CSJ. Decizia nr. 3107/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3107/2003
Dosar nr. 1601/2003
Şedinţa publică din 27 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 142 din 28 noiembrie 2002, Tribunalul Călăraşi a condamnat pe inculpatul Z.F. la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (furtul a 10 oi în noaptea de 22 aprilie 2001), 10 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 75 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (sustragerea a 19 oi în noaptea de 10 mai 2001) şi 10 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 75 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (sustragerea unei lanterne de la D.S. şi a unui telefon mobil de la H.M.).
În baza art. 33 – art. 34 C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
Inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri civile în sumă de 80.000 lei către partea civilă D.S. şi 34.000.000 lei către partea civilă H.M.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
În lunile aprilie şi mai 2001, inculpatul Z.F., împreună cu alţi făptuitori, în grupuri diferite, au săvârşit mai multe infracţiuni de sustragere pe raza comunei Frumuşani, judeţul Călăraşi. Astfel:
1. În noaptea de 22 aprilie 2001, inculpatul Z.F., împreună cu inculpaţii O.L., M.V. şi F.M., au hotărât să fure oi de la stâna părţii vătămate H.M. În baza acestei hotărâri, ei s-au deplasat cu căruţa inculpatului M.V., în jurul orei 21,00, la stâna lui H.M., de unde au furat 10 oi, pe care le-au sacrificat în câmp, vânzându-le apoi numitului M.I., din Bucureşti, cu suma de 4.000.000 lei, pe care au împărţit-o.
Deşi inculpatul Z.F. în declaraţiile de la urmărirea penală, inclusiv în faţa procurorului şi în prezenţa apărătorului a recunoscut, în detaliu, fapta săvârşită, la instanţă a negat să fi sustras cele 10 oi, pretinzând doar că, împreună cu ceilalţi făptuitori, s-au deplasat la stână, dar nu au furat nimic.
Recunoaşterile inculpatului de la urmărirea penală, parţial şi în instanţă, se coroborează cu declaraţiile martorului M.I. şi martorului H.M.
2. În seara de 10 mai 2001, în jurul orei 21,30, în baza înţelegerii prealabile, inculpatul Z.F., împreună cu F.M., M.M., M.Şt., O.L., M.V. şi M.V., cu două căruţe, s-au deplasat la stâna lui H.M. pentru a fura ori. Au oprit căruţele la cca. 30 m de stână, la ele rămânând de pază M.V. şi M.V.
Ceilalţi patru, împreună cu inculpatul Z.F., înarmat cu o furcă, s-au deplasat la vagonul dormitor de la stână, unde a apărut D.S., cioban, care a îndreptat către ei lumina unei lanterne.
Inculpatul Z.F. a lovit cu furca peste mână şi picior pe D.S., deposedându-l de lanternă.
Făcând mare larmă şi observând că în vagon se mai află două persoane, le-au ameninţat cu moartea cerându-le să nu iasă afară, în acelaşi timp inculpatul Z.F. spărgând un geam, sub ameninţare, a luat de la H.M. telefonul mobil.
În aceste condiţii, cei 5 inculpaţi au sustras din stână 19 oi, pe care le-au sacrificat în câmp, după care au fost transportate la Bucureşti şi vândute lui M.I. cu suma de 7.600.000 lei, pe care au împărţit-o.
Inculpatul Z.F. s-a sustras de la urmărirea penală până la 9 iulie 2002, când a fost reţinut de organele de poliţie, ceilalţi inculpaţi fiind judecaţi în alte cauze.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel inculpatul Z.F., solicitând redozarea pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 165/ A din 20 martie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul care, personal şi prin apărător, a solicitat schimbarea calificării juridice din infracţiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, pretinzând că nu a folosit violenţe pentru sustragerea bunurilor, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepselor aplicate.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de tâlhărie şi furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii, ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Din probele administrate la urmărirea penală şi la cercetarea judecătorească, rezultă indubitabil, că inculpatul Z.F., împreună cu ceilalţi 4 inculpaţi, în noaptea de 10 mai 2001, potrivit înţelegerii prealabile, în mod organizat, folosind ameninţări, iar inculpatul lovind şi cu furca pe ciobanul D.S., a deposedat pe acesta de lanternă şi pe stăpânul stânei H.M. de un telefon mobil, participând apoi la sustragerea celor 19 oi, care au fost sacrificate şi apoi vândute.
Aşa fiind, situaţia de fapt, împrejurările săvârşirii ei, precum şi vinovăţia inculpatului Z.F. pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) şi d) C. pen., rezultă din probele complet analizate şi just apreciate de către instanţele de judecată, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în legătură cu stabilirea realităţii infracţionale.
De asemenea, este nefondată şi critica formulată de către inculpatul Z.F., privind pedepsele aplicate şi menţinute de instanţa de apel, deoarece la individualizarea lor s-a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinându-se în mod corect, gravitatea faptelor comise, în mod organizat, frecvenţa acestora şi respectiv repetarea lor, sub teroarea ameninţărilor cu moartea şi pericolul social ridicat al persoanei inculpatului, fără ocupaţie, care în antecedente a mai suferit trei condamnări între un an şi 6 luni şi 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiuni de furt calificat, sustrăgându-se în prezenta cauză peste un an de zile de la urmărirea penală, manifestând şi nesinceritate, ci astfel că pedepsele aplicate nu pot fi apreciate ca severe, ele constituind un minim necesar realizării prevederilor art. 52 C. pen.
În consecinţă, Curtea constatând neîndeplinite cerinţele motivelor de recurs invocate, iar din examinarea din oficiu a hotărârilor atacate nerezultând alte temeiuri de casare, astfel cum prevăd dispoziţiile cuprinse în art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.F., va deduce din pedeapsa de executat timpul arestării preventive şi îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.F. împotriva deciziei penale nr. 165/ A din 20 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 9 iulie 2002, la 27 iunie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3106/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3108/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
