CSJ. Decizia nr. 2958/2003. Penal. Art.217 alin.1, 292 c.pen. Recurs în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2958/2003
Dosar nr. 5211/2002
Şedinţa publică din 19 iunie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2565 din 20 septembrie 2001 Judecătoria Ploieşti, a condamnat pe inculpata:
B.A. la câte 6 luni închisoare, pentru infracţiunile de distrugere şi fals în declaraţii, prevăzute de art. 217 alin. (1) şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), pe care le-a constatat graţiate în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997.
Totodată, a obligat-o pe inculpată să plătească părţii civile SC S.E. SRL Piatra Neamţ, suma de 729.428.977 lei reprezentând despăgubiri civile.
S-a reţinut că, inculpata, prevalându-se de sentinţa civilă nr. 8679 din 22 mai 1995 a Judecătoriei Piatra Neamţ (care era definitivă) a demolat un chioşc aflat în proprietatea părţii civile SC S.E. SRL, deşi executarea acesteia era suspendată.
De asemenea, la 24 decembrie 1995, inculpata a făcut afirmaţii nereale în faţa notarului, în sensul că a confecţionat un chioşc din lemn, în baza acestei declaraţii obţinând un drept de folosinţă asupra unei suprafeţe de teren, în Piaţa Dărmăneşti.
Tribunalul Prahova prin Decizia penală nr. 3 din 7 ianuarie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpată.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 393 din 22 martie 2002 a admis recursurile declarate de procuror şi inculpată, a casat în parte, pe latura penală, hotărârile evocate şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Considerând că hotărârile judecătoreşti au fost pronunţate cu încălcarea legii, procurorul general a declarat recurs în anulare, solicitând casarea acestora întrucât latura civilă a cauzei nu a fost în mod corect soluţionată.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 346 alin. (1) C. proc. pen., în caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, instanţa se pronunţă prin aceeaşi sentinţă şi asupra acţiunii civile.
Totodată, potrivit art. 63 alin. final C. proc. pen., aprecierea fiecărei probe administrate de organele judiciare, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 alin. (1), coroborat cu art. 66 alin. (1) din acelaşi cod, revine instanţei de judecată care, prin exercitarea atribuţiilor în mod activ, în vederea aflării adevărului, îşi formulează convingerea asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului.
Printre mijloacele de probă prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), prin care se constată elemente de fapt ce pot servi ca probe, sunt menţionate şi expertizele dispuse de organele judiciare.
În soluţionarea justă a infracţiunilor care produc prejudicii, având în vedere că organului de urmărire penală şi judecătorilor, nu li se poate cere să posede cunoştinţe de specialitate pentru a lămuri personal anumite chestiuni complexe (ca de exemplu indicele de inflaţie, cursuri valutare, valori tehnice), se apreciază că este preferabil să se apeleze, în condiţiile legii, la experţi abilitaţi oficial, ale căror concluzii pot fi probe în proces.
În cauză, instanţele de judecată, soluţionând latura civilă, au comis o gravă eroare de fapt cu privire la stabilirea cuantumului prejudiciului creat de inculpata B.A., prin săvârşirea infracţiunii de distrugere, în condiţiile în care nu au cenzurat concluziile Raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul B.I., pe de o parte şi ale Raportului de expertiză contabilă efectuat de I.O., pe de altă parte.
În acest sens, prin încheierea de şedinţă din 27 septembrie 2000, instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize constructor, care să stabilească, pe baza actelor de proprietate şi a schiţei magazinului de la data preluării de partea vătămată, valoarea de circulaţie a acestuia în luna noiembrie 1995, precum şi valoarea reactualizată. De asemenea, s-a mai solicitat precizarea contravalorii lipsei de folosinţă a magazinului, pentru perioadele 1995 – 2000 şi 1997 – 2000.
În considerentele raportului de expertiză, expertul B.I., printre caracteristicile constructive ale chioşcului, enumără: fundaţii continue din beton sub pereţi, structura de rezistenţă, pereţi portanţi din zidărie, pereţi exteriori din zidărie, cărămidă tencuit interior şi exterior, estimând valoarea de circulaţie în noiembrie 1995 la 15.123.000 lei, iar suma reactualizată la 165.140.000 lei.
Urmare obiecţiunilor formulate de inculpată, expertul a precizat că a stabilit valoarea de circulaţie a chioşcului în litigiu, iar nu a celui edificat între timp, şi a avut în vedere actele existente în dosar, lucrarea neimpunând deplasarea sa în teren, care de altfel a avut drept scop doar prospectarea pieţii imobiliare în zonă.
Ori, din adresa nr. 3035 din 27 februarie 1998 emisă de Primăria Municipiului Piatra Neamţ, rezultă că magazinul în discuţie avea pereţi din tablă, aspect confirmat şi de conţinutul adresei nr. 115 din 27 noiembrie 2000, a SC C. SA Neamţ, proprietara chioşcului, din care rezultă că acest chioşc, tip fluture, pe care inculpata l-a avut în locaţiune, şi care ulterior a devenit proprietatea părţii civile, era confecţionat din panouri PFL, placat cu melamină şi acoperit cu plăci de azbociment, fiind amortizat valoric la 31 decembrie 1986.
În acest sens, SC S.E.F.P. SA, a confirmat în adresa nr. 10463 din 27 noiembrie 2000 că, în 1974, a executat pentru actuala SC C. SA, un chioşc „Fluture" din panouri sandvich ramă interioară din cherestea răşinoase cu placaj lego la exterior, PFL melaminat la exterior şi cu izolaţie din PFL poros.
Importante pentru stabilirea exactă a cuantumului prejudiciului sunt şi menţiunile din raportul de expertiză tehnică întocmit cu ocazia scoaterii la licitaţie publică a spaţiului comercial în litigiu. Potrivit acestui mijloc de probă, chioşcul avea pereţi de cărămidă la exterior şi pereţi interiori din PAL pe schelet metalic şi pardoseala din beton.
Aşadar, este evident că expertul B.I. a luat în considerare caracteristici tehnice, care în nici un caz nu rezultă din actele dosarului, şi care, au determinat o mărire nejustificată a valorii de circulaţie a construcţiei.
În ceea ce priveşte operaţiunea de cuantificare a beneficiului nerealizat de către partea civilă, expertul I.O. învederează în cuprinsul raportului de expertiză contabilă că, lipsa de folosinţă a magazinului agroalimentar se stabileşte ca diferenţă între veniturile, pe care le-ar fi obţinut SC S.E. SRL, prin închirierea spaţiului şi taxa pe terenul închiriat, pe care ar fi plătit-o la SC P.O. SRL Neamţ. Ori, pentru a evita situaţia în care patrimoniul părţii vătămate se măreşte în detrimentul celui aparţinând inculpatei fără temei legal, expertul ar fi trebuit să aibă în vedere, pe lângă taxa pe teren şi impozitul pe venit, impozitul pe construcţie şi orice alte cheltuieli, care i-ar fi incumbat SC S.E. SRL, în calitatea sa de proprietar şi care diminuează, în egală măsură, venitul net astfel realizat.
În raport de considerentele menţionate, se impune efectuarea unor noi expertize, tehnică şi contabilă, având ca obiective cele mai sus invocate, în raport de concluziile cărora să se poată stabili prejudiciul efectiv suferit de partea civilă şi, în consecinţă, soluţionarea corectă a laturii civile a cauzei.
Cererea inculpatei privind extinderea efectelor recursului în anulare şi asupra laturii penale a cauzei nu poate fi luată în considerare, în raport de prevederile art. 4121 C. proc. pen., potrivit cărora „judecând recursul în anulare, instanţa examinează cauza, prin extindere, şi cu privire la părţile la care acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, fără a crea acestor părţi o situaţie mai grea", ceea ce, în speţă, nu este cazul.
Verificând, însă, din oficiu, hotărârile atacate, potrivit art. 410 alin. (3) C. proc. pen., sub aspectul tuturor motivelor de casare, prevăzute de art. 410 C. proc. pen., nu s-au găsit motive care să ducă la casarea hotărârilor atacate sub alte aspecte decât cele invocate de procurorul general, privind latura civilă a cauzei.
În raport de cele expuse, Curtea va admite recursul în anulare astfel cum a fost formulat, casa hotărârile atacate şi trimite cauza, spre rejudecare, la instanţa de fond, Judecătoria Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 2565 din 20 septembrie 2001 a Judecătoriei Ploieşti, deciziei penale nr. 3 din 7 ianuarie 2002 a Tribunalului Prahova şi deciziei penale nr. 393 din 22 martie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, privind pe inculpata B.A., astfel cum a fost formulat.
Casează hotărârile atacate şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, Judecătoria Ploieşti.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 29/2003. Penal. Art.257 alin.1 c.pen. Recurs... | CSJ. Decizia nr. 2959/2003. Penal. întrerupere executare... → |
---|