CSJ. Decizia nr. 3274/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3274/2003
Dosar nr.1877/2003
Şedinţa publică din 4 iulie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 31 din 3 februarie 2003, inculpatul O.I.M., a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), c) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 75 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 17 iulie 2002, la zi.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul minor OG, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), c) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. şi s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 iulie 2002 la zi şi s-a menţinut starea de arest a acestuia.
De asemeni, inculpatul major O.I.M. a fost obligat, în solidar cu inculpatul minor OGC., acesta din urmă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente O.L., să plătească părţii vătămate G.Şt. sumele de:
- 9.600.000 lei reprezentând despăgubiri civile şi
- 40.000.000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut din ansamblul probatoriului administrat că în noaptea de 14 iulie 2002, în jurul orelor 2,30, cei doi inculpaţi s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate G.Şt., unde, după ce au stat de vorbă cu acesta, s-au înţeles între ei în prealabil şi au deposedat-o, prin violenţă, de suma de 2.200.000 lei şi câteva obiecte de îmbrăcăminte, valoarea totală a prejudiciului fiind estimată la aproximativ de 3.500.000 lei, iar în urma agresiunii la care a fost supusă, partea vătămată a suferit pierderea dinţilor 11 şi 12, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale, cu incapacitate de muncă corespunzătoare.
S-a reţinut că faptele inculpaţilor comise în împrejurările arătate mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), c) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 75 lit. c) C. pen., pentru inculpatul major O.I.M.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii, care au cerut în principal reducerea pedepselor, iar în subsidiar înlăturarea agravantei prevăzută de art. 211 alin. (3) lit. e) C. pen.
Sentinţa a fost atacată cu apel şi de către partea civilă, care a cerut obligarea inculpaţilor la daune morale în cuantum de 100.000.000 lei.
Curtea de Apel Suceava prin Decizia penală nr. 88 din 17 martie 2003, a admis apelurile declarate de inculpaţii O.I.M. şi OGC. împotriva sentinţei penale nr. 31 din 3 februarie 2003 a Tribunalului Suceava, pe care o desfiinţează parţial, în sensul înlăturării agravantei prevăzută de art. 211 alin. (3) lit. e) C. pen.
Toate celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus arestarea preventivă de la 3 februarie 2003, la zi.
Prin aceeaşi decizie, s-a respins apelul părţii civile G.Şt., ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal, au declarat recurs inculpaţii O.I.M. şi OGC., precum şi partea responsabilă civilmente, cu toţii solicitând reducerea pedepselor şi pentru inculpatul minor, azi devenit major OGC. şi suspendarea executării pedepsei.
Recursurile sunt nefondate.
Examinându-se probele cauzei în raport de criticile aduse, precum şi din oficiu, se constată că situaţia de fapt corectată de instanţa de apel este cea ce este corespunzătoare activităţii infracţionale efectiv desfăşurată de fiecare făptuitor, dar şi în acord cu urmările tâlhăriei comise, folosind lovituri extrem de brutale ce s-au soldat pentru victimă cu pierderea a doi dinţi.
Pedepsele aplicate pentru această faptă de o violenţă deosebită şi stabilite la limita minimă a textului de incriminare şi diferenţiate legal, unul dintre inculpaţi fiind major şi recidivist, în timp ce, cel de al doilea, era minor.
Pentru aceste considerente şi faţă de gravitatea faptei, dar şi faţă de pericolul social pe care-l reprezintă făptuitorii, cu datele personale enunţate nu se impune nici reducerea pedepselor şi nici schimbarea modalităţii de executare, respectiv prin suspendarea executării acestora.
În consecinţă, cele trei recursuri vor fi respinse, ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Partea responsabilă civilmente prin recursul formulat nu a solicitat decât să se ia act de greutăţile sale deosebite de familie, şi ajutorul pe care îl avea de la fii săi, inculpaţii.
Se vor aplica şi dispoziţiile art. 381 şi art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii O.I.M., OGC. şi de partea responsabilă civilmente O.L. împotriva deciziei penale nr. 88 din 17 martie 2003 a Curţii de Apel Suceava.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a fiecărui inculpat de la 17 iulie 2002, la 4 iulie 2003.
Obligă pe fiecare recurent inculpat la plata sumei de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă pe recurenta parte responsabilă civilmente la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3273/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | CSJ. Decizia nr. 3276/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|