CSJ. Decizia nr. 3119/2003. Penal. Contestatie la exectuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3119/2003
Dosar nr. 4695/2002
Şedinţa publică din 27 iunie 2003
Asupra recursului de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 752 din 6 august 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul H.F. împotriva executării sentinţei penale nr. 259 din 26 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
În considerentele sentinţei, tribunalul a reţinut că potrivit art. 365 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., apelul peste termen nu suspendă executarea, însă instanţa de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate. Instanţa de apel nu a suspendat însă executarea sentinţei atacate, ci a emis un nou mandat de executare. De asemenea, Tribunalul Bucureşti a anulat corect mandatul emis anterior datei rămânerii definitive a sentinţei penale (16 aprilie 2002), respectiv mandatul de executare nr. 463/15 aprilie 2002.
Prin Decizia penală nr. 608/A din 4 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins apelul declarat de contestator.
Curtea de apel a considerat că sentinţa atacată este legală, deoarece nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 461 lit. c) şi d) C. proc. pen., nefiind vorba de nici o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, de o amnistie a infracţiunii, de intervenţia prescripţiei, graţierea pedepsei ori de vreun alt incident ivit în timpul executării.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs contestatorul condamnat, fără a-l motiva în scris.
În şedinţa de dezbateri, apărarea sa formulată de un avocat ales, a indicat ca motive de recurs, nelegalitatea hotărârilor în raport cu prevederile art. 461 lit. a), c) şi d) C. proc. pen., susţinând că s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, iar condamnatul execută o pedeapsă în baza unor mandate de executare care au fost anulate de instanţe.
Recursul declarat de contestator este nefondat pentru considerentele care urmează:
Prin sentinţa penală nr. 259 din 26 martie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpaţii H.F. şi J.X. la câte o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.
În baza art. 279 alin. (3) C. pen., inculpatul H.F. a mai fost condamnat la 4 ani închisoare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, urmând ca în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., să execute ca pedeapsă rezultantă pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului H.F. perioada arestului preventiv de la 12 decembrie 1998 la 30 mai 2000. S-a dispus expulzarea ambilor inculpaţi, în baza art. 117 C. pen.
Conform art. 118 lit b) şi e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul H.F. a unui pistol marca L., amortizorul confecţionat, cătuşele, cheile aferente şi tuburile.
Împotriva acestei sentinţe, inculpatul H.F. a declarat apel peste termen, întrucât nu a fost prezent nici la judecarea cauzei şi nici la pronunţare.
Prin Decizia penală nr. 387 din 3 iulie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului H.F. împotriva sentinţei penale nr. 259 din 26 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a dedus prevenţia de la 12 decembrie 1998 la 30 mai 2000 şi de la 17 aprilie 2002 la 3 iulie 2002.
S-a mai dispus anularea mandatului de executare nr. 463 din 15 aprilie 2002 şi emiterea unui nou mandat.
Recursul declarat de inculpatul H.F. împotriva deciziei penale nr. 387 din 3 iulie 2002 a fost respins ca nefondat de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 4723 din 6 noiembrie 2002.
La data de 24 iulie 2002, inculpatul H.F. a formulat contestaţie la executarea sentinţei penale nr. 259 din 26 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 461 lit. c) şi d) C. proc. pen., contestaţie care a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 752 din 6 august 2002. Apelul declarat de contestator a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia penală nr. 608/A din 4 octombrie 2002.
Ambele instanţe au reţinut netemeinicia contestaţiei la executare, întemeindu-şi soluţiile pe dispoziţiile art. 461 C. proc. pen., art. 365 alin. (2) şi (3) din acelaşi cod.
Curtea constată că hotărârile atacate de contestator prin prezentul recurs sunt temeinice şi legale.
Astfel, însuşi contestatorul declarând apel împotriva sentinţei de condamnare la data de 23 aprilie 2002, menţionează că nu a fost prezent nici la judecarea cauzei şi nici la pronunţarea sentinţei, situaţie în care apelul său a fost soluţionat potrivit dispoziţiilor art. 365 C. proc. pen., iar nu conform art. 364 din acelaşi cod, referitor la repunerea în termenul de apel. În considerentele deciziei penale nr. 387 din 3 iulie 2002, instanţa de apel menţionează expres aplicabilitatea dispoziţiilor art. 365 C. proc. pen., referitoare la apelul peste termen.
Or, potrivit art. 365 alin. (2) C. proc. pen., apelul declarat peste termen nu suspendă executarea.
Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, instanţa de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate. În cauză, însă, instanţa de apel nu a dispus suspendarea executării sentinţei apelate, ci, anulând mandatul iniţial de executare a pedepsei, a dispus emiterea unui nou mandat de executare.
Recursul declarat de inculpat, prin care solicita să se constate că apelul său nu ar fi un apel peste termen, ci un apel obişnuit şi solicita repunerea în termenul de apel, conform art. 364 C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 4723 din 6 noiembrie 2002.
Prin urmare, în mod definitiv, s-a stabilit că apelul declarat de inculpat este un apel peste termen, iar instanţa de apel nu a suspendat executarea sentinţei de condamnare.
Contestatorul nu poate invoca prevederile art. 461 lit. c) C. proc. pen., deoarece nu este nici o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, rămasă definitivă după exercitarea tuturor căilor de atac, hotărâre a cărei executare a început după expirarea termenului de apel.
De asemenea, nu sunt aplicabile nici prevederile lit. d) a aceluiaşi articol, deoarece nu s-a invocat amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Pe de altă parte, hotărârea care s-a pus în executare este definitivă, astfel încât nu pot fi invocate nici prevederile art. 461 lit. a) C. proc. pen.
Chiar dacă împotriva hotărârii de condamnare, inculpatul a declarat apel, fiind vorba de un apel peste termen, acesta nu suspendă executarea hotărârii atacate. Instanţa de apel, care avea posibilitatea să suspende executarea, nu a dispus suspendarea, mandatul de executare fiind, în realitate pus în aplicare la data expirării termenului de apel de 10 zile. Totodată, instanţele de control judiciar au constatat legalitatea sentinţei de condamnare, în căile de atac declarate peste termen (apelul).
De asemenea, perioada executată, a fost legal scăzută din durata pedepsei.
În consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator H.F. împotriva deciziei penale nr. 608/A din 4 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3117/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3121/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
