CSJ. Decizia nr. 2881/2003. Penal. Art.211alin.2. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2881/2003
Dosar nr. 1562/2003
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa penală nr. 346 din 19 decembrie 2002, a condamnat, printre alţii, pe P.L.A. la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din acelaşi cod.
Instanţa a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus timpul arestării preventive de la 29 septembrie 2002, la zi, obligându-l, totodată, în solidar cu încă trei inculpaţi, la plata sumei de 2.400.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă P.R.A., precum şi la 1.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, în seara zilei de 28 septembrie 2002, partea vătămată P.R.A., care intenţiona să plece în Iugoslavia cu autocarul, s-a deplasat la gara Drobeta Turnu Severin, pentru a-şi cumpăra biletul necesar, după care a intrat într-un bar, unde a consumat băuturi alcoolice, cu martorele D.C.S. şi C.D.
În momentul în care a achitat consumaţia, partea vătămată a fost observată de inculpat şi amicii săi, inculpaţii L.D., R.L. şi C.V., care se aflau la o masă alăturată şi au sesizat că aceasta are o sumă importantă asupra sa, convenind să şi-o însuşească.
Partea vătămată, împreună cu martorele, au plecat cu un taxi de la bar la un restaurant, fiind urmăriţi de către inculpat şi prietenii săi, împărţindu-se în 2 grupuri: inculpaţii L.D. şi R.L. au intrat în local şi s-au aşezat la o masă, alăturată de a lui P.L.A., iar ceilalţi doi, inculpatul şi C.V. au rămas în taxi.
După aproximativ treizeci de minute, partea vătămată împreună cu tinerele au plecat din local, fiind urmăriţi îndeaproape de inculpaţi cu taxiul, condus de M.M.C., iar când s-au oprit pe o stradă din cartierul Crihada, inculpaţii, respectiv, R.L. i-a pulverizat părţii vătămate un spray paralizant în faţă, după care toţi patru l-au lovit şi l-au trântit la pământ luându-i portofelul, în care se aflau 20 euro şi 1.700.000 lei, precum şi două sacoşe din plastic, în care se aflau unele obiecte de îmbrăcăminte.
După comiterea faptei, inculpaţii s-au întors la taximetrul care îi aştepta, au plătit cursa din banii luaţi de la partea vătămată şi au continuat să bea cu cele două martore într-un restaurant şi un bar, unde au fost găsiţi de către organele de poliţie.
Împotriva sentinţei au declarat apel partea vătămată şi toţi inculpaţii, iar P.L.A. a solicitat, în principal, achitarea sa, deoarece el nu a fost prezent la comiterea faptei, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală, prin Decizia nr. 69 din 24 februarie 2003, a respins apelul ca nefondat, întrucât inculpatul s-a solidarizat cu ceilalţi trei inculpaţi în urmărirea şi deposedarea părţii vătămate de bunurile avute, astfel că în mod just prima instanţă a reţinut în sarcina sa, comiterea infracţiunii de tâlhărie, iar pedeapsa stabilită a fost corect individualizată.
În termen legal, inculpatul a declarat recurs, prin care consideră Decizia netemeinică şi nelegală în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei şi gravitatea pedepsei, solicitând ca, prin admiterea recursului şi casarea hotărârii, să se dispună, schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (3) lit. a) şi b), în infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei care, faţă de datele sale personale este deosebit de aspră.
Examinând Decizia atacată în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, pct. 17 şi pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
1. Hotărârile sunt supuse casării „când s-a comis o eroare gravă de fapt” (art. 3859 alin. (1) pct. 18), în cazul în care contrar probelor neîndoielnice existente în cauză, instanţa a cărei hotărâre a fost atacată cu recurs a confirmat condamnarea sau achitarea inculpatului, ori încetarea procesului penal faţă de acesta, conform prevederilor art. 345 alin. (1) C. proc. pen., în temeiul unor fapte reţinute în mod vădit greşit.
Pot fi însă erori grave de fapt, în sensul dispoziţiei în discuţie, şi acele greşeli în stabilirea situaţiei de fapt, care au avut drept consecinţă o greşită încadrare juridică a faptei.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 221 alin. (1) C. pen.: „Primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea, pentru sine ori pentru altul, a unui folos material” constituie infracţiunea de tăinuire.
Revenind la cauză, din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor cu cele ale părţii vătămate rezultă că inculpatul P.L.A. a fost prezent la deposedarea lui P.R.A. de bunurile aflate asupra sa, după ce i-au dat cu un spray în ochi şi l-au lovit, în baza unei înţelegeri concomitente, nefiind în situaţia de a fi primit un bun aparţinând persoanei vătămate, în condiţiile absenţei oricărei înţelegeri prealabile ori concomitente, aspecte de ordin obiectiv şi subiectiv ce caracterizează infracţiunea de tăinuire.
În acest sens, partea vătămată relatează: „..În timp ce mă deplasam pe stradă, am fost acostat din spate de un individ care mi-a pulverizat spray lacrimogen în faţă, am simţit că în acel moment alţi 2-3 indivizi m-au înconjurat, m-au prins de mână, iar din buzunarul de la spate al pantalonilor mi-au luat suma de 20 euro şi cca. 1.700.000 lei, pe care-i aveam într-un portofel de culoare neagră cu două compartimente, unul cu fermoar şi unul fără fermoar”.
Martorul M.M.C., conducătorul autoturismului în care s-au aflat inculpaţii, declară: ..”Din autoturism au coborât toţi cei 4 indivizi, după ce în prealabil mi-au spus să îi aştept în faţa vulcanizării .., unde am stat circa 15 minute .. La scurt timp au venit şi cei patru indivizi, care s-au urcat în autoturism .. În autoturism cei patru indivizi au afirmat că au folosit un spray, fără să precizeze ce spray”.
Pe aceeaşi linie se situează şi mărturisirea inculpatului R.L.: ..”L.D. şi P.L.A. au plecat în întâmpinarea celor trei, iar eu cu C.V. am rămas în aproprierea autoturismului. În acele momente, de noi s-a apropiat D.; la foarte scurt timp la autoturism au venit şi L.D. şi P.L.A. având asupra lor o plasă şi un portofel; precizez că portofelul îl avea L.D., iar plasa P.L.A. şi datorită acestui fapt cred că ei au furat bunurile lui P.R.A.”
Edificatoare este însă declaraţia martorei D.C.S.: „După ce a pulverizat cu sprayul, toţi patru au început să-l lovească pe P.R.A. Eu am fugit şi m-am oprit după cca. 10 m şi m-am uitat înapoi, văzând că P.R.A. este căzut la pământ, iar cei 4 îl loveau fiind aplicaţi asupra lui. P.R.A. striga: Lăsaţi-mă în pace .. lăsaţi-mă în pace ..”
Aşa fiind, fapta inculpatului P.L.A. de a deposeda, împreună cu ceilalţi trei inculpaţi, prin violenţă, într-un loc public, pe timp de noapte, folosindu-se de o substanţă paralizantă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (3) lit. a) şi b) C. pen. şi nu aceea de tăinuire, prevăzută de art. 221, astfel cum rezultă din probele complet analizate şi just apreciate de către cele două instanţe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în stabilirea situaţiei reale.
2. Nefondat se dovedeşte şi motivul de recurs referitor la pedeapsa greşit individualizată, deoarece la stabilirea şi menţinerea ei, reprezentând, dealtfel, minimul prevăzut de lege, instanţele au luat în considerare gradul de pericol social concret al faptei săvârşite (în grup, de către patru autori), precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este încă deosebit de tânăr şi la prima abatere de o asemenea gravitate.
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, constatând neîndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate, nici a celor care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în baza art. 38515 alin. (1) pct. b din acelaşi cod, va respinge recursul declarat de inculpatul P.L.A., va deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 29 septembrie 2002, la 17 iunie 2003 şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.L.A., împotriva deciziei penale nr. 69 din 24 februarie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 29 septembrie 2002, la 17 iunie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2880/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2882/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... → |
|---|
