CSJ. Decizia nr. 285/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 285/2003
Dosar nr. 2703/2002
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 105 din 24 mai 2001, pronunţată de Tribunalul Sibiu, inculpatul L.M. a fost condamnat după cum urmează:
- 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 C. pen., art. 28 alin. (1) lit. c) şi art. 29 din Legea nr. 12/1974;
- 3 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că inculpatul L.M. a transportat două persoane în zona lacurilor aparţinând de S.C. P. S.A. Sibiu, firma M. Aici, după ce a descărcat uneltele de pescuit, inculpatul a constatat că paznicii fermei se aflau într-o acţiune de control. Inculpatul a pornit maşina şi s-a deplasat fără să oprească la barajul format de paznici. În această situaţie partea vătămată V.C. s-a urcat pe maşină cu intenţia de a-l împiedica pe inculpat să se sustragă controlului.
Inculpatul a circulat pe un drum sinuos, pe o porţiune de 3 km cu viteza de 60 km/h, timp în care partea vătămată se afla pe portbagajul autoturismului. Când inculpatul a oprit, partea vătămată a coborât în şanţ, luxându-şi piciorul stâng. Raportul de expertiză a stabilit că partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 17-18 zile îngrijiri medicale.
A concluzionat instanţa că fapta inculpatului de a-l ajuta pe coinculpatul S.G. (condamnat în această cauză) în încercarea de a pescui puiet şi reproducători de peşte, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 20 C. pen., cu art. 28 alin. (1) lit. c) şi art. 29 din Legea nr. 12/1974.
Cu privire la infracţiunea de tentativă la omor calificat cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, instanţa a constatat că fapta inculpatului prin care s-au produs vătămări unuia dintre paznici nu poate fi încadrată în tentativă la omor calificat ci în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, dispunând schimbarea încadrării juridice.
A motivat instanţa că din probele administrate rezultă că vătămarea paznicului V.C. nu s-a produs în timpul cât inculpatul a transportat victima pe capota autoturismului. Prin urmare, în cauză lipseşte intenţia de a pune în primejdie viaţa victimei, inculpatul făcându-se vinovat de infracţiunea de vătămare corporală din culpă, întrucât putea să prevadă că victima s-ar putea răni coborând de pe maşină.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, prin care a fost criticată schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, a fost admis prin Decizia penală nr. 4 din 15 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Prin Decizia sus-menţionată, a fost desfiinţată în parte sentinţa atacată şi s-a dispus condamnarea inculpatului L.M. la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. f) şi i) C. pen.
În urma contopirii acestei pedepse cu pedeapsa de 6 luni aplicată de instanţa de fond, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare.
Instanţa de apel, pe baza probelor administrate a reţinut că victima a fost obligată, pentru a evita accidentul, să sară de pe capota autoturismului condus de inculpat, susţinându-se cu mâinile de portbagajul metalic.
Deşi avea cunoştinţă de existenţa părţii vătămate pe capota autoturismului susţinându-se de portbagajul metalic, inculpatul a condus autoturismul în zig-zag şi cu viteză, cu intenţia vădită de a scăpa de persoana paznicului şi de consecinţele unui eventual control efectuat de acesta.
Prin urmare, inculpatul a creat o stare de pericol pentru viaţa victimei, prevăzând şi acceptând posibilitatea uciderii acesteia.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs criticând-o cu privire la reţinerea greşită în sarcina sa a infracţiunii de tentativă la omor calificat şi a solicitat casarea acesteia şi menţinerea sentinţei penale pronunţate de instanţa de fond.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr. 2228 din 26 aprilie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
A motivat instanţa de recurs că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost temeinic şi legal stabilite de instanţa de apel.
Recurentul inculpat a avut reprezentarea pericolului creat pentru viaţa victimei şi a acceptat producerea rezultatului letal, prin aruncarea acesteia de pe capota maşinii.
Acest lucru rezultă din circumstanţele în care s-a produs accidentul, inculpatul circulând cu autoturismul în mod sinuos, cu viteză de 60 km/h, împrejurări în care alunecarea victimei de pe capotă era mai mult decât posibilă, numai rezistenţa fizică a părţii vătămate făcând ca rezultatul letal să nu se producă.
Partea vătămată s-a aruncat pe capota autoturismului condus de inculpat pentru a încerca să-l oprească, în îndeplinirea atribuţiilor sale de control, iar gestul inculpatului de a nu opri l-a surprins, fiind nevoit să se agaţe de portbagajul maşinii.
A concluzionat instanţa de recurs că hotărârea atacată este legală şi temeinică sub toate aspectele şi nu se impune modificarea ei.
Prin Decizia nr. 3813 din 17 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie a fost admisă contestaţia în anulare formulată de condamnatul L.M. împotriva deciziei penale nr. 2228 din 26 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
A fost desfiinţată sus-menţionata decizie şi s-a fixat termen la 10 decembrie 2002, pentru soluţionarea recursului declarat de inculpat.
Examinând recursul declarat de inculpat prin care invocă că greşit s-a reţinut vinovăţia sa pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat şi a solicitat achitarea, instanţa de recurs reţine următoarele:
Concluzia la care a ajuns instanţa de apel când a reţinut vinovăţia inculpatului pentru tentativă la omor calificat este rezultatul aprecierii greşite a probelor administrate care a dus la reţinerea unei situaţii de fapt care nu are suport probator.
În cauză nu se contestă că în ziua de 9 noiembrie 1999, în jurul orei 19,00, inculpatul a transportat cu autoturismul său pe coinculpatul S.G. şi o altă persoană rămasă neidentificată la iazul aparţinând S.C. P. S.A. Sibiu, pentru a pescui cu setcă, deţinută de coinculpat fără autorizaţie.
S.G. a scos setca şi barca din portbagajul autoturismului cu intenţia de a o introduce în iaz, constatând însă la o anume distanţă prezenţa paznicilor iazului care se aflau într-o acţiune de control.
Pe partea cealaltă a lacului se aflau şi 3 lucrători de poliţie, îmbrăcaţi civil.
În sarcina inculpatului L.M. corect s-a reţinut infracţiunea prevăzută de art. 26 combinat cu art. 20 C. pen., raportate la art. 28 alin. (1) lit. c) şi art. 29 din Legea nr. 12/1974, iar pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată a fost just individualizată.
Probatoriul administrat la urmărirea penală şi instanţă confirmă că, sesizând prezenţa paznicilor, inculpatul a scos plăcuţa din spate a autoturismului cu numărul de înmatriculare şi, în intenţia de a nu fi identificat, a plecat cu autoturismul.
Întrucât drumul de acces către şosea fusese blocat de paznici cu 2 autoturisme la o distanţă de circa 50 m de locul unde se afla inculpatul, în momentul în care inculpatul s-a deplasat cu autoturismul şi a ajuns în dreptul blocajului, paznicii au lovit cu pumnii în maşină, iar V.N. (fratele părţii vătămate) avea în mână un cuţit, lovind maşina cu acest obiect.
Edificatoare pe aceste aspecte sunt declaraţiile martorilor M.N., unul dintre paznici „Inculpatul venea spre noi, avea 2-3 km la oră, i-am făcut semn să oprească, dar nu a oprit. Noi toţi am vrut să-i reţinem maşina, am dat cu toţii cu pumnii în maşină. V.N. avea un cuţit cu care speria oamenii”; N.C. „V.N. avea în mână un cuţit cu care lovea în maşină”.
În împrejurările arătate şi în condiţiile în care inculpatul a refuzat să oprească autoturismul, partea vătămată V.C., în dorinţa de a-l imobiliza pe inculpat, a sărit pe capota maşinii, s-a agăţat de portbagajul metalic, apoi s-a urcat pe acest portbagaj şi a stat culcat pe plafonul maşinii ţinându-se de portbagajul metalic şi cu picioarele pe parbriz.
După parcurgerea unei distanţe scurte de circa 50 m, în momentul în care a intrat pe drumul asfaltat cu direcţia de mers spre Ocna Sibiului, inculpatul a redus viteza, invitând partea vătămată să coboare, dar aceasta a refuzat.
În urmărirea inculpatului care se deplasa cu viteză de până la 60 km/h s-au angajat două autoturisme, unul al lucrătorilor de poliţie şi altul al paznicilor, care au reuşit să-l blocheze pe inculpat după parcurgerea a circa 3 km pe drumul asfaltat.
În aceste împrejurări inculpatul a oprit autoturismul refugiindu-se către un chioşc. Partea vătămată, după ce autoturismul a oprit, s-a dat jos de pe maşină şi ulterior, în intenţia de a-l imobiliza pe inculpat, a vrut să-i pună o piedică acestuia, fracturându-şi glezna stângă, aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală.
Aspectele reţinute sunt confirmate de declaraţiile părţii vătămate V.C., declaraţiile inculpatului şi nu sunt combătute de celelalte probe administrate în cauză.
Pe acest aspect partea vătămată V.C. declară: „Ai mei colegi au urmărit autovehicolul, au reuşit să-i blocheze drumul, moment în care cel care era la volan a deschis uşa şi a fugit într-un chioşc. Eu am sărit de pe capotă ca să-l împiedic, moment în care la piciorul stâng mi s-a produs o entorsă”; „Este adevărat că după ce a intrat pe drumul asfaltat, inculpatul a încetinit maşina şi mi-a spus să mă dau jos, eu însă i-am spus că nu vreau, voiam să-l urmăresc cine e şi ce are la el.
După ce inculpatul a oprit maşina şi a fugit, m-am dat jos de pe maşină, era un şanţ şi era piatră şi mi-am luxat piciorul. Revin şi arăt că eu am coborât şi când am vrut să-i pun piedică inculpatului ca să nu fugă, am făcut entorsă la piciorul stâng”.
La rândul său, inculpatul în declaraţiile de la urmărirea penală şi instanţă a redat constant: „Când am ajuns la ieşirea în drumul judeţean, am oprit şi i-am spus să se dea jos, lăsând geamul de la portieră jos şi strigând la el să coboare, dar a refuzat”.
Aşa cum s-a mai arătat, celelalte probe administrate în cauză nu confirmă împrejurări care să conducă la reţinerea unei alte situaţii de fapt.
Pe acest material probator, greşit instanţa de apel a reţinut în sarcina inculpatului vinovăţia pentru tentativă la omor calificat, constând în aceea că partea vătămată s-a aflat în pericol de a fi accidentată şi pentru a evita acest lucru a fost obligată să sară pe capota autoturismului condus de inculpat, prinzându-se cu mâinile de portbagajul metalic.
Concluzia instanţei de apel pe acest aspect a avut la bază un fragment din declaraţia părţii vătămate dată la urmărirea penală „Ca să nu fiu prins între autoturism şi TV, am fost nevoit să sar pe capota acestuia”, făcând abstracţie de declaraţiile părţii vătămate în instanţă şi a celorlalţi martori oculari audiaţi.
Nu se poate contesta că partea vătămată a acţionat cu intenţia de a-l imobiliza pe inculpat care a refuzat să oprească autoturismul şi, profitând de împrejurarea că acesta conducea autoturismul cu o viteză redusă de circa 2 km/h, s-a aruncat pe capotă susţinându-se de portbagajul metalic şi de aici pe plafonul autoturismului. Cu aceeaşi intenţie partea vătămată a acţionat şi când a coborât, în timp ce autoturismul staţiona, angajându-se în urmărirea inculpatului. Încercând să-i pună o piedică inculpatului, partea vătămată a suferit o entorsă la piciorul stâng.
Fapta inculpatului de a circula cu autoturismul pe şosea pe o distanţă de 3 km, cu o viteză de circa 60 km/h, în condiţiile în care partea vătămată se afla deasupra plafonului autoturismului ţinându-se de portbagajul metalic, victima ajungând în această postură din proprie iniţiativă şi refuzând să coboare la solicitarea inculpatului, nu îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat.
Pentru existenţa tentativei este necesar ca inculpatul să săvârşească acte materiale ce constituie elemente ale conţinutului infracţiunii de omor calificat.
În cauză nu există nici un act material săvârşit de inculpat care să demonstreze că a acţionat cu intenţia de a ucide partea vătămată sau că a acceptat producerea acestui rezultat.
Prezenţa părţii vătămate pe plafonul autoturismului se datorează acţiunii acesteia de a-l împiedica pe inculpat să se sustragă, asumându-şi riscul de a se accidenta, ceea ce nu s-a întâmplat, întrucât a avut posibilitatea să se susţină fără probleme de portbagajul metalic.
Eventualul pericol potenţial, pe care victima şi l-a asumat prin aceea că la solicitarea inculpatului a refuzat categoric să coboare de pe plafonul autoturismului, nu caracterizează infracţiunea de omor rămasă în faza de tentativă.
De asemenea, inculpatul nu este nici autorul accidentării părţii vătămate, datorate acţiunii acesteia de a pune piedică inculpatul, în intenţia de a-l împiedica să se sustragă.
În raport de cele reţinute recursul declarat de inculpat este fondat, urmând a fi admis în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.
Dispunând casarea deciziei penale atacate se va dispune achitarea inculpatului în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. f) şi i) C. pen.
Se va constata că inculpatul a executat pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în cauză prin arest preventiv în perioada 20 ianuarie 2000 – 27 martie 2000 şi prin executarea pedepsei prin mandat definitiv emis în prezenta cauză, cu începere de la 23 mai 2002, până în prezent.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul L.M. împotriva deciziei penale nr. 4/ A din 15 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Alba-Iulia.
Casează Decizia penală atacată cu privire la condamnarea inculpatului L.M. pentru infracţiunea de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. f) şi i) C. pen.
Înlătură dispoziţiile art. 34 lit. b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul L.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. f) şi i) C. pen.
Constată că inculpatul a executat pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 cu referire la art. 28 alin. (1) lit. c) şi art. 29 din Legea nr. 12/1974 prin arest preventiv de la 20 ianuarie 2000, la 27 martie 2000 şi prin executarea cu mandat definitiv emis în prezenta cauză cu începere de la 23 mai 2002 până în prezent.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului aflat în executarea pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare, conform mandatului de executare nr. 138 din 14 mai 2002 emis de Tribunalul Sibiu, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2849/2003. Penal. Art.174,175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2850/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
