CSJ. Decizia nr. 3194/2003. Penal. întrerupere executare pedeapsa. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3194/2003
Dosar nr. 403/2003
Şedinţa publică din 2 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1156 din 28 noiembrie 2002, Tribunalul Bucureşti a respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 49 din 24 ianuarie 2002 a aceluiaşi tribunal, formulată de condamnatul R.M. deţinut în Penitenciarul Rahova.
Instanţa a reţinut că motivele invocate de condamnat pentru întreruperea executării pedepsei, respectiv situaţia materială dificilă a părinţilor şi celor doi fraţi, care se întreţin numai din salariul mamei, nu constituie împrejurări speciale care să conducă la consecinţe grave în cazul continuării executării pedepsei.
Apelul condamnatului a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 6 din 14 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii condamnatul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor şi, în fond, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Aşa cum rezultă din ancheta socială depusă la dosar de Primăria sectorului 3, Bucureşti, mama condamnatului este angajată şi are un venit lunar de 2.500.000 lei, iar tatăl este şomer, beneficiind de un ajutor de şomaj în sumă de 1.300.000 lei lunar.
Cu părinţii mai locuiesc doi fraţi ai condamnatului, în vârstă de 19 ani, fără ocupaţie şi, respectiv 15 ani, elev. Apartamentul compus din 3 camere, proprietate personală, oferă condiţii bune de locuit.
Faţă de cele ce preced, se constată că în cauză nu există vreunul din cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., la care face trimitere art. 455 C. proc. pen., pentru a putea fi admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei.
Hotărârile pronunţate în cauză fiind legale şi temeinice, recursul condamnatului R.M., urmează să fie respins ca nefundat, iar recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul R.M., împotriva deciziei penale nr. 6 din 14 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3193/2003. Penal. Revizuire. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3195/2003. Penal. Amânare executare pedeapsă.... → |
---|