CSJ. Decizia nr. 2947/2003. Penal. Conflict de competenţă. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2947/2003

Dosar nr. 1853/2003

Şedinţa publică din 19 iunie 2003

Asupra conflictului negativ de competenţă.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată sub nr. 186 din 8 ianuarie 2002, partea vătămată T.A. a solicitat Judecătoriei Bacău condamnarea inculpatului G.F., pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie prevăzută de art. 206 C. pen. şi obligarea acestuia în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R. SA, cu sediul în Bucureşti, la plata daunelor morale.

Prin sentinţa penală nr. 2206 din 24 iunie 2002, Judecătoria Bacău şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 1, Municipiul Bucureşti, cu motivarea unei mai bune soluţionări a cauzei având în vedere că Societatea R. SA, al cărei angajat este inculpatul, este în raza teritorială a acestei instanţe.

La rândul său, Judecătoria sectorului 1 Municipiul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Bacău cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor art. 30 C. proc. pen., coroborate cu art. 45 C. proc. pen., instanţa mai întâi sesizată rămâne competentă să judece dosarul.

Constatând că, în cauză, a intervenit un conflict negativ de competenţă, cauza a fost trimisă Curţii Supreme pentru soluţionarea acestuia.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că, competenţa privind soluţionarea cauzei revine Judecătoriei Bacău.

Potrivit art. 279 C. proc. pen., punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a părţii vătămate în cazul infracţiunii, pentru care legea prevede că o atare plângere este necesară, iar potrivit alin. (2) lit. a) al aceluiaşi articol, plângerea prealabilă în cazul infracţiunii, prevăzută de art. 206 C. pen., se adresează instanţei de judecată.

Pe de altă parte, potrivit art. 30 alin. (1) lit. b), c) şi d) C. proc. pen., competenţa după teritoriu este determinată de locul unde este săvârşită infracţiunea, unde a fost prins făptuitorul şi unde locuieşte partea vătămată.

Din conţinutul acestor texte de lege rezultă că, în cazul plângerii prealabile, partea vătămată are alegerea instanţei, neexistând criterii preferenţiale în ordinea stabilită, în art. 30 alin. (1) C. proc. pen.

Cum partea vătămată a înţeles să sesizeze Judecătoria Bacău, iar aceasta avea competenţa de a soluţiona cauza în raport cu domiciliul părţii vătămate, declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei sector 1 este greşită.

Faţă de considerentele arătate, Curtea urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe partea vătămată T.A., în favoarea Judecătoriei Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe inculpatul T.A., în favoarea Judecătoriei Bacău.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2947/2003. Penal. Conflict de competenţă. Stabilirea competenţei