CSJ. Decizia nr. 3296/2003. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3296/2003
Dosar nr. 2118/2003
Şedinţa publică din 4 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 13 din 24 martie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de B.D., în baza art. 278 C. proc. pen., împotriva ordonanţelor de neîncepere a urmăririi penale emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. 974/P/1995 şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarele nr. 184/P/1997, nr. 2/P/1997 şi nr. 251/P/1999, privind-o pe P.E.
În motivarea acestei sentinţe se reţin următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3880/2002 la Curtea de Apel Piteşti, persoana vătămată B.D. a formulat plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, emise de parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. 184/P/1997, privind pe P.E. şi P.C.N.
În motivarea plângerii, s-a arătat că la data de 3 mai 1995 a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti cu privire la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), de către notarul P.E., care l-a favorizat pe P.C.N. cu prilejul eliberării certificatului de moştenitor nr. 188 din 5 noiembrie 1991.
Prin mai multe rezoluţii ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, confirmate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva celor doi făptuitori, iar ca urmare a plângerilor persoanei vătămate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a confirmat aceste rezoluţii, motivându-se că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
După strămutarea soluţionării plângerii, dispusă prin încheierea de şedinţă din 28 noiembrie 2002 de Curtea Supremă de Justiţie, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 3452/2002.
Au fost ataşate dosarele ce au format obiectul sesizării penale, în care s-au pronunţat rezoluţiile contestate de persoana vătămată.
La termenul de astăzi, petiţionarul, constatând lipsa de procedură a citării făptuitorului P.C.N., a declarat că îşi menţine plângerea numai faţă de P.E.
Examinând actele şi lucrările dosarului, sub aspectul plângerii formulate, Curtea constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale, dispuse faţă de cei doi făptuitori, este legală.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), infracţiunea reţinută în sarcina făptuitorilor, pedeapsa prevăzută de lege era de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amendă.
Fapta imputată se pretinde că a fost săvârşită la data de 5 noiembrie 1991.
Conform art. 122 lit. d) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, iar potrivit art. 124 C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie este depăşit cu încă jumătate.
Faţă de cele de mai sus, rezultă că a intervenit prescripţia răspunderii penale, nemaiputându-se relua urmărirea pentru această infracţiune faţă de făptuitori.
Nemulţumit de această hotărâre, în termenul legal, petiţionarul a declarat recurs, solicitând reaprecierea faptelor cauzei şi pe baza corespondenţei ce a primit-o din partea Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 419/ S din 16 aprilie 2003, precum şi a întâmpinării depusă de notarul P.E., care se disculpă prin acte false, să i se admită recursul şi plângerea sa.
Recursul este nefondat.
Reexaminându-se actele şi întreg probatoriul administrat în cauză, instanţa de recurs, reţine că într-adevăr prin mai multe rezoluţii ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, confirmate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti s-a dispus întemeiat şi legal, neînceperea urmăririi penale împotriva notarului P.E. şi P.C.N., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), intervenind prescripţia răspunderii penale.
Se reţine legal că a intervenit prescripţia răspunderii penale, deoarece petiţionarul B.D. reclamă că notara P.E. pe baza unor acte fals, a eliberat certificatul de moştenitor nr. 188 din 5 noiembrie 1991, în beneficiul celui de al doilea făptuitor P.C.N., şi că deci infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), s-a săvârşit la acea dată de 5 noiembrie 1991, iar el promovează plângerea de faţă cu mult peste termenul legal prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen. şi care este de 5 ani.
De asemenea, temeinic şi legal se mai constată prin hotărârea atacată, că la data ce pretinde petiţionarul că s-a comis infracţiunea de abuz, de către notară, fapta prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), se pedepsea cu închisoarea, de la 3 luni, la 2 ani închisoare, sau amendă, deoarece în raport de aceste prevederi, se calculează şi termenul de prescripţie în cauză şi nu după cele din prezent, când pedepsele sunt cu mult mai mari şi nu mai există pedeapsă alternativă şi cu amenda penală.
Se fac toate aceste sublinieri pentru ca, recurentul să abandoneze eroarea în care se află şi să reţină că, în stabilirea răspunderii penale guvernează principiul prevăzut de art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), ce cere a se aplica „legea cea mai favorabilă inculpatului”.
Se mai constată că în cauză, i s-a oferit petiţionarului, de către suspecta inculpată şi o cale a rezolvării amiabile, asupra acestui conflict şi anume, a reparării integrale şi actuale a prejudiciului material suferit, din cauze obiective şi de care recurentul, ar fi potrivit a ţine seama. Toate aceste date, instanţa de recurs, le reţine tocmai pe baza actelor noi depuse în faţa sa, de către recurent, pentru şedinţa publică din 4 iulie 2003.
Aşa fiind, recursul penal declarat, urmează a fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi prevederile art. 192 C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.D. împotriva sentinţei penale nr. 13 din 24 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3295/2003. Penal. Prelungire întrerupere... | ICCJ. Decizia nr. 3/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
