CSJ. Decizia nr. 3317/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3317/2003
Dosar nr. 3239/2002
Şedinţa publică din 7 iulie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 80 din 1 aprilie 2002, Tribunalul Arad l-a condamnat pe inculpatul R.H. la 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
În baza dispoziţiilor art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., prin completarea încadrării juridice din rechizitor, a condamnat pe acelaşi inculpat la 4 ani închisoare, pentru proxenetism.
În baza art. 33 lit. b) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea pe care a sporit-o cu un an şi 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa de executat de 8 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 i-a condamnat pe inculpaţii: L.P. la câte 6 ani închisoare, pentru trafic de persoane şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), c) şi e) C. pen., privind pe inculpatul C.M.
În baza art. 329 alin. (1) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., prin completarea încadrării juridice din rechizitor, la câte 3 ani închisoare, pentru proxenetism şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), c) şi e) C. pen., privind pe inculpatul C.M.
În baza art. 33 lit. b) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpaţilor în pedeapsa cea mai grea pe care a sporit-o cu un an şi 6 luni, rezultând pedeapsa de executat, de câte 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), c) şi e) C. pen., privind pe inculpatul C.M.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor R.H. şi L.P., durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 ianuarie 2002, la zi pentru inculpatul R.H. şi de la 17 ianuarie 2002, la zi pentru inculpatul L.P.
În temeiul art. 117 C. pen., a interzis inculpaţilor R.H. şi L.P. dreptul de a rămâne pe teritoriul României.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a confiscat de la inculpatul C.M. în favoarea statului suma de 20.000 şilingi austrieci ori contravaloarea acestora la cursul de schimb valutar al B.N.R. de la data executării măsurii confiscării.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpaţii R.H. şi L.P. la câte 2.000.000 lei, iar pe inculpatul C.M. la 2.400.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În cursul lunii mai 2001, inculpatul R.H., cetăţean austriac şi patron al unei firme de construcţii şi a barului de noapte B.B. din oraşul Graz – Austria, prin intermediul inculpatului L.P. l-a cunoscut pe inculpatul C.M., zis „C.” Acesta din urmă s-a oferit să-i recruteze inculpatului R.H., tinere din România pentru dans şi striptiease la barul de noapte, precum şi pentru practicarea prostituţiei. În acest sens, inculpatul C.M. le-a recrutat pe numitele K.A.M. din Brăila şi A.E. din judeţul Vaslui, şi care urmau să-i plătească inculpatului C.M. jumătate din câştigul lor. La data de 14 iunie 2001, după obţinerea vizelor şi a dreptului de muncă de la Ambasada Austriei din Bucureşti, numitele K.A.M. şi A.E., au fost transportate de către inculpatul C.M. la Budapesta, unde au fost preluate de către inculpatul R.H. care le-a transportat ulterior la barul de noapte B.B. din Graz şi cărora le-a oferit pentru dans şi striptease suma de 300 dolari S.U.A. lunar. În acest bar inculpatul le-a cerut să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi clienţi contra sumei de 1200 şilingi austrieci, din care inculpatului R.H. îi revenea suma de 400 de şilingi. Potrivit înţelegerii cu inculpatul C.M., martorele K.A.M. şi A.E. în luna decembrie 2001, la întoarcerea în România, i-au achitat acestuia suma de 20.000 şilingi austrieci.
Potrivit înţelegerii cu inculpatul R.H., în perioada decembrie 2001 – ianuarie 2002, inculpatul C.M. a recrutat şi alte fete din România, respectiv din judeţele Vaslui şi Brăila, pentru a le trimite la barul B.B. din Graz în acelaşi scop. Bunăoară, inculpatul C.M., le-a recrutat pe numitele N.C.M. din Vaslui, P.C. din com. Ibăneşti, jud. Vaslui, R.P. din mun. Vaslui şi K.R. din Brăila, sora martorei K.A.M. Inculpatul C.M. le-a transportat pe aceste fete în data de 14 ianuarie 2002 la Arad şi potrivit înţelegerii, acesta urma să primească din sumele realizate de către martore, jumătate. În municipiul Arad, fetele au fost aşteptate de către inculpatul L.P. împreună cu inculpatul R.H. în staţia C.F.R. după care au fost cazate la Hotelul R. şi ulterior transportate de către cei doi inculpaţi, inculpatul L.P. cu autoturismul marca AUDI A 4 şi R.H. cu autoturismul marca Opel Vectra, înspre punctul de trecerea frontierei Nădlac în direcţia Graz din Austria. La P.P.F. Nădlac la ieşirea din ţară, călătoria inculpaţilor şi a celor şase fete a fost întreruptă.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor instanţa a avut în vedere periculozitatea socială a faptelor comise apreciată în concret, urmările socialmente periculoase ale faptelor comise precum şi persoana inculpaţilor.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpaţii R.H. şi L.P. au solicitat achitarea, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, întrucât fapta nu există, iar cu privire la pedepsele aplicate în conformitate cu art. 329 alin. (1) C. pen., au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Inculpatul C.M., prin apărătorul său, a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 219/ A din 22 mai 2002, Curtea de Apel Timişoara a admis apelurile declarate de inculpaţi, a desfiinţat sentinţa atacată şi a dispus următoarele:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe cei trei inculpaţi, pentru infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
În baza art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen., i-a condamnat pe cei trei inculpaţi la pedeapsa de câte 3 ani închisoare cu interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpaţilor L.P. şi R.H., stabilind un termen de încercare de 2 ani plus durata pedepsei cu consecinţele prevăzute de art. 83 C. pen.
A dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor L.P. şi R.H., dacă nu sunt arestaţi în altă cauză şi a dedus din pedepse arestul preventiv la zi.
A înlăturat aplicarea art. 117 C. pen., privind dreptul de a rămâne pe teritoriul României pentru inculpaţii R.H. şi L.P. şi a confiscat de la inculpatul C.M. suma de 20.000 şilingi, în favoarea statului.
Pentru a pronunţa prezenta decizie, instanţa de control judiciar a motivat în esenţă că tribunalul a greşit atunci când a reţinut în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, întrucât nu s-a dovedit că fapta a fost comisă în modalităţile cerute de legiuitor, că faţă de împrejurările în care a fost comisă infracţiunea de proxenetism, respectiv activitatea propriuzisă de racolare şi recrutare a persoanelor pentru practicarea prostituţiei nu a fost desfăşurată de inculpaţii R.H. şi L.P. pe teritoriul României, ci de celălalt coinculpat C.M., pedepsele aplicate celor doi pot fi executate şi fără privare de libertate, şi în fine, că în mod greşit prima instanţă a dispus măsura expulzării atâta vreme cât inculpatul L.P. este cetăţean român, iar faţă de inculpatul R.H. aceasta nu este oportună.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul R.H.
În motivele scrise, parchetul a formulat următoarele critici:
S-a susţinut că prin soluţia de achitare a inculpaţilor pentru infracţiunea de trafic de persoane, instanţa a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 12 alin. (1), raportat la alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; că pedepsele au fost greşit individualizate fiind nesocotite dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), că în mod nejustificat nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 117 C. pen., faţă de inculpaţii L.P. şi R.H., fiind cetăţeni austrieci, şi că hotărârea este nelegală şi pentru că instanţa a omis să facă aplicarea dispoziţiilor art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), faţă de inculpatul C.M.
Inculpatul R.H. nu şi-a motivat în scris recursul declarat, însă oral, prin apărător, a solicitat menţinerea hotărârii pronunţată de instanţa de apel.
Recursul declarat de parchet va fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare;
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 117 C. pen., expulzarea poate fi dispusă numai asupra cetăţeanului străin sau a persoanei fără cetăţenie, care nu are domiciliul în ţară, dacă a comis o infracţiune pe teritoriul ţării.
Prin urmare, această măsură de siguranţă are ca scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni prin înlăturarea stării de pericol.
Or, în speţă se constată că, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul R.H. se impune menţinerea măsurii de siguranţă dispusă de prima instanţă, având în vedere că rămânerea acestuia pe teritoriul României creează pericolul săvârşirii unor fapte identice cel puţin atâta vreme, cât în ţara de origine acestea nu sunt incriminate, situaţie în care pentru acest motiv recursul declarat de parchet urmează a fi admis.
Referitor la celălalt coinculpat L.P., pentru care s-a cerut de asemenea menţinerea măsurii expulzării, fiind considerat cetăţean austriac, din declaraţia existentă, Curtea constată că, într-adevăr acesta a dobândit şi cetăţenia statului austriac, fiind stabilit în Austria din anul 1990, dar şi-a menţinut şi cetăţenia română, fiind născut în românia, situaţie în care, dispoziţiile art. 117 C. pen., nu-i sunt aplicabile.
În ceea ce priveşte critica parchetului referitoare la omisiunea instanţei de apel de a aplica inculpatului C.M. pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi conform art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), este de asemenea întemeiată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie, când legea prevede această pedeapsă, iar infracţiunea prevăzută de art. 329 C. pen., pentru care inculpatul C.M. a fost condamnat prevede această sancţiune.
Cum instanţa de apel a omis să aplice inculpatului C.M. şi această sancţiune, hotărârea este nelegală, situaţie în care şi pentru acest motiv recursul declarat de parchet va fi admis urmând a i se aplica inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 2 ani.
Referitor la celelalte critici formulate de parchet, instanţa le apreciază nefondate urmând a le respinge pentru următoarele considerente:
Cu privire la soluţia de achitare a celor trei inculpaţi pentru infracţiunea de trafic de persoane, Curtea Supremă constată că, în mod legal, instanţa de apel a observat că în raport de situaţia de fapt reţinută în baza probatoriului administrat la dosarul cauzei şi dispoziţiile legale, nu se poate reţine în sarcina inculpaţilor săvârşirea acestei infracţiuni.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, „constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, dare, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase prin obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi”.
Totodată, în art. 2 pct. 2 din acelaşi act normativ, sunt definiţi termeni şi expresiile folosite de norma incriminatoare.
Astfel, prin „trafic de persoane” se înţelege faptele prevăzute la art. 12 şi art. 13 din această lege, iar prin „exploatarea unei persoane” se înţelege printre altele şi „obligarea acelei persoane la practicarea prostituţiei, la reprezentări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală”.
Or, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, mai precis a femeilor care au fost transportate în Austria, rezultă că acestea au mers de bunăvoie şi că asupra lor inculpaţii nu au exercitat nici un fel de formă de constrângere ori înşelăciune, situaţie în care dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 678/2001 nu sunt aplicabile.
În ceea ce priveşte ultima teză a acestei infracţiuni, în mod corect a observat instanţa de apel că săvârşirea în această modalitate presupune existenţa unei a treia persoane care în virtutea autorităţii sale ar putea să convingă o altă persoană în scopul exploatării ceea ce în speţa de faţă nu este cazul.
În consecinţă, pentru considerentele mai sus expuse, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) şi respectiv dispoziţiile art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara numai cu privire la înlăturarea măsurii expulzării prevăzută de art. 117 C. pen., faţă de inculpatul R.H. şi a omisiunii interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.M. şi va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R.H., cu obligarea acestui inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 219/ A din 22 mai 2002 a Curţii de Apel Timişoara, privind pe inculpaţii R.H., L.P. şi C.M.
Casează Decizia penală atacată numai cu privire la înlăturarea măsurii expulzării prevăzută de art. 117 C. pen., faţă de inculpatul R.H. şi a omisiunii interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)şi b) C. pen., în ce priveşte pe inculpatul C.M.
Menţine măsura expulzării dispusă de instanţa de fond faţă de inculpatul R.H.
Aplică pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 2 ani pentru inculpatul C.M.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.H. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă inculpatul R.H. la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul de avocat pentru apărarea asigurată intimaţilor inculpaţi L.P. şi C.M. în sumă de câte 300.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3316/2003. Penal. Art. 215 c.p. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3319/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
