CSJ. Decizia nr. 2878/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2878/2003
Dosar nr. 1426/2003
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16 din 21 ianuarie 2003, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatele:
- M.Z. şi H.D. la:
- câte 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., prin înlăturarea lit. b) de la alin. (21) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatelor, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedepsele aplicate s-a dedus timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 5 septembrie 2002, ora 17,00, pentru inculpata M.Z. şi de la 9 septembrie 2002, pentru H.D., la zi pentru ambele inculpate.
În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepselor, inculpatelor le-a fost interzis exerciţiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 14 alin. (3) lit. b), raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 998 şi art. 1003 C. civ., inculpatele au fost obligate să plătească, în solidar, părţii vătămate K.A., suma de 500.000 lei cu titlu de despăgubiri, fiind respinse restul pretenţiilor.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatele au fost obligate să plătească statului suma de 2.300.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:
În după-amiaza zilei de 30 august 2002, partea vătămată K.A. se afla în zona gării C.F.R. Cluj-Napoca, aşteptând ora plecării trenului cu care urma să se întoarcă în localitatea de domiciliu, oraşul Gheorghieni. În acest timp, partea vătămată a consumat băuturi alcoolice la mai multe baruri, după care a intrat într-un restaurant pentru a servi masa, unde a fost acostat de cele două inculpate, care i-au cerut să le servească cu câte o ţigară. Acesta a purtat discuţii cu inculpatele, după care au părăsit restaurantul împreună, îndreptându-se spre un spaţiu verde situat în dreptul clădirii gării. Când au ajuns în acest loc, inculpata M.Z. a scos din sacoşă o sticlă de bere, cu care i-a aplicat părţii vătămate o lovitură în zona occipitală, lovitură în urma căreia, datorită şi consumului de alcool, aceasta şi-a pierdut echilibrul şi a căzut la pământ.
În aceste împrejurări, inculpata H.D. s-a aplecat asupra lui K.A. şi din buzunarul de la piept al hainei sale i-a luat suma de 500.000 lei, după care, ambele inculpate au plecat de la locul faptei.
Revenindu-şi, partea vătămată a încercat să le urmărească pe inculpate, însă acestea au dispărut.
Despre cele întâmplate au fost anunţate organele de poliţie, care au ridicat de la locul faptei o sticlă de bere pe care se aflau amprentele inculpatei M.Z.
De asemenea, la haina părţii vătămate s-a constatat o ruptură la buzunarul în care se aflau banii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatele pe care au criticat-o cu privire la greşita reţinere a stării de fapt, deoarece ele nu au tâlhărit pe partea vătămată şi nici nu i-au luat banii şi că partea vătămată a fost lovită, în momentul în care H.D. a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu aceasta, inculpata M.Z. sărindu-i în ajutor.
În subsidiar, inculpatele au criticat hotărârea primei instanţe şi cu privire la pedepsele aplicate, pe care le consideră prea severe.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 48 din 5 martire 2003, a admis apelurile declarate de inculpatele M.Z. şi H.D., sub aspectul neaplicării dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen. şi al cuantumului pedepselor aplicate şi rejudecând cauza în aceste limite, a condamnat pe cele două inculpate după cum urmează: M.Z. la 5 ani închisoare şi H.D. la 4 ani închisoare, prin reţinerea în favoarea acestora a dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
S-a dedus în continuare, pentru fiecare inculpată, timpul reţinerii şi al arestării preventive, la zi.
S-a dispus ca onorariile de avocat în sumă de câte 300.000 lei cuvenite pentru apărarea din oficiu a celor două inculpate să fie plătite în favoarea Baroului Cluj, din fondul Ministerului Justiţiei.
În motivarea acestei decizii, curtea de apel a arătat că „din examinarea actelor dosarului rezultă că prima instanţă a făcut o judicioasă analiză şi apreciere a probelor dosarului, care pun în evidenţă, fără nici un dubiu, că inculpatele au deposedat-o pe partea vătămată de o sumă de bani, prin folosirea violenţei, fapta lor întrunind toate elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie în forma calificată, în mod corect înlăturându-se agravanta prevăzută de alin. (21) lit. b) al art. 211 C. pen., deoarece sticla de bere cu care partea vătămată a fost lovită, nu poate fi considerată o „armă” în accepţiunea acestui text de lege şi nici a art. 151 C. pen.”
Cu privire la pedepsele aplicate, s-a arătat că acestea nu corespund întru-totul criteriilor de individualizare generale, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), deoarece „instanţa de fond nu a avut în vedere în suficientă măsură şi nu a valorificat la stabilirea sancţiunilor unele date privitoare la persoana inculpatelor, şi anume că M.Z. are 5 copii minori şi suferă de diferite afecţiuni, iar H.D. la rândul său, a fost recent operată, prezentând diagnosticul de „Eventraţie abdominală subombilicală cu defect parietal important”, împrejurări ce îmbracă caracterul unor circumstanţe atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen.” şi că „Pe de altă parte, pedepsele fiind aplicate nediferenţiat, nu reflectă corespunzător gradul concret de contribuţie a fiecărei inculpate la comiterea infracţiunii şi nici faptul că H.D. este infractoare primară, pe când M.Z. a mai fost pedepsită (fiind însă reabilitată).”
Faţă de cele mai sus-arătate, a concluzionat instanţa de apel, se impune admiterea apelurilor declarate de inculpate, reţinerea în favoarea acestora de circumstanţe atenuante, cu consecinţa reducerii pedepselor sub limita minimă a textului de lege incriminator.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi de inculpatele M.Z. şi H.D.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a criticat Decizia instanţei de apel cu privire la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatelor, solicitând înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea lor şi majorarea pedepselor aplicate de instanţa de apel.
Inculpatele, prin recursurile declarate nu au arătat motivele pentru care critică Decizia instanţei de apel.
Asupra recursurilor de faţă;
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj este fondat.
Analizând datele şi lucrările de la dosar, se constată că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt în care sens au fost administrate probe, care confirmă vinovăţia inculpaţilor, pe care le-au încadrat în textele de lege corespunzătoare.
În ce privesc însă pedepsele aplicate, faţă de modalitatea în care au fost concepute şi executate, respectiv, prin acostarea victimei şi captarea încrederii acesteia şi mai apoi prin atragerea acesteia într-un loc mai puţin circulat, profitând şi de faptul că aceasta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, asupra căreia au exercitat acte de violenţă, prin aplicarea de lovituri cu o sticlă în cap, după care au deposedat-o de banii, pe care îi avea asupra sa, dar nu în ultimul rând şi datele ce caracterizează persoana acestora, una din ele nu are antecedente penale, cât şi atitudinea manifestată pe tot parcursul procesului penal de a nu recunoaşte faptele comise, se constată că, în mod greşit au fost reduse de către instanţa de apel, prin reţinerea de circumstanţe atenuante.
Starea de sănătate a celor două inculpate cât şi faptul că au copii minori în întreţinere nu puteau prin ele însele să fie reţinute drept circumstanţe atenuante, ci puteau fi valorificate în procesul de individualizare a pedepselor, în sensul orientării acestora spre limita minimă a textului de lege incriminator.
Faţă de cele arătate se constată că în mod nejustificat instanţa de apel a reţinut în favoarea celor două inculpate circumstanţe atenuante, care urmează a fi înlăturate şi pe cale de consecinţă, să se admită recursul declarat de parchet, să se caseze Decizia atacată în sensul respingerii apelurilor declarate de inculpate şi menţinerea hotărârii primei instanţe, sub aspectul analizat, respectiv, al pedepselor aplicare care au fost just individualizate şi sunt în măsură să satisfacă prevederile art. 52 C. pen.
În ce privesc recursurile declarate de inculpatele M.Z. şi H.D. se constată că sunt tardive.
Potrivit art. 3853 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, iar dispoziţiile art. 363 şi art. 365, privind data de la care curge termenul, repunerea în termen şi declararea, peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător.
Conform art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţate, iar pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut, care a lipsit de la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma textelor de lege citate, se constată că inculpatele, aflate în stare de deţinere, au lipsit de la pronunţarea deciziei de către instanţa de apel şi ca urmare a acestui fapt, le-a fost comunicată o copie de pe dispozitivul deciziei la locul de deţinere, la data de 20 martie 2003.
Prin urmare, termenul de 10 zile avut la dispoziţie de inculpate, pentru a declara recurs împotriva deciziei pronunţată de curtea de apel, începea să curgă de la această dată, respectiv, 20 martie 2003, urmând a se împlini la începutul lunii aprilie, şi anume la 01 aprilie 2003.
Cum din actele de la dosar, şi anume adresele emise de Direcţia Generală a Penitenciarelor, Penitenciarul de maximă securitate Gherla, rezultă că inculpatele au declarat recursurile de faţă la 14 aprilie 2003, când au şi fost înregistrate, urmează a se constata că au fost declarate, peste termenul prevăzut de lege şi prin urmare sunt tardive, urmând a fi respinse ca atare.
Faţă de cele mai sus arătate, urmează a constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj este fondat, a fi admis, a casa Decizia atacată, în sensul respingerii apelurilor declarate de inculpatele M.Z. şi H.D. Împotriva sentinţei penale nr. 16 din 21 ianuarie 2003 a Tribunalului Cluj, cu menţinerea pedepselor aplicate acestora de către această instanţă şi a respinge, ca tardive, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a recursurilor declarate de aceleaşi inculpate, ţinând seama şi de faptul că, analizând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare şi sub alte aspecte şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, împotriva deciziei penale nr. 48 din 5 martie 2003 a Curţii de Apel Cluj, privind pe inculpatele M.Z. şi H.D.
Casează Decizia atacată şi, rejudecând, respinge apelurile declarate de inculpatele M.Z. şi H.D., împotriva sentinţei penale nr. 16 din 21 ianuarie 2003 a Tribunalului Cluj, hotărâre pe care o menţine.
Respinge, ca tardive, recursurile declarate de inculpatele M.Z. şi H.D., împotriva aceleiaşi decizii. Deduce din pedepsele aplicate inculpatelor, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 5 septembrie 2002, la 17 iunie 2003, pentru inculpata M.Z. şi de la 9 septembrie 2002, la 17 iunie 2003, pentru inculpata H.D.
Obligă pe recurentele inculpate la plata sumei de câte 1.300.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, sumele de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2877/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | CSJ. Decizia nr. 288/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
