nu se află în imposibilitate de a executa pedeapsa.

Ca atare hotărârile sunt legale şi temeinice, iar recursul prin care condamnatul solicită întreruperea executării pedepsei, în vederea efectuării unor analize şi a unei noi expertize medico-legale, urmează să fie respins.

Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluţionării cauzei în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei, vor fi restituite de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de condamnatul C.I., împotriva deciziei nr. 21 din 21 ianuarie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 150.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2839/2003. Penal