CSJ. Decizia nr. 3111/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3111/2003
Dosar nr.1912/2003
Şedinţa publică din 27 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 132 din 11 februarie 2003, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul Ş.I.F. la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că inculpatul vecin cu partea vătămată M.R.D., în vârstă de 14 ani, în ziua de 13 august 2002, a hotărât să întreţină raporturi sexuale cu aceasta.
Profitând de dorinţa minorei de a vinde un telefon mobil, inculpatul i-a propus să-l însoţească la un eventual cumpărător. El a condus-o pe partea vătămată până în apropierea staţiei C.F.R. Podu Iloaiei, unde a intrat într-o locuinţă, cerându-i fetei să îl aştepte în stradă. Aşteptând să se înnopteze, inculpatul a revenit la M.R.D., comunicându-i că presupusul amator nu a fost de acord cu cumpărarea telemobilului. Apoi, i-a propus fetei să o conducă acasă, propunându-i un drum mai scurt, pe o cărare, în prejma liniei ferate. La un moment dat, inculpatul i-a cerut lui M.R.D. să întreţină relaţii sexuale. La refuzul părţii vătămate, inculpatul a lovit-o cu o palmă peste faţă şi, trăgând-o de păr, a aşezat-o la pământ, unde a dezbrăcat-o de pantaloni şi a întreţinut un raport sexual cu ea, deflorând-o.
După consumarea faptei, inculpatul i-a spus părţii vătămate să se îmbrace şi să plece acasă. Revenind acasă M.R.D., i-a spus bunicii sale cele întâmplate, după care au reclamat faptele organelor de poliţie.
Inculpatul a declarat apel solicitând reducerea pedepsei, prin Decizia penală nr. 125 din 8 aprilie 2003, Curtea de Apel Iaşi respingând, ca nefondat apelul introdus cu motivarea că pedeapsa aplicată se înscrie în limitele legale sancţionatoare, putându-se astfel realiza eficient scopurile prevăzute de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, atât scris, cât şi oral, solicitând achitarea, cu motivarea că nu a întrebuinţat violenţe, partea vătămată acceptând să întreţină cu el raporturi sexuale. În subsidiar, s-a cerut reducerea pedepsei aplicate.
Recursul este nefondat.
Prima instanţă a făcut o analiză corectă a probelor de la dosar, apreciind just situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului Ş.I.F. şi a încadrat corespunzător din punct de vedere juridic infracţiunea săvârşită în dispoziţiile art. 197 alin. (3) C. pen.
De asemenea, şi instanţa de apel, analizând probele administrate, a ajuns, justificat, la aceleaşi concluzii.
Comiterea unei grave erori de fapt presupune o contrarietate evidentă şi necontroversată, între probele administrate în cauză, pe de o parte şi ceea ce au reţinut instanţele prin hotărârile lor, pe de altă parte.
În speţă, însă, între probatoriul aflat la dosar şi hotărârile pronunţate există o concordanţă, toate probele reliefând vinovăţia inculpatului.
Din examinarea probelor administrate în cauză, în ansamblu şi înlănţuirea lor logică, rezultă în mod neîndoielnic că inculpatul a săvârşit infracţiunea de viol, el încercând, în anumite momente ale procesului penal, respectiv în prima declaraţie la prima instanţă, în memoriul şi ultimul cuvânt la instanţa de recurs, să susţină că relaţiile sexuale avute cu victima au fost cu acceptul neviciat, al liberei exprimări a voinţei acesteia, dându-şi seama de gravitatea faptelor, căutând astfel ca, în pofida realităţilor rezultate din declaraţiile sincere şi neinfluenţate făcute în faţa organelor de poliţie şi a parchetului de către victimă şi martori să ducă în eroare instanţele de judecată.
De altfel, însăşi inculpatul Ş.I.F., la urmărirea penală, în faţa organelor de poliţie şi a procurorului, cât şi în cea de-a doua declaraţie de la prima instanţă, în şedinţa din 11 februarie 2003, a recunoscut, în amănunt modul în care s-au comis faptele prin folosirea violenţelor asupra părţii vătămate.
Însăşi motivele de apel ale inculpatului nu s-au rezumat decât la a solicita reducerea pedepsei aplicate de prima instanţă.
În concluzie, Curtea, în contextul probelor administrate, reţine aşa cum au făcut-o corect şi celelalte instanţe de judecată că inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată prin folosirea violenţelor, cunoscând şi vârsta aproximativă a acesteia, în jur de 15 ani, profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, ori de a-şi exprima în mod liber voinţa.
Cu privire la individualizarea pedepsei, instanţele au ţinut seama atât de dispoziţiile de principiu cuprinse în art. 52 C. pen., cât şi de criteriile prevăzute de art. 72 din acelaşi cod, acordând semnificaţia juridică necesară gradului ridicat de pericol concret al faptelor săvârşite de inculpat, care a profitat de naivitatea victimei (minoră), violând-o prin deflorare, astfel că aplicarea minimului special prevăzut de lege este necesar pentru reeducarea sa şi prevenirea săvârşirii altor infracţiuni, nefiind cazul modificării acesteia.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, neconstatându-se existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Din pedeapsă se va deduce durata arestării preventive a inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.I.F. împotriva deciziei penale nr. 125 din 8 aprilie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 20 noiembrie 2002, la 27 iunie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3109/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3112/2003. Penal. Art.215 c.pen. Recurs → |
|---|
