CSJ. Decizia nr. 3108/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3108/2003

Dosar nr. 1653/2003

Şedinţa publică din 27 iunie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 45 din 4 februarie 2003, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul V.A. la 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1231 din 16 noiembrie 2001 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă prin neapelare la data de 28 noiembrie 2001 şi s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză, în final acesta va executa 11 ani închisoare.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile stabilite de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin reţinere şi arest preventiv de la data de 9 decembrie 2002, la zi.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile A.R. suma de 510.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, sumă rămasă neacoperită din prejudiciul total de 1.150.000 lei şi 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:

În seara zilei de 8 decembrie 2002, inculpatul V.A., împreună cu U.V. şi S.A., se afla la barul F. din localitatea Cornăţel, comuna Urecheşti, judeţul Bacău, unde cei doi i-au oferit băuturi alcoolice.

În jurul orei 24,00, inculpatul care cunoştea faptul că numita A.R. ce locuia singură, dispune de bani (dolari şi Euro), întrucât are copii la lucru în Italia, s-a hotărât să se deplaseze la locuinţa acesteia, în scopul de a sustrage astfel de valori.

Fără a spune comesenilor săi ce anume are de gând să facă, inculpatul s-a deplasat la locuinţa victimei, din satul Cornăţel, comuna Urecheşti, judeţul Bacău, a sărit gardul, a forţat un geam de la casă şi a pătruns prin escaladarea lui într-o cameră în care a căutat bani, răvăşind lucrurile, dar nu a găsit. Convins că victima dispune de bani, a revenit în curte şi s-a apropiat de bucătăria anexă unde dormea victima, a forţat uşa de la intrare asigurată cu un foraiber şi a pătruns în prima cameră.

De pe masă a luat un cuţit de bucătărie şi intenţionând să o inducă în eroare pe victimă a strigat „mamă, deschide”.

Crezând că este fiul său A.D. din municipiul Oneşti, A.R. (în vârstă de 80 de ani), i-a deschis uşa, moment în care inculpatul a apucat-o de gât, a trântit-o pe pat şi a strâns-o cu mâinile de gât, i-a pus cuţitul la gât şi ameninţând-o cu moartea, i-a cerut, să îi dea banii. Întrucât nu putea vorbi din cauza strânsorii A.R., i-a făcut semne cu mâna către casa mare, reuşind să-i spună inculpatului, când acesta a slăbit strânsoarea, că banii îi ţine în casă. Ţinând-o strâns de braţ şi ameninţând-o cu cuţitul, inculpatul a forţat-o pe victimă să îl conducă în casă unde pretextând că nu ştie unde a pus cheia de la uşă, inculpatul a trecut-o pe victimă pe fereastră în casă, acelaşi lucru făcându-l şi el.

Fără a fi observată de inculpat care căuta şi el bani, A.R., care avea ascunşi mai mulţi bani într-o cutie cu fasole, a luat suma de 1.000.000 lei formată din 8 bancnote a 100.000 lei şi 4 bancnote a 50.000 lei, a acoperit cutia cu o plasă şi i-a spus inculpatului că a găsit aceşti bani pe calorifer.

Inculpatul a luat banii şi din aceeaşi cameră a mai sustras şi 2 batoane de salam. Pe tot timpul acestei operaţiuni, inculpatul a ameninţat-o pe victimă cu cuţitul şi i-a cerut să îi dea toţi banii, cu precădere dolari. Susţinând că de alţi bani nu mai dispune, inculpatul a trecut-o pe victimă pe fereastră în curte şi forţând-o să intre în bucătăria de vară, i-a cerut să nu reclame fapta la organele de poliţie, întrucât o va omorî. A.R., pentru a scăpa, i-a promis acest lucru. Inculpatul a părăsit curtea, a venit la domiciliul unde, găsindu-l dormind pe S.A., l-a trezit şi împreună au plecat la barul P.M. din localitatea Cornăţel unde inculpatul a cumpărat băuturi alcoolice, cafea şi suc. Observând că dispune de bani, S.A., i-a cerut inculpatului cu împrumut suma de 100.000 lei, bani pe care acesta i-a dat fără a-i spune despre provenienţa lor ilicită.

În jurul orei 2-2,30, inculpatul, poreclit „Z.”, a fost depistat de către A.D., fiul victimei care a fost înştiinţat telefonic de aceasta cu privire la cele întâmplate. Împreună cu martorul S.C., A.D. l-au prezentat pe inculpat mamei sale, aceasta recunoscându-l ca fiind autorul faptei.

În aceste împrejurări, au fost sesizate organele de poliţie care, procedând la efectuarea percheziţiei corporale, au găsit asupra inculpatului V.A. suma de 540.000 lei formată din 5 bancnote a 100.000 lei şi 4 bancnote a 10.000 lei, iar asupra numitului S.A., suma de 100.000 lei, constituită dintr-o bancnotă.

Banii au fost ridicaţi şi predaţi pe bază de dovadă părţii vătămate.

Cu ocazia cercetării locului faptei, au fost identificate, în zăpadă şi fotografiate urme create de acelaşi tip de încălţăminte, respectiv pantof sport cu crampoane, aspectul fiind consemnat în conţinutul procesului verbal. Inculpatul a recunoscut că urmele imprimate în zăpadă provin de la încălţămintea sa (adidaşi).

În urma agresionării sale, A.R. a suferit leziuni corporale (contuzii reg. cervicală ant. echimoze în regiunea anterioară a gâtului şi submandibular edem marcat a reg. ant. a gâtului) pentru care i-au fost acordate 4-5 zile de îngrijiri medicale (raport de constatare medico-legală nr. 265/9 decembrie 2002 emis de Cabinetul medico-legal Oneşti).

Apelul declarat de inculpat, prin care a solicitat reducerea pedepsei, a fost respins ca nefondat, prin Decizia penală nr. 118 din 18 martie 2003 a Curţii de Apel Bacău.

A motivat instanţa de apel că pedeapsa a fost just individualizată, în raport cu dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen.

Declarând recurs, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi au dat o încadrare juridică legală faptei săvârşite de acesta.

În ce priveşte pedeapsa aplicată de instanţa de fond de 8 ani închisoare şi menţinută de instanţa de apel, se constată că a fost just individualizată, fiind respectate prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în sensul că s-a ţinut seama pe lângă pericolul social al faptei comise şi de datele referitoare la persoana inculpatului care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, dar care este cunoscut cu antecedente penale tot pentru tâlhărie.

Pentru considerentele ce preced şi cum verificând hotărârea atacată şi prin prisma prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat în cauză este nefondat şi va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a se dispune potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.A. împotriva deciziei penale nr. 118 din 18 martie 2003 a Curţii de Apel Bacău.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 9 decembrie 2002, la 27 iunie 2003.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3108/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs