CSJ. Decizia nr. 2909/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2909/2003
Dosar nr. 1517/2003
Şedinţa publică din 18 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 468 din 12 decembrie 2002, Tribunalul Bacău i-a condamnat pe inculpaţii:
- T.A.R., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., art. 99 şi urm. C. pen., art. 74 şi art. 76 C. pen., la 3 ani închisoare, dispunând în temeiul art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe termenul de încercare de 5 ani.
- D.C., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., la 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
A fost menţinută arestarea preventivă şi s-a dispus deducerea prevenţiei de la 11 august 2002, la zi.
- A.V., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen., la 10 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată pentru restul de 653 zile închisoare din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 390/1998 a Tribunalului Bacău, pe care l-a contopit cu pedeapsa din cauză, urmând ca inculpatul să execute 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
A fost menţinută starea de arest şi s-a dispus deducerea prevenţiei de la 17 octombrie 2002, la zi.
Cei trei inculpaţi au fost obligaţi, în solidar inculpata minoră, în solidar şi cu partea responsabilă civilmente T.E., la plata sumei de 6.100.000 lei despăgubiri către partea civilă P.V. şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut în fapt, următoarele:
Inculpata D.C., divorţată şi având doi copii, între care şi inculpata T.A.R., neavând o locuinţă stabilă, a fost găzduită împreună cu minora inculpată în municipiul Bacău, în garsoniera de pe strada Stadionului, fără ştirea proprietarului P.V. care, găsindu-le în imobil, la începutul lunii august 2002, le-a evacuat.
În aceste împrejurări, inculpata D.C., împreună cu fiica inculpată T.A.R. l-au cunoscut pe inculpatul A.V., recent liberat din penitenciar, care le-a oferit găzduire la o rudă în Cartierul C.F.R.
La data de 9 august 2002, inculpatele D.C. şi T.A.R. l-au întâlnit pe P.V., care abia îşi cumpărase un motofierăstrău (drujbă) cu suma de 17.000.000 şi acesta le-a invitat în garsonieră. De menţionat că boccelele cu lucrurile inculpatelor se mai aflau încă în garsoniera părţii vătămate P.V.
După ce au consumat bere, inculpatele s-au întors în Cartierul C.F.R. şi i-au comunicat inculpatului A.V. achiziţia făcută de partea vătămată. În aceste împrejurări, cei trei inculpaţi au pus la cale un plan, potrivit căruia inculpata D.C. ar fi trebuit să revină la partea vătămată şi să o încurajeze să consume alcool după care, atunci când aceasta va fi adormit, să deschidă uşa inculpatului A.V. şi împreună să sustragă drujba şi alte bunuri.
De urmare, inculpaţii s-au deplasat în strada Stadionului şi fiind invitaţi de partea vătămată, inculpata D.C. a mers cu aceasta la un local din apropiere, unde, la altă masă, se aflau inculpaţii A.V. şi T.A.R. Partea vătămată avea drujba asupra sa.
Aceasta a ajuns în stare de ebrietate şi întrucât nu dorea să plece din local, inculpata T.A.R., pretextând o durere de măsea, a cerut cheia garsonierei în care a intrat împreună cu inculpatul A.V.
Inculpata D.C. şi partea vătămată au ajuns în garsonieră pe la miezul nopţii, în care se afla inculpata T.A.R., iar inculpatul A.V. era ascuns în baie.
Cum partea vătămată nu a adormit ci şi-a exprimat dorinţa de a avea relaţii sexuale cu cele două inculpate, profitând de întuneric, întrucât garsoniera nu era racordată la reţeaua electrică, inculpatul A.V. a ieşit din baie şi l-a lovit pe P.V. până l-a adus în stare de inconştienţă.
Acelaşi inculpat i-a sustras părţii vătămate banii găsiţi în buzunar şi un radiocasetofon, iar inculpata D.C. şi-a luat bocceluţele cu lucrurile personale.
Toţi trei inculpaţi au părăsit garsoniera, lăsând-o pe partea vătămată în stare de inconştienţă pe duşumea şi încuind uşa prin exterior. Revenindu-şi abia a doua zi, partea vătămată a constatat că i-a dispărut suma de 3.500.000 lei şi bunurile menţionate, apelând la vecini pentru a-i forţa uşa pentru a putea ieşi.
Potrivit actului medico-legal, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale.
Conform procesului-verbal de percheziţie, în locuinţa ocupată temporar de inculpata D.C. în Cartierul C.F.R. au fost găsite drujba şi radiocasetofonul, sus-numita inculpată recunoscând că bunurile provin din fapta comisă în noaptea de 9 august 2002.
Hotărârea instanţei a fost atacată cu apel de către inculpaţii D.C. şi A.V. şi T.A.R.
Inculpatele D.C. şi T.A.R. au solicitat în principal, achitarea întrucât nu au urmărit altceva decât să-şi ia lucrurile personale din garsonieră, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt, susţinând că nu au comis acte de violenţă.
Inculpatul A.V. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt, motivat de faptul că actele de violenţă nu au legătură cu sustragerea bunurilor, fiind comise pentru a le apăra pe cele două inculpate de hărţuiala sexuală la care erau supuse de către partea vătămată.
Prin Decizia penală nr. 61 din 18 februarie 2003, Curtea de Apel Bacău a respins recursurile inculpaţilor ca nefondate, constatând că fapta, vinovăţia şi încadrarea juridică sunt pe deplin dovedite cu mijloacele de probă legal administrate, iar pedepsele au fost corect individualizate.
Inculpaţii D.C. şi A.V. au declarat recurs împotriva deciziei penale sus-menţionate, susţinând motivele invocate şi în apel, respectiv, lipsa vinovăţiei şi în subsidiar, greşita încadrare juridică în cazul inculpatei D.C. şi greşita încadrare juridică în cazul inculpatului A.V.
Ambii inculpaţi au mai solicitat reducerea pedepselor.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosar, Curtea constată că motivele invocate îşi găsesc temeiul în cazurile de casare, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12, 17 şi 14 C. proc. pen., însă recursurile nu sunt fondate.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţă este temeinic dovedită şi rezultă din declaraţiile celor trei inculpaţi, date în cursul urmăririi penale, procesul-verbal de percheziţie din 11 august 2002, declaraţiile părţii vătămate, precum şi declaraţiile martorilor I.A., B.V., C.M., T.C., G.D. şi B.N.
Din acest ansamblu probator rezultă fără tăgadă că cei trei inculpaţi s-au înţeles să sustragă părţii vătămate în principal drujba, care era un obiect de valoare vizibil şi recent achiziţionat.
Schimbarea conţinutului declaraţiilor inculpaţilor în cursul cercetării judecătoreşti nu este justificat credibil şi nici nu se coroborează cu celelalte probe.
Astfel, susţinerea inculpatei D.C. din faţa instanţei, potrivit căreia a urmărit doar să-şi ia din garsoniera părţii vătămate sacoşele cu lucrurile personale, nu corespunde realităţii, aceasta lăsându-şi lucrurile în urmă cu o săptămână, când a fost evacuată într-un spaţiu din casa scării.
Apoi, afirmaţiile inculpatei minore la instanţă, în contradictoriu cu cele din cursul urmăririi penale, în sensul că ea a comis actele de violenţă şi a şi sustras bunurile părţii vătămate ca o corecţie pentru comportamentul imoral al acesteia, urmează riguros „instrucţiunile” pe care i le-a dat inculpatul A.V. prin biletul transmis din penitenciar şi interceptat.
Nici critica privind greşita încadrare juridică nu este fondată. Între actele de violenţă şi furt există legătura cerută de conţinutul încriminării prevăzută de art. 211 C. pen.
Chiar dacă violenţele au fost comise doar de inculpatul A.V., în aceste condiţii, celelalte două inculpate au participat la realizarea acţiunii principale de furt, luând şi măsuri pentru împiedicarea părţii vătămate de a părăsi încăperea (a cărei uşă a încuiat-o prin exterior) şi de a transporta şi păstra o parte din bunurile sustrase, participând şi la cheltuirea sumei de bani, toate acestea fiind precedate de înţelegerea inculpaţilor pentru săvârşirea faptei. Aceste împrejurări privitoare la faptă, cunoscute şi în condiţiile cărora inculpatele au cooperat cu inculpatul A.V., se răsfrâng şi asupra acestora.
Pedepsele aplicate, diferenţiate ca durată, sunt justificate atât de gradul ridicat al pericolului social concret al faptei, cât şi de persoana fiecăruia dintre inculpaţi, fiind urmarea realizării scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Inculpatei D.C., fără antecedente penale, i s-a aplicat pedeapsa corespunzătoare minimului special prevăzut pentru infracţiunea săvârşită, iar inculpatului A.V., cu un cazier judiciar din care rezultă internări în centru de reeducare şi apoi pedepse cu închisoare pentru mai multe infracţiuni de furt şi tâlhărie, fiind eliberat condiţionat din penitenciar la 4 ianuarie 2002, o pedeapsă între limitele legale speciale, fiind corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Neconstatând nici din examinarea din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., existenţa vreunui caz de casare a hotărârii atacate, recursurile inculpaţilor urmează să fie respinse ca nefondate.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedepsele aplicate urmează să fie dedus timpul reţinerii şi arestării preventive de la 11 august 2002, până la 18 iunie 2003, pentru inculpata D.C. şi de la 17 octombrie 2002, la 18 iunie 2003 pentru inculpatul A.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.C. şi A.V.împotriva deciziei penale nr. 61 din 18 februarie 2003 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedepse durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 august 2002, până la 18 iunie 2003, pentru inculpata D.C. şi de la 17 octombrie 2002, până la 18 iunie 2003, pentru inculpatul A.V.
Obligă recurenţii la câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2907/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | ICCJ. Decizia nr. 291/2003. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
