CSJ. Decizia nr. 3430/2003. Penal. Conflict de competenţă. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3430/2003
Dosar nr. 2926/2003
Şedinţa publică din 7 august 2003
Asupra conflictului negativ de competenţă,
Prin sentinţa penală nr. 291 din 23 octombrie 2002, Tribunalul Vrancea şi-a declinat competenţa pentru soluţionarea cererii de întreruperea executării pedepsei formulată de condamnatul A.Ţ.G., în favoarea Tribunalului Argeş.
A motivat instanţa că petiţionarul se află la Penitenciarul Colibaşi la data formulării cererii de întrerupere a executării pedepsei şi în raport de dispoziţiile art. 456 C. proc. pen., competenţa pentru soluţionarea cererii condamnatului aparţine instanţei în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere, respectiv Tribunalul Argeş.
Tribunalul Argeş prin sentinţa penală nr. 113 din 18 martie 2003 a declinat competenţa de soluţionare a cererii privind întreruperea executării pedepsei formulată de condamnatul A.Ţ.G., în favoarea Tribunalului Vâlcea.
A reţinut această instanţă că la data înregistrării cauzei şi ulterior, condamnatul se afla la Penitenciarul Focşani, astfel că instanţa în raza căreia se află locul de deţinere este Tribunalul Vrancea.
Tribunalul Vrancea prin sentinţa penală nr. 186 din 6 iunie 2003 a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă între Tribunalul Argeş şi Tribunalul Vrancea, privitor la soluţionarea cererii pentru întreruperea executării pedepsei formulată de condamnatul A.Ţ.G. şi a fost sesizată Curtea Supremă de Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Argeş şi Tribunalul Vrancea se constată următoarele:
Potrivit art. 456 C. proc. pen., instanţa competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanţa de executare sau instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa la locul de muncă, corespunzător în grad instanţei de executare.
Potrivit acestei dispoziţii legale, constatând că la data formulării cererii de întrerupere a executării pedepsei, condamnatul se afla la Penitenciarul Colibaşi, în executarea pedepsei de 25 de ani închisoare, competenţa pentru soluţionare a cauzei aparţinea Tribunalului Argeş.
Împrejurarea că ulterior, condamnatul a fost transferat la Penitenciarul Focşani, nu poate schimba competenţa instanţei stabilită la data formulării cererii de întrerupere a executării pedepsei, conform dispoziţiilor art. 456 C. proc. pen.
Faţă de cele reţinute urmează a stabili că Tribunalul Argeş este instanţa competentă pentru soluţionarea cererii de întrerupere a executării formulată de condamnatul A.Ţ.G.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa pentru soluţionarea cauzei privind pe condamnatul A.Ţ.G. în favoarea Tribunalului Argeş.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, în sumă de 200.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 august 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3426/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3432/2003. Penal. Conflict de competenţă.... → |
---|