CSJ. Decizia nr. 2882/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2882/2003
Dosar nr. 1555/2003
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 374 din 11 septembrie 2001, Tribunalul Constanţa a condamnat pe inculpatul E.N. la:
- 11 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativa la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive, cu începere de la 12 octombrie 2000, la zi şi s-a constatat că pedeapsa a fost executată integral.
S-a dispus punerea de îndată a inculpatului în libertate, dacă nu este reţinut ori arestat în altă cauză, conform art. 350 alin. (3) lit. a) C. proc. pen.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.R., suma de 2.000.000 lei cu titlu de daune morale, iar în temeiul art. 188 din Legea nr. 3/1978, Spitalului Clinic Judeţean Constanţa suma de 11.696.440 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În ziua de 15 aprilie 2000, organele de poliţie ale municipiului Constanţa au fost sesizate telefonic, de către personalul de serviciu din cadrul Secţiei de Urgenţe Chirurgie a Spitalului Clinic Judeţean, cu privire la faptul că în această zi, în jurul orelor 15,30, a fost internat numitul C.R. ce prezenta un politraumatism prin agresiune cranio-cerebral şi facial.
În zona industrială a oraşului Constanţa, la capătul liniei de tramvai 102 mai mulţi cetăţeni şi-au amenajat grădini de legume, printre aceştia aflându-se partea vătămată C.R. şi inculpatul E.N.
De-a lungul anilor, fiul inculpatului, în vârstă de 20 ani, fără ocupaţie, a creat probleme celorlalţi proprietari de teren, deoarece din barăcile improvizate, împreună cu alte persoane, au sustras diferite bunuri.
În anul 1999, lui C.R., persoană în vârstă de 70 ani, i-a dispărut de la baraca din grădină un furtun, iar acesta l-a acuzat de furtul acestui bun pe E.N. junior, incident care însă a trecut neobservat la acea dată, în sensul că între inculpat şi partea vătămată nu a avut loc nici un fel de discuţii.
În ziua de 15 aprilie 2000, inculpatul E.N. a mers la grădină împreună cu soţia sa, iar în jurul prânzului, în acel loc a sosit şi fiul lor împreună cu numitul C.A., persoană de care E.N. nu se despărţea şi care erau bănuiţi că ar sustrage bunuri din grădinile vecinilor.
În momentul apariţiei celor doi la grădină, inculpatul E.N. s-a supărat pe fiul său şi a început să-l fugărească cu intenţia de a-l lovi. E.N. junior şi-a găsit scăparea retrăgându-se pe strada principală, ce trece pe lângă grădinile amenajate în zonă.
În acele momente victima C.R., care până atunci lucrase la grădină, se afla în autoturismul propriu, parcat în stradă şi se pregătea să plece către domiciliu.
Întrucât inculpatul E.N. nu a reuşit să-l prindă pe fiul său, s-a îndreptat către autoturismul în care se afla partea vătămată şi sub influenţa stării de nervozitate, în care se afla, s-a hotărât să-i ceară acestuia socoteală pentru incidentul petrecut cu aproximativ un an în urmă. În aceste împrejurări, inculpatul i-a aplicat lui C.R. mai multe lovituri cu corpuri dure, probabil lovituri de pumn, care iniţial nu au apărut ca fiind foarte grave, deoarece victima a reuşit să se deplaseze cu autoturismul propriu până acasă, unde s-a simţit rău, fiind internată în spital.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, pe care a criticat-o referitor la:
- greşita schimbare a încadrării juridice a faptei, în temeiul art. 334 C. proc. pen., din tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., astfel cum inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.;
- greşita încadrare juridică a faptei, chiar în condiţiile menţinerii celei din rechizitoriu deoarece, din moment ce fapta a fost comisă într-un loc public, în cauză erau aplicabile şi dispoziţiile art. 175 lit. i) C. pen.;
- greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului care este prea mică, în raport cu gravitatea faptei şi consecinţele produse, chiar în cazul în care s-ar menţine încadrarea juridică dată de instanţa de fond.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 37/ P din 17 februarie 2001 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi desfiinţând în parte sentinţa atacată, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de vătămare corporală, în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen. şi, prin reţinerea în favoarea inculpatului de circumstanţe atenuante, prevăzute de art. 74 şi art. 76 lit. d) C. pen., l-a condamnat la 11 luni închisoare, constatând că pedeapsa a fost executată prin arest preventiv.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că „Instanţa de fond a stabilit o corectă situaţie de fapt, ce constă în faptul că, în ziua de 15 aprilie 2000, inculpatul E.N. i-a aplicat părţii vătămate C.R. lovituri cu pumnul peste zona feţei, cauzându-i acesteia leziuni ce au necesitat pentru vindecare, un număr de 35-40 zile” şi că „din declaraţiile inculpatului, ale părţii vătămate şi ale martorilor audiaţi nemijlocit şi de către instanţa de fond M.I., L.S., C.A. şi A.N., rezultă împrejurarea că, între inculpat şi partea vătămată au existat neînţelegeri mai vechi, iar în zona incidentului inculpatul a lovit partea vătămată, după ce acesta îi aplicase lovituri cu un ciocan în zona capului”.
Raportat la aceste precizări a arătat instanţa de apel, se pune problema corectei încadrări juridice a faptei între tentativa la infracţiunea de omor calificat, cum susţine parchetul că e corect şi infracţiunea de vătămare corporală gravă.
În fine, s-a apreciat de către instanţa de apel, urmare şi a suplimentării materialului probator, că „în raport de modul cum inculpatul a acţionat, prin modalitatea de lovire folosită, cu pumnii şi având în vedere zona în care au fost aplicate loviturile nu rezultă că inculpatul a avut intenţia de a ucide, deoarece loviturile cu pumnii nu sunt apte de a produce moartea”, iar „constatarea în raportul medico-legal a împrejurării, că prin fapta inculpatului, viaţa victimei a fost pusă în pericol, nu este suficientă pentru a încadra juridic activitatea făptuitorului ca tentativă la infracţiunea de omor”.
S-a concluzionat că „soluţia corectă de condamnare a inculpatului prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea, prevăzută de art. 181, în art. 182 C. pen., alin. (1) ..” este corectă „deoarece inculpatul nu a săvârşit fapta cu intenţia de a ucide, ci de a vătăma, punerea în primejdie a vieţii victimei, producându-se ca un rezultat mai grav ce a depăşit intenţia făptuitorului”.
Decizia Curţii de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pe care a criticat-o pentru aceleaşi motive invocate şi la judecata în apel şi anume:
- greşita schimbare a încadrării juridice şi condamnare a inculpatului, pentru infracţiunea de vătămare gravă, deoarece, în realitate, fapta acestuia întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, toate probele de la dosar fiind în măsură să justifice acest lucru;
- pedeapsa aplicată inculpatului care, chiar în condiţiile menţinerii încadrării juridice a faptei dată la judecata în apel este greşit individualizată deoarece, raportat la gradul de pericol social al faptei, consecinţele produse şi datele ce caracterizează persoana acestuia, este prea mică, impunându-se aplicarea unei pedepse orientată către limita maximă a textului de lege, în baza căruia a fost condamnat.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit art. 354 C. proc. pen., hotărârea prin care instanţa penală soluţionează fondul cauzei, trebuie să conţină o parte introductivă, o expunere şi dispozitivul.
În caz de condamnare, potrivit art. 356 lit. c) alin. (2) din acelaşi cod, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare faptă reţinută de instanţă în sarcina inculpatului, forma şi gradul de vinovăţie, circumstanţele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţată şi actele din care rezultă durata acesteia.
De asemenea, expunerea trebuie să mai cuprindă analiza probelor, care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză şi nu în ultimul rând temeiurile de fapt care justifică soluţiile date în cauză (art. 356 lit. c) şi d) C. proc. pen.).
Rezultă din analiza textelor de lege citate că instanţei de judecată, cu ocazia motivării hotărârii pronunţată, îi revine o serie de obligaţii ce trebuiesc respectate. Încălcarea acestor obligaţii ori omisiunea de a se pronunţa asupra unor aspecte, care au format obiectul judecăţii, ori au legătură cu cauza fac ca hotărârea pronunţată să fie nelegală.
Revenind la cauză şi analizând Decizia atacată, dincolo de motivele de casare invocate de parchet, din oficiu, se constată că instanţa de apel, după ce a casat hotărârea primei instanţe sub aspectul încadrării juridice a faptei a pronunţat o hotărâre nouă ca rezultat atât al interpretării materialului probator administrat până la judecata în apel, cât şi a probelor administrate în faţa sa, nemijlocit.
Prin urmare, procedând la o nouă judecată instanţa de apel avea obligaţia să motiveze fiecare aspect legat de cauză, pentru a justifica temeinicia punctului de vedere împărtăşit.
Din verificarea conţinutului dispozitivului deciziei rezultă că instanţa de apel după schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului şi condamnarea acestuia, cu ocazia procesului de individualizare a pedepsei, a reţinut în favoarea acestuia circumstanţe atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen.
Referitor la acest din urmă aspect de constată că instanţa de apel nu a respectat obligaţiile ce-i reveneau din textele de lege menţionate, mai precis nu a arătat în ce constau aceste circumstanţe, respectiv dacă ele se referă la fapta ori la persoana inculpatului şi nici nu le-a motivat, în acest sens fiind şi prevederile art. 79 C. pen.
Referitor la acest aspect, instanţa de apel a arătat doar că „Faţă de noua încadrare juridică, instanţa va realiza o nouă individualizare a pedepsei, ţinând cont de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de prevederile art. 76 C. pen., lit. d) ..”
După cum este de observat, nu se face nici o referire la circumstanţele atenuante, respectiv nu s-a arătat în ce constau acestea şi nici care sunt temeiurile care justifică reţinerea lor în favoarea inculpatului.
Procedând în acest fel instanţa de apel, a pronunţat, sub acest aspect, o hotărâre nelegală, care neputând fi suplinită la instanţa de recurs (aspectul vizat constituind o convingere personală, subiectivă, a membrilor completului de judecată, ce trebuie motivată), urmează a fi casată, cu consecinţa trimiterii cauzei pentru rejudecare, în vederea remedierii acestei omisiuni.
Temeiul casării îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel, pe lângă faptul că va motiva, dacă e cazul, reţinerea de circumstanţe atenuante şi va arăta temeiul de drept al acestora (art. 74 lit. a) C. pen.) va avea în vedere şi va analiza şi motivele de casare, invocate de parchet în prezenta cale de atac, urmând a pronunţa o hotărâre, conformă cu materialul probator de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, împotriva deciziei penale nr. 37 din 17 februarie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, privind pe inculpatul E.N.
Casează Decizia atacată şi trimite dosarul la Curtea de Apel Constanţa, în vederea rejudecării apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, împotriva sentinţei penale nr. 374 din 11 septembrie 2001 a Tribunalului Constanţa.
Onorariul în sumă de 300.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2881/2003. Penal. Art.211alin.2. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2883/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
