CSJ. Decizia nr. 2904/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2904/2003
Dosar nr. 505/2003
Şedinţa publică din 18 iunie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă, constată:
Prin sentinţa penală nr. 36 din 18 aprilie 2002, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, inculpatul V.G a fost condamnat la 18 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a) şi i) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 10 octombrie 2001, la zi.
În baza art. 113 C. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la tratament medical în timpul executării pedepsei.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului corp delict sau c/v acestuia de 20.000 lei.
Inculpatul a fost obligat la 25.000.000 lei despăgubiri către partea civilă C.I.
Analizând actele dosarului instanţa a reţinut în fapt următoarele:
În noaptea de 7 octombrie 2000, numitului P.I. i-a dispărut o vacă din curte, motiv pentru care acesta s-a prezentat la poliţie şi a reclamat că i s-a furat animalul.
Poliţia nu a întreprins însă nimic, iar P.I. s-a hotărât să caute singur bovina şi pe autorul sustragerii.
În noaptea de 8 octombrie 2001, P.I. şi M.H. s-au dus acasă la inculpat acuzându-l că a furat animalul.
Inculpatul a negat că ar fi sustras bovina afirmând că, în noaptea anterioară a fost plecat din sat în localitatea Cucuieţi, unde fratele său a şi rămas pentru a o ajuta pe B.V. la renovarea casei şi pentru a-i convinge a plecat cu cei doi şi cu C.P. la Cucuieţi.
Aici, numita B.V. le-a confirmat că fratele inculpatului, numitul V.M. se află la domiciliul ei, dar le-a spus că doarme şi nu-l poate trezi. Deşi inculpatul a insistat să-l cheme pe fratele său martora nu a fost de acord.
În aceste condiţii P.I. a devenit violent şi l-a lovit pe inculpat trântindu-l la pământ, apoi l-a imobilizat şi în faţa martorei i-a spus că-l va închide în pivniţă şi îl va omorî ca pe hoţii de cai.
Inculpatul a fost dus apoi la locuinţa lui P.I. unde a fost închis în pivniţă până dimineaţa, fiind atenţionat să spună unde este vaca.
Dimineaţa P.I. a aflat că animalul care îi dispăruse a fost găsit şi în aceste condiţii l-a scos pe inculpat din beci şi l-a dus până în centrul satului Gălbinaşi.
Inculpatul s-a dus acasă şi a luat un cuţit după care a revenit în centrul satului hotărât să se răzbune.
La şosea l-a văzut pe C.G., bunicul lui C.P., s-a apropiat de acesta şi l-a înjunghiat de 4 ori în zona hemitoracelui stâng. După ce victima a căzut la pământ inculpatul a fugit acasă şi la intervenţia martorei B.V., care venise să-l ia la muncă, s-a dus la poliţie şi s-a predat.
Din raportul de constatare medico-legală întocmit de I.M.L. Bucureşti s-a reţinut că moartea victimei C.G. a fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragic consecinţa unor plăgi înjunghiate toracic stâng penetrante, cu plăgi pleuro-pulmonare stângi şi plăgi tăiate braţ şi antebraţ stâng, cu secţiune de arteră brahială. Leziunile care au determinat decesul au fost produse prin lovire repetată cu un obiect tăietor înţepător.
Prin Decizia penală nr. 845 din 19 decembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpat care a fost obligat la plata despăgubirilor către stat.
Instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt a fost corect stabilită, precum şi faptul că este neîntemeiată cererea inculpatului de a se înlătura agravanta de la lit. a) a art. 175 C. pen., întrucât fapta a fost comisă cu premeditare, inculpatul înarmându-se cu un cuţit pe care apoi l-a şi folosit la săvârşirea infracţiunii.
S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., nu-şi găsesc aplicabilitatea, întrucât inculpatul nu a comis fapta în stare de provocare ci pentru a se răzbuna.
S-a constatat că inculpatul a acţionat cu discernământ scăzut, împrejurare avută în vedere de prima instanţă, care a şi luat faţă de inculpat măsura prevăzută de art. 113 C. pen.
Instanţa de apel a mai apreciat că pedeapsa a fost just individualizată.
Inculpatul a declarat recurs pe care l-a întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 9, 17, 171 şi 14 C. proc. pen.
S-a arătat în motivarea recursului că Decizia instanţei de apel nu este motivată în fapt, că hotărârea este contrară legii, întrucât concluziile medico-legale psihiatrice sunt în contradicţie cu conţinutul acestuia, astfel încât, se impune efectuare unei noi expertize, motiv pentru care s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.
În subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 174 – art. 175 lit. i), întrucât fapta nu a fost comisă cu premeditare.
S-a solicitat de asemenea aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate cât şi din oficiu, Curtea reţine următoarele:
Primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., este neîntemeiat, întrucât hotărârea instanţei de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, iar motivarea nu contrazice dispozitivului hotărârii.
Nici motivul de recurs vizând necesitatea efectuării unei noi expertize psihiatrice nu este fondat, întrucât cele constatate prin expertiză nu contrazice în nici un fel concluzia că la data comiterii faptei inculpatul a prezentat o reacţie impulsivă în cadrul unei tulburări organice de personalitate la o persoană supusă anterior comiterii faptei unui abuz psihologic şi fizic, că inculpatul a avut diminuată capacitatea de apreciere critică asupra faptei, faţă de care discernământul a fost scăzut, precum şi concluzia că inculpatul prezintă o tulburare organică de personalitate pe fond microsechelar, confirmat E.E.G., şi depresie reactivă, afecţiuni ce impun aplicarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen.
Curtea constată însă, că este fondat motivul de recurs privind greşita încadrare juridică a faptei, întrucât din probe nu rezultă că omorul a fost comis cu premeditare.
Acţiunea premeditată este o acţiune îndelung gândită sau desfăşurată pe baza unei meditaţii anterioare, a unei chibzuinţe anticipate. Ea presupune nu numai o hotărâre prealabilă, dar şi activităţi materiale pregătitoare, care să exteriorizeze această hotărâre.
În speţă, din analiza actelor dosarului rezultă că inculpatul, după ce a fost eliberat din beci s-a dus acasă, a luat un cuţit în ideea de a se apăra dacă se întâlneşte cu cei care l-au sechestrat şi a revenit în centrul satului unde s-a întâlnit cu victima căreia i s-a plâns de tratamentul la care fusese supus în cursul nopţii de nepotul şi de alte rude ale acesteia.
Potrivit declaraţiilor inculpatului din faza de urmărire penală victima i-a spus că din partea ei puteau să-l şi omoare, afirmaţie care l-a enervat pe inculpat şi în aceste condiţii a scos cuţitul şi l-a înjunghiat de mai multe ori pe C.G.
Aşa fiind, Curtea reţine că nu a existat nici o hotărâre anterioară de a ucide victima, inculpatul acţionând spontan, iritat de poziţia victimei faţă de comportarea celor care îl sechestraseră.
Simplul fapt că inculpatul a luat de acasă un cuţit nu constituie, în aceste condiţii, o activitate materială de pregătire a acţiunii de suprimare a vieţii lui C.G., aşa încât, în mod eronat s-a reţinut că omorul a fost comis cu premeditare, încadrarea faptei în dispoziţiile art. 175 lit. a) C. pen., fiind greşită.
Curtea constată, că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a reţine că fapta a fost săvârşită în stare de provocare.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
În speţă, însă, victima nu a făcut altceva decât să manifeste indiferenţă faţă de cele ce i se întâmplaseră inculpatului în cursul nopţii, ceea ce nu constituie însă provocare în temeiul art. 73 lit. b).
Este de necontestat faptul că inculpatul se afla într-o stare de tulburare, dar aceasta a fost determinată de tratamentul la care a fost supus de alte persoane, nu de către victimă.
Aşa fiind, Curtea constată că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării.
Pe de altă parte însă, starea psihică a inculpatului în momentul comiterii faptei nu poate fi ignorată.
Astfel, rezultă cu certitudine din actele dosarului că inculpatul a fost lipsit ilegal de libertate cu puţin timp înainte de comiterea faptei.
Noul raport de expertiză medico-legală psihiatrică a concluzionat că abuzul psihologic şi fizic la care a fost supus inculpatul a determinat o reacţie impulsivă în cadrul unei tulburări organice de personalitate pe fond microsechelar, inculpatul având diminuată capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptei comise, faţă de care discernământul a fost scăzut.
Aceste împrejurări constituie în opinia Curţii, circumstanţe atenuante potrivit art. 74 C. pen., care greşit nu au fost reţinute în favoarea inculpatului, pedeapsa fiind astfel greşit individualizată.
Constatându-se existenţa cazurilor de casare, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi respectiv 14 C. proc. pen., va admite recursul inculpatului şi conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa hotărârile cu privire la încadrarea juridică a faptei şi la individualizarea pedepsei.
Rejudecând, Curtea va schimba încadrarea juridică în infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. şi făcând aplicarea art. 74 C. pen., va aplica inculpatului în condiţiile art. 76 alin. (2) C. pen., o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege, care să corespundă gravităţii faptei comise, având în vedere şi vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale şi starea de sănătate a inculpatului.
Se vor menţine celelalte dispoziţii.
Se va deduce la zi durata arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva deciziei penale nr. 845 din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 36 din 18 aprilie 2002 a Tribunalului Călăraşi numai cu privire la încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa principală aplicată.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei, din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a) şi i) C. pen., în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
În baza art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul V.G. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 10 octombrie 2001, până la 18 iunie 2003.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2903/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2907/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... → |
|---|
