CSJ. Decizia nr. 3277/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3277/2003
Dosar nr.1866/2003
Şedinţa publică din 4 iulie 2003
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 363/ S din 7 noiembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Braşov, au fost condamnaţi inculpaţii:
- H.V. la:
- 4 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f), cu aplicarea art. 13 şi art. 74 şi art. 76 C. pen.;
- două pedepse de câte 5 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f), cu aplicarea art. 13, art. 74, art. 75 lit. c) şi art. 80 alin. (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare, în baza art. 208, art. 209 lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 74, art. 75 lit. c) şi art. 80 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, având de executat în total 5 ani şi 6 luni închisoare.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus arestarea preventivă de la 13 august 2002, la zi.
- C.I.S.:
- 2 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f), cu aplicarea art. 13, art. 109 şi art. 74 şi art. 76 C. pen.;
- un an închisoare, în baza art. 208 – art. 209 lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 109 şi art. 74 şi art. 76 C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus perioada arestării preventive cu începere de la 12 august 2002, la zi.
- T.ŞT. la pedeapsa de 4 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f), cu aplicarea art. 13, art. 74 şi art. 76 C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus perioada arestării preventive cu începere de la 16 august 2002, la zi.
- D.I.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f), cu aplicarea art. 13 şi art. 74 şi art. 76 C. pen.
- G.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare, în baza art. 208 – art. 209 lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 74, art. 75 lit. c) şi art. 80 alin. (2) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus perioada arestării preventive cu începere de la 12 august 2002, la zi.
- S.D.F. la 2 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f), cu aplicarea art. 13, art. 109 şi art. 74 şi art. 76 C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus perioada arestării preventive cu începere de la 12 august 2002, la zi.
S-a constatat că inculpatul D.I.V. este arestat în altă cauză.
Inculpaţii H.V. şi C.I.S. au fost obligaţi, în solidar, acesta din urmă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente C.N. la 1.300.000 lei despăgubiri civile către partea civilă B.I.
Inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, cei doi minori în solidar şi cu părţile responsabile civilmente C.N. respectiv S.N. şi S.R. la 2.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă B.I.
În temeiul art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 1.160.000 lei de la inculpatul H.V.
S-a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 11 mai 2001, în jurul orei 22,30, inculpaţii H.V., T.Şt. şi D.I.D. au pătruns prin escaladarea gardului în curtea părţii vătămate B.I. pe care au lovit-o şi au legat-o cu o sfoară de un scaun, după care au sustras din locuinţă suma de 1.000.000 lei, un minicalculator, un telefon mobil, o bormaşină, două ceasuri de mână, articole de îmbrăcăminte şi produse alimentare.
În seara zilei de 2 decembrie 2001, inculpatul H.V. împreună cu inculpatul minor C.I.S. procedând într-un mod asemănător (prin escaladarea gardului lovirea şi imobilizarea victimei), au sustras de la partea vătămată B.I. suma de 1.400.000 lei şi un bidon cu ţuică.
Ulterior, în seara zilei de 19 decembrie 2001, în jurul orelor 17,30, inculpatul H.V. împreună cu minorul S.D.F. s-a deplasat din nou la locuinţa părţii vătămate B.I. unde procedând în mod identic au reuşit să sustragă un ceas de mână, produse alimentare, un motor electric, pânze pentru circular şi piese pentru polizor.
În sfârşit, în noaptea de 30 iulie 2002, inculpaţii H.V., C.I. şi G.F. au pătruns prin escaladare în curtea părţii vătămate B.I., au forţat cu un levier uşa de acces în locuinţă şi au sustras din interiorul acesteia produse alimentare, un topor, mai mulţi electrozi şi suma de 20.000 lei.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 61/ Ap din 13 martie 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi a majorat pedepsele aplicate inculpaţilor, dispunând ca, în final, aceştia să execute: H.V. 8 ani închisoare, C.I.S. 4 ani închisoare, T.Şt. 7 ani închisoare, G.F. 4 ani închisoare, iar S.D.F. 4 ani închisoare.
Totodată, a respins apelurile inculpaţilor H.V. şi T.Şt. şi a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul D.I.D.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov susţinând că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt insuficiente şi solicitând majorarea lor.
Recursul parchetului este nefondat.
În concordanţă cu probele administrate, instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, încadrând just în dispoziţiile legii faptele săvârşite de aceştia.
Instanţele de apel a evaluat gradul de pericol social concret a fiecărei fapte, împrejurările în care inculpaţii au acţionat şi a apreciat asupra elementelor ce au agravat răspunderea penală a inculpaţilor, majorând pedepsele aplicate de prima instanţă în mod substanţial, cuantumul acestora răspunzând dublului scop, preventiv – educativ al pedepsei, în sensul prevăzut de art. 52 C. pen.
Ca atare, recursul parchetului va fi respins ca nefondat.
Onorariile cuvenite avocaţilor desemnaţi din oficiu se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 61/ Ap din 13 martie 2003 a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpaţii H.V., T.Şt., D.I.D., S.D.F., C.I.S. şi G.F.
Onorariile de câte 300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3276/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3278/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|