CSJ. Decizia nr. 2883/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2883/2003
Dosar nr. 210/2003
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 144 din 3 iunie 2002, Tribunalul Arad, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, a achitat pe inculpatul B.S. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea, de îndată, în libertate a inculpatului.
Pe latură civilă, s-a respins acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ş.A.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, inculpatul B.S. a fost trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., actul de sesizare reţinând că în după-amiaza zilei de 4 octombrie 2001, inculpatul, observând-o pe Ş.A. stând de vorbă, în apropierea clădirii Primăriei comunei Semlac, cu B.G.D., s-a apropiat de ele, a împins-o pe Ş.A. în zidul localului şi i-a smuls de la gât, două lănţişoare din aur, bijuteriile rupându-se.
S-a mai reţinut că Ş.A. i-a cerut inculpatului să-i fie restituite bijuteriile, dar a fost refuzată.
Prejudiciul cauzat, în sumă de 1.828.973 lei, a fost acoperit prin restituirea bunurilor, în natură.
În faza cercetării judecătoreşti, pe baza probatoriului administrat, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt.
Începând cu anul 2000, între inculpat şi partea civilă, colegi de muncă, au existat relaţii de apropiere, cunoscute ca atare de familie, localnici, inculpatul, de multe ori ajutând-o pe Ş.A. în rezolvarea diverselor situaţii ale fiului ei şi făcându-i cadouri, printre care şi cele două lănţişoare din aur.
La un moment dat, apropierea dintre cei doi i-a nemulţumit pe soţul şi fiica lui Ş.A., primul chiar certându-se cu inculpatul.
În acest context, în după-amiaza zilei de 4 octombrie 2001, inculpatul, telefonic i-a cerut lui Ş.A. să se întâlnească cu el, pentru a-i detalia convorbirea avută cu soţul ei.
După ce a consumat alcool, spre seară, inculpatul s-a deplasat spre locuinţa lui Ş.A., a întâlnit-o şi pentru că soţul ei i-a văzut, pentru a o determina să accepte să se revadă cu el la orele 21,00, i-a luat lănţişoarele purtate la gât.
Instanţa, motivând că probele au conturat lipsa laturii subiective a infracţiunii de tâlhărie, aşa cum a fost reţinută în actul de sesizare, a dispus achitarea inculpatului.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi partea civilă Ş.A.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a motivat apelul pe greşita achitare a inculpatului, în cauză fiind îndeplinite latura obiectivă şi latura subiectivă a infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
Partea civilă a criticat sentinţa pentru nelegala soluţionare a laturii civile, sens în care a solicitat despăgubiri civile în sumă de 95.000 lei şi daune morale în sumă de 10.000.000 lei.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 481 din 5 decembrie 2002 a admis apelurile declarate, a desfiinţat sentinţa şi în baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi alin. ultim şi a art. 76 lit. b) din acelaşi cod, a condamnat pe inculpat la un an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 95.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă Ş.A.
Împotriva hotărârii pronunţată în apel, în termen legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, inculpatul şi partea civilă.
În recurs, parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a criticat Decizia, pentru aplicarea legii penale mai favorabile, aşa cum prevede art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pe considerentul că, prin Legea nr. 169, publicată la 18 aprilie 2002, art. 211 C. pen. a fost modificat, fapta, în modalitatea în care a fost săvârşită, fiind acum, prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., precum şi pentru netemeinicia pedepsei aplicate, respectiv, greşita reţinere, în favoarea inculpatului, a circumstanţei atenuante, prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
Inculpatul a motivat recursul pe greşita reţinere de către instanţa de apel, a situaţiei de fapt şi implicit, a vinovăţiei sale, sens în care a solicitat achitarea, întrucât a luat lănţişoarele făcute de el cadou părţii civile, cu acordul acesteia şi numai pentru a o determina să accepte să se întâlnească cu el, ruperea bijuteriilor fiind întâmplătoare şi nu cauzată de smulgerea lor de la gâtul părţii.
Partea civilă nu şi-a motivat recursul nici în scris, nici oral, în faţa instanţei la nici unul din termenele de judecată acordate.
Recursurile declarate nu sunt fondate.
Potrivit art. 13 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
Raportând la cauză acest text de lege, se reţine că simpla redactare a art. 211 alin. (2) C. pen., în conformitate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 169 din 18 aprilie 2002, în sensul că lit. e) devine lit. c), respectiv, „întru-n loc public ..”, nu este de finalitatea unei legi penale mai favorabilă, textul de incriminare precizând aceleaşi limite de pedeapsă, respectiv 5 la 20 ani închisoare, ca în redactarea art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
Pe de altă parte, art. 74 C. pen., enumeră, cu caracter exeplificativ, împrejurări ce pot constitui circumstanţe atenuante, acestea ţinând de persoana inculpatului.
Constatarea unora sau a mai multor împrejurări din cele enumerate în art. 74 C. pen. şi recunoaşterea ei sau a lor este de atributul instanţei de judecată şi, deci lăsată la aprecierea acesteia.
În cauză, pedeapsa aplicată inculpatului de instanţa de apel, în raport de pericolul social al faptei, aceasta aducând atingere patrimoniului persoanei vătămate, împrejurările în care ea a fost săvârşită, respectiv pe fondul unor relaţii de apropiere între inculpat şi partea civilă, în cadrul acestora, adeverindu-se că ei fuseseră apropiaţi, corect, s-a apreciat că, împrejurarea că anterior săvârşirii infracţiunii, inculpatul a avut o conduită bună, justifică reţinerea aplicării art. 74 şi art. 76 C. pen.
În ce priveşte motivul de recurs formulat de inculpat, se reţine că instanţa de apel, verificând şi coroborând în mod judicios probatoriul administrat la urmărirea penală şi la cercetarea judecătorească, a considerat că smulgerea lănţişoarelor din aur purtate la gât de partea vătămată, constituie o însuşire prin întrebuinţarea de violenţe, actul smulgerii fiind un mijloc violent de a înfrânge voinţa acesteia, iar nu o simplă luare din posesie, neviolentă, a lucrurilor.
În acest sens, sunt declaraţiile părţii vătămate, ale martorului ocular B.G.D., care a fost de faţă la cearta dintre inculpat şi Ş.A., ea văzând când inculpatul a împins partea vătămată la zidul clădirii şi i-a smuls lanţurile de la gât, precum şi ale martorilor, care au relatat că în localitate s-a auzit că B.S. i-a rupt bijuteriile purtate la gât.
De asemenea, în sprijinul reţinerii vinovăţiei inculpatului, vine şi faptul că bijuteriile au fost reparate şi restituite în această stare părţii vătămate.
Referitor la recursul declarat de partea civilă, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 38510, recursul trebuie să fie motivat, fie în scris, fie oral, în faţa instanţei.
Privit prin prisma acestui text procedural penal, recursul declarat de partea civilă, nu a fost motivat nici în scris, nici oral, deşi partea recurentă a fost citată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
În aceste condiţii, verificându-se din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul părţii civile, acesta este nefondat.
Instanţa de apel, obligându-l pe inculpat la plata sumei de 95.000 lei despăgubiri civile, pentru partea civilă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate fiind nefondate, vor fi respinse.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent şi recurenta parte civilă vor fi obligaţi să plătească cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, de partea civilă Ş.A. şi de inculpatul B.S., împotriva deciziei penale nr. 481/ A din 5 decembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 13 martie 2002, la 3 iunie 2002.
Obligă pe recurentul inculpat şi pe recurenta parte civilă la plata sumei de câte 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2882/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... | CSJ. Decizia nr. 2885/2003. Penal. Art.257 c.pen. Recurs → |
|---|
