CSJ. Decizia nr. 3282/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3282/2003
Dosar nr. 907/2003
Şedinţa publică din 4 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar se constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1170 din 3 decembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpatul R.Y. din art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în art. 4 din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul R.Y. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus durata arestării preventive a inculpatului de la 25 septembrie 2002, la zi.
În baza art. 117 C. pen., s-a aplicat inculpatului măsura de siguranţă a expulzării după executarea pedepsei principale.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 19,5 grame rezină de cannabis rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, ambalată şi sigilată cu sigiliu tip M.I. nr. 50155.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 11.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză, în ambele faze procesuale, tribunalul a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută prin rechizitoriul parchetului, astfel:
Inculpatul R.Y. este cetăţean iordanian şi a venit în România în anul 1983 pentru studii în Iaşi. Din anul 1999 a început să locuiască în Bucureşti, acest imobil fiind închiriat de firma L.S.M. SRL unde lucra ca vânzător. De menţionat este faptul că din acelaşi an a început să locuiască în România în mod ilegal, din datele de anchetă rezultând că în prezent este cercetat şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi pentru ridicarea unor sume de bani dintr-un cont bancar.
Începând cu vara anului 2001, inculpatul a început să consume „din curiozitate” cannabis şi opiu pe care plătea sume diferite în dolari americani, ajungând la un moment dat să consume o dată sau de două ori pe săptămână aceste droguri cu cafea.
Aceste cantităţi de cannabis şi opiu şi le procura la început de la M.A. care a fost arestat la 15 martie 2002, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi prevăzută şi pedepsită de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
M.A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 248/P/5 aprilie 2001 împreună cu inculpatul A.A. şi acestuia din urmă fiindu-i reţinute aceleaşi infracţiuni ca şi primului.
Prin acelaşi rechizitoriu a fost disjunsă cauza faţă de „persoana necunoscută” care în data de 8 aprilie 2002 i-a solicitat lui M.A. opiu de la telefon, tranzacţie care s-a şi materializat, caseta cu această discuţie fiind ataşată la dosarul instanţei de judecată privind pe M.A.
În cursul cercetărilor s-a stabilit că persoana necunoscută este R.Y., întrucât acesta utiliza din 1999 nr. de telefon care l-a înregistrat pe abonament firma L.S.M. SRL.
După arestarea lui M.A., inculpatul R.Y. a început să cumpere acelaşi tip de droguri de la alte persoane.
Existând informaţii că R.Y. deţine droguri în locuinţa în care stătea fără forme legale din 1999, la data de 25 septembrie 2002 organele de poliţie delegate de procuror au efectuat o percheziţie domiciliară.
Cu acest prilej au fost găsite 20,00 grame cannabis şi 0,08 grame netede de opiu, tipul drogurilor fiind stabilit prin concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 114963 din 25 septembrie 2002.
Fiind condus la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, inculpatul R.Y. a negat pentru început orice fel de legătură cu drogurile anterior menţionate, argumentând în declaraţia din 25 septembrie 2002 că nu-şi explică prezenţa acestora în locuinţa sa şi că cineva s-a răzbunat pe el, punându-i-le în locuinţă.
Ulterior, în data de 28 septembrie 2002, a recunoscut că este consumator de droguri şi că opiumul şi cannabisul le-a cumpărat pentru consumul său, plătind pe întreaga cantitate 50 dolari americani.
În cursul cercetării judecătoreşti a fost ascultat inculpatul care a recunoscut şi a regretat faptele.
De asemenea, tribunalul a constatat dovedită vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
În drept, fapta inculpatului de a deţine diferite cantităţi de rezidă de cannabis şi opium pentru consumul său fără drept întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Infracţiunea de consum de droguri are ca element material o acţiune care se prelungeşte (continuă, durează), în timp, în chip natural, chiar după momentul consumării până când încetează activitatea infracţională.
Ceea ce caracterizează elementul material al acestei infracţiuni este faptul că acesta se realizează printr-o dublă atitudine a făptuitorului şi anume una comisivă prin care se creează starea infracţională şi alta omisivă prin care se lasă ca starea infracţională să dureze, nu i se pune capăt.
În lumina acestor considerente, tribunalul a apreciat că infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 nu este infracţiune continuată ci continuă, aşa încât a schimbat încadrarea juridică în acest sens.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a mai făcut referiri la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, la modalitatea de executare a acesteia, la celelalte prevederi legale corespunzătoare măsurilor dispuse, precum şi la cheltuielile judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul R.Y., fără a arăta motivele în scris.
În apel, cauza a fost amânată la 29 ianuarie 2003, constatându-se procedura nelegal îndeplinită cu apelantul inculpat arestat şi neadus, fiind acordat termen pentru azi 12 februarie 2003.
La termenul de astăzi, apărătorul apelantului inculpat în concluziile orale, în dezbateri a solicitat în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului declarat de inculpat, nemulţumit de soluţia dată de prima instanţă cu privire la cuantumul pedepsei aplicate pe care o consideră prea aspră, în raport de situaţia de fapt rezultată în urma cercetării judecătoreşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 71/ A din 12 februarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul apelant R.Y. împotriva sentinţei penale nr. 1170 din 3 decembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-a computat prevenţia inculpatului de la 25 septembrie 2002, la zi.
Nemulţumit şi de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, cerând reducerea pedepsei şi suspendarea executării acesteia, precum şi înlăturarea măsurii expulzării, având un copil de un an şi 4 luni, de întreţinerea căruia e răspunzător.
Recursul este nefondat.
Examinându-se probatoriul administrat în raport de criticile aduse de recurent, precum şi din oficiu, se reţine că situaţia de fapt a fost corect stabilită şi corespunzător acesteia şi legii, este şi încadrarea juridică.
În raport de împrejurările concrete în care s-a săvârşit infracţiunea şi de urmările grave, inculpatul recurent făcând parte dintr-un grup de cetăţeni străini, care nu numai că erau consumatori de droguri, dar se ocupau şi cu vânzarea acestora, pedeapsa de 2 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, nu poate fi socotită excesivă.
Datele de caracterizare a recurentului şi care din 1999 locuieşte ilegal în România şi a ajuns în anturajul susmenţionat, justifică pe deplin şi măsura expulzării sale şi aplicată în baza art. 117 C. pen.
Se mai constată că invocarea paternităţii unui copil, recurentul a făcut-o doar oral şi pentru prima dată abia în faza judecării recursului deşi minorul se pretinde că are vârsta de un an şi 4 luni, iar aplicarea măsurii expulzării de asemeni nu a fost contestată decât, tot abia în aceeaşi fază procesuală.
Pentru toate aceste considerente hotărârea atacată va fi menţinută ca legală şi temeinică sub toate aspectele, iar recursul respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Drept urmare, se vor aplica şi prevederile art. 381 şi art. 192 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.Y. împotriva deciziei penale nr. 71/ A din 12 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 25 septembrie 2002, la 4 iulie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul pentru interpret se va plăti din fondul Curţii Supreme de Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 328/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3285/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
