CSJ. Decizia nr. 2886/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2886/2003
Dosar nr.1717/2003
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 873 din 24 septembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat, între alţii, pe inculpatul S.C.A. la:
- 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. d) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o durată de 2 ani şi 4 luni, termen de încercare, calculat conform dispoziţiilor art. 82 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din durata pedepsei aplicată, s-a dedus timpul arestării preventive de la 29 iulie 2002, până la 13 septembrie 2002.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., combinat cu art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantităţii de 0,03 gr. heroină şi a 0,15 gr. heroină în amestec cu cofeină.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt următoarele:
Inculpata A.D. (condamnată în cauză) se ocupa cu comercializarea de droguri.
În urma unui denunţ, organele de poliţie au procedat la efectuarea unei percheziţii domiciliare la data de 29 iulie 2002, ocazie cu care au fost găsite cantităţile de 6,88 gr. heroină şi de 0,34 gr. metadonă.
În aceeaşi zi, au mai fost identificate şi persoanele care consumau astfel de substanţe, între care şi inculpaţii S.C.A. şi G.F., care deţineau câte 0,18 gr. şi respectiv 0,66 gr. heroină şi două ţigări ce conţineau tutun în amestec cu heroină. S-a constatat că aceste droguri cei doi inculpaţi le-au cumpărat de la inculpata A.D.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii A.D. şi S.C.A.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat hotărârea primei instanţe referitor la:
- greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor atât sub aspectul cuantumului acestora, pe care îl consideră prea mic în raport cu pericolul social al faptelor, cât şi al modalităţii de executare, solicitând ca în cauză să se înlăture aplicarea art. 81 C. pen. şi dispunerea ca acestea să fie executate în condiţiile art. 861 C. pen.;
- nepronunţarea instanţei cu privire la sumele de bani realizate de inculpata A.D. ca urmare a comercializării de droguri, sumă ce trebuia confiscată, cât şi cu privire la cantităţile de drog rămase în urma expertizării, pentru care, de asemenea, se impune luarea măsurii confiscării speciale.
Inculpatul S.C.A. a criticat aceeaşi hotărâre, cu privire la netemeinicia pedepsei aplicată, pe care a apreciat-o ca fiind prea severă, în condiţiile în care este infractor primar, a recunoscut şi regretat sincer fapta comisă, este absolvent al Facultăţii de Drept şi încadrat la Ministerul de Externe, a consumat ocazional stupefiante, motive pentru care se impunea a se constata că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel că în cauză erau incidente dispoziţiile art. 181 C. pen., cu consecinţa aplicării unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Inculpata A.D., a făcut cunoscut că îşi retrage apelul declarat, cerere de care s-a luat act.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 153/ A din 13 martie 2003 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul S.C.A., a desfiinţat în parte hotărârea primei instanţe şi rejudecând în fond, a decis:
- înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 81, art. 82 şi art. 83 C. pen., pentru inculpatul S.C.A.;
- confiscarea de la inculpata A.D., în temeiul art. 17 din Legea nr. 143/2000, a cantităţilor de 1,83 gr., 0,16 gr., 0,09 gr., 0,81 gr. şi 3,65 gr. heroină, iar de la inculpatul S.C.A. a cantităţii de 0,12 gr. heroină;
- confiscarea de la inculpata A.D., în temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a sumei de 2.490.000 lei;
- condamnarea inculpatului S.C.A. la pedeapsa de o lună şi 14 zile închisoare, în temeiul art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
În motivarea acestei decizii referitor la inculpatul S.C.A. s-a arătat că „apelul său se va corela cu apelul Parchetului, criticile vizate privind atât cuantumul dar şi modalitatea de executare asupra căreia Parchetul nu a solicitat regimul de detenţie, ci numai aplicarea unor măsuri restrictive de supraveghere”.
În acest sens, instanţa de apel a arătat că „datele ce îl caracterizează impune o pedeapsă diferenţiată faţă de celălalt inculpat din cauză (G.F., ambii consumatori de droguri) însă instanţa apreciază că dacă fapta lui nu este diferită de a celuilalt inculpat nici implicaţiile sancţionării uneia ca infracţiune şi a celeilalte ca o faptă ce nu prezintă pericol social, în înţelesul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., nu pot disociate pentru ca el să beneficieze de o sancţiune cu caracter administrativ”.
Cu toate acestea, a arătat instanţa de apel „întrucât inculpatul se bucură de circumstanţele atenuante stabilite corect de instanţa de fond şi reţinute ca atare şi în această fază procesuală, pentru că el să ajungă la o reabilitare rapidă, Curtea va admite apelul său şi va înlătura dispoziţiile art. 81, art. 82 şi art. 83 C. pen., iar în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, îl va condamna la o pedeapsă egală cu perioada executată în detenţie”.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.C.A., pe care a criticat-o pentru acelaşi motiv invocat şi la judecata în apel şi anume înlăturarea dispoziţiei de condamnare şi constatarea că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 181 C. pen., respectiv că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, motiv pentru care se impune achitarea sa şi aplicarea unei sancţiuni, cu caracter administrativ.
Recursul declarat de inculpatul S.C.A. este nefondat.
Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar conform alin. (2) al aceluiaşi text de lege, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Analizând critica formulată de inculpat prin prisma textelor de lege menţionate se constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile acestora, respectiv că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, reţinută în sarcina sa.
Se constată că modul în care a acţionat inculpatul, în vederea procurării de droguri indiferent că erau pentru consum ori nu, şi anume de la o persoană care se ocupa în mod curent, cu astfel de activităţi dar mai ales pericolul social, pe care îl prezintă consumul de astfel de substanţe în afara cadrului permis de lege şi nu în ultimul rând pericolul proliferării unor astfel de fapte, mai ales în rândul tinerilor, cu consecinţe extrem de grave asupra sănătăţii consumatorului dar şi, eventual asupra urmaşilor săi, impune concluzia că săvârşirea unor astfel de fapte nu pot fi minimalizate, în sensul de a se aprecia că nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni ci, dimpotrivă, aplicarea unor sancţiuni severe, pentru descurajarea celor ce săvârşesc asemenea fapte.
Faptul că asupra inculpatului au fost găsite cantităţi mici de droguri, nu poate constitui un indiciu că fapta este lipsită de pericol social şi nici convingerea că acesta era la prima sa încălcare a legii, câtă vreme a apelat la o persoană, care se ocupa în mod curent cu traficul de droguri, iar procurarea s-a făcut în compania altor persoane, de asemenea, consumatoare de astfel de substanţe, împrejurări care dau faptei o periculozitate socială sporită.
De datele referitoare la persoana inculpatului s-a ţinut seama de instanţe la dozarea pedepsei însă acestea nu pot fi avute în vedere, prin ele însele, ca elemente care să justifice aplicarea dispoziţiilor legale invocate, art. 181 C. pen., deoarece condiţiile referitoare la fapta şi la persoana făptuitorului trebuiesc îndeplinite cumulativ, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
Faţă de cele mai sus-arătate, având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată, în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul este nefondat şi a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.A., împotriva deciziei penale nr. 153/ A din 13 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2885/2003. Penal. Art.257 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2887/2003. Penal → |
|---|
