CSJ. Decizia nr. 2880/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2880/2003
Dosar nr. 1466/2003
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 1243 din 17 decembrie 2002, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.F., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
A luat act că prejudiciul cauzat părţii vătămate S.I., a fost acoperit prin restituirea bunurilor sustrase.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 23 septembrie 2002, la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, onorariu avocat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 24 august 2002, în jurul orelor 22,00, inculpatul S.F. s-a apropiat de partea vătămată S.I., aflată în staţia R.A.T.B., C.F.R. Progresu şi i-a smuls acesteia geanta de pe umăr.
În aceste condiţii partea vătămată a pornit în urmărirea autorului, care s-a refugiat într-o casă. Aici, partea vătămată a găsit 3 persoane de sex feminin, de etnie romă şi pe inculpat.
Dând curs rugăminţii părţii vătămate, martorele B.S. şi S.C. au restituit suma de 3.300.000 lei părţii vătămate.
Inculpatul a recunoscut fapta săvârşită, cu menţiunea doar că sustragerea bunurilor s-a făcut fără violenţă, profitând de neatenţia victimei.
Împotriva acestei sentinţe penale, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul S.F.
În apelul Parchetului sentinţa a fost criticată pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, pe care o consideră insuficientă faţă de gradul ridicat de pericol social al infracţiunii, faţă de modalitatea comiterii ei şi faţă de persoana inculpatului, care are antecedente penale, acesta fiind condamnat anterior tot pentru tâlhărie.
Inculpatul a criticat sentinţa penală pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei încadrări a faptei comise, în infracţiunea de tâlhărie, şi nu în aceea de furt.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 159/ A din 17 martie 2003 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul S.F., reţinând, că prima instanţă a făcut o corectă încadrare juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului, deoarece deposedarea părţii vătămate s-a făcut prin smulgerea genţii, pe care aceasta o avea asupra ei, deci prin folosirea violenţei, iar în privinţa individualizării pedepsei, instanţa a aplicat în mod corespunzător criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Nemulţumit de hotărârea instanţei de apel, în termenul legal, a declarat recurs inculpatul S.F., reiterând critica invocată şi în apel şi anume, greşita încadrare juridică a faptei comise, solicitând schimbarea acestei încadrări, din infracţiunea de tâlhărie, în aceea de furt, deoarece nu a folosit violenţa, pentru sustragerea bunului şi redozarea pedepsei aplicate.
Examinând hotărârea atacată în raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, pct. 17 şi pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
1. Sub aspectul primei critici, referitoare la comiterea de către instanţe a unei erori grave de fapt, care a condus la încadrarea juridică greşită a faptei a cărei schimbare se solicită, se constată că aceasta nu este fondată.
Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., infracţiunea de tâlhărie constă, între altele, în furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţă sau ameninţări.
Ori, smulgerea genţii de pe umărul părţii vătămate este un act de violenţă, astfel că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie şi nu pe cele ale infracţiunii de furt.
Aşadar, fapta şi împrejurările ei, precum şi vinovăţia inculpatului pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie au fost corect reţinute, ele rezultând din probele complet analizate şi just apreciate de către instanţe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în stabilirea situaţiei reale.
2. Nefondat se dovedeşte şi cel de-al doilea caz de recurs, referitor la aplicarea unei pedepse mai uşoare faţă de inculpat.
În ce priveşte dozarea pedepsei, instanţele au apreciat în mod just pericolul social al faptei şi datele referitoare la persoana inculpatului, aplicând o pedeapsă bine proporţionată.
Instanţele au avut în vedere atât pericolul social al faptei comise, dar şi atitudinea oscilantă a inculpatului, care a recunoscut săvârşirea faptei, contestând însă că a folosit violenţa pentru deposedarea părţii vătămate (cu toate că, în urma agresiunii exercitate, în mâinile acesteia a rămas doar mânerul genţii smulsă de inculpat), cât şi împrejurarea că inculpatul, fără a fi recidivist, este cunoscut cu antecedente penale, fiind anterior condamnat pentru acelaşi gen de infracţiuni.
În raport de toate aceste elemente, pedeapsa aplicată de 5 ani închisoare, orientată la limita minimă a textului de lege încriminator, apare just individualizată şi nu este cazul reducerii ei.
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate şi cum verificând hotărârea atacată şi prin prisma prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat de inculpatul S.F., ca nefondat, a deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 23 septembrie 2002, la 17 iunie 2003 şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.F., împotriva deciziei penale nr. 159/ A din 17 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 23 septembrie 2002, la 17 iunie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 288/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2881/2003. Penal. Art.211alin.2. Recurs → |
|---|
