ICCJ. Decizia nr. 349/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 349
Dosar nr. 4616/2003
Şedinţa publică din 21 ianuarie 200.
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 692 din 21 iulie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul Ş.V. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen. s-a dispus revocarea liberării condiţionate din executarea pedepsei de 1 an inchisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1716/2001 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin neapelare şi contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 6 luni şi 23 zile cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a prelungit arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 zile, de la 29 iulie 2003 la 27 august 2003.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus prevenţia de la 5 iulie 2002 la zi.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. s-a luat act că partea vătămată B.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 500.000 lei de la inculpat.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 2.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În seara zilei de 27 iunie 2002, partea vătămată- taximetristul B.D. l-a transportat pe inculpatul Ş.V. şi pe o altă o persoană rămasă neidentificată în zona Baicului, sectorul 2 Bucureşti.
La oprire, persoana aflată pe bancheta din spate a autoturismului i-a pus cuţitul la gât, iar inculpatul aflat pe scaunul din dreapta faţă; a sustras din locaşul portierei stângi un telefon mobil.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 224104/12.07.2002 întocmit de Laboratorul criminalistic al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti rezultă că urmele digitale ridicate din diferite zone ale autoturismului-taxi au fost lăsate de degetele inelar de la mâna dreaptă şi arătător de la mâna stângă ale inculpatului Ş.V.
Inculpatul a fost identificat drept unul dintre cei doi vânzători ai telefonului mobil sustras de către cumpărătorul C.M. şi a fost identificat din grup de către partea vătămată.
Inculpatul Ş.V. a avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal, prezentând versiuni diferite de natură a-l disculpa şi, în final, de a acredita ideea sustragerii telefonului mobil fără exercitarea de ameninţări sau violenţe asupra părţii vătămate, variantă asupra căruia a convenit şi victima B.D.fără a putea justifica însă în mod temeinic şi convingător revenind la plângerea şi declaraţiile iniţiale.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului de urmărire penală: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, proces-verbal de cercetare la faţa locului, proces-verbal de depistare a inculpatului, proces-verbal de recunoaştere din grup, planşe fotografice, declaraţiile martorilor, proces-verbal de ridicare de bunuri, declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 576 din 30.09.2003, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ş.V. Prevenţia inculpatului a fost dedusă din durata pedepsei aplicate de la 5 iulie 2002, la zi.
Arestarea preventivă a inculpatului a fost prelungită cu 30 de zile, de la 24.10.2003 la 22.11.2003.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500.000 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi, în principal, întrucât nu s-au exercitat violenţe asupra părţii vătămate, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie şi cea de abuz de încredere sau furt calificat. În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei prin reducerea cuantumului celei aplicate sub minimul prevăzut de lege.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1), pct. 17 şi 14 C. proc. pen.Examinând recursul, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţele de judecată au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului,dând încadrarea juridică legală şi temeinică faptei săvârşite de către acesta.
Conţinutul constitutiv al infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen. este pe deplin realizat, atât în ceea ce priveşte sustragerea telefonului mobil cu intenţia însuşirii pe nedrept, cât şi în ceea ce priveşte ameninţarea părţii vătămate cu cuţitul.
Aceste împrejurări sunt dovedite cu declaraţiile părţii vătămate care a descris modul de operare al celor doi făptuitori pe care i-a descris şi şi-a menţinut afirmaţiile făcute şi cu ocazia confruntării sale cu inculpatul în prezenţa unui apărător.
De altfel, inculpatul însuşi a recunoscut sustragerea bunului, mai puţin exercitarea de ameninţări asupra părţii vătămate, având o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal şi prezentând mai multe variante de săvârşire a faptei în interes propriu.
Instanţa de fonda cenzurat just revenirile la primele declaraţii manifestate de partea vătămată, precum şi variantele succesive prezentate de inculpat, reţinând o situaţie de fapt logică, coerentă şi bazată pe un probatoriu suficient.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constatăcă în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului Ş.V. şi urmează să înlăture critica formulată de recurent ca nefondată.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs invocat, bazat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1), pct.14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este întemeiat.
În procesul de individualizare a pedepsei, instanţele de judecată au făcut aplicarea prevederilor art. 72 din C. pen., dar au greşit accentuând asupra criteriilor defavorizante inculpatului în dauna datelor şi împrejurărilor favorabile acestuia.
Inculpatulavea 20 de ani la data faptei. În timpul minorităţii a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 35 alin. (1) şi 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
Aceste fapte, prin natura lor, nu au legătură cu genul infracţiunii deduse în prezent judecăţii; ele demonstrează însă, conduita teribilistă adoptată de inculpat, pe fondul lipsei studiilor şi a unor coerenţe în educaţie, iar nu o perseverenţă infracţională care să releve periculozitate socială.
Înalta Curte reţine că inculpatul a manifestat în mod constant regretul pentru fapta comisă, iar valoarea bunului sustras este modică (3 milioane lei); împrejurarea că partea vătămată a revenit asupra poziţiei şi declaraţiilor sale iniţiale şi nu s-a mai constituit parte civilă, deşi nu i s-a restituit nici telefonul, nici contravaloarea acestuia- dovedeşte efortul inculpatului de a capta bunăvoinţa acesteia şi este o confirmare a asumării consecinţelor faptei sale.
Pentru aceste motive, Înalta Curte consideră că scopul coercitiv-educativ al pedepsei, astfel cum este el prevăzut de articolul 52 C. pen., poate fi atins mai eficient prin reţinerea în favoarea inculpatului Ş.V. a circumstanţelor atenuante reale prevăzute de art. 74 alin. ultim C. pen. cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei aplicate, astfel încât să se asigure reintegrarea socială a acestuia.
Totodată, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 61 C. pen. şi ţinând seama de gravitatea infracţiunii nou săvârşite, consideră că în cauză nu se impune revocarea liberării condiţionate a restului de 6 luni şi 23 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1716/2001 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să admită recursul declarat de inculpatul Ş.V. şi să caseze Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 692 din 21 iulie 2003 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală numai cu privire la individualizarea pedepsei şi aplicarea corectă a prevederilor art. 61 C. pen.
Prin aplicarea circumstanţelor atenuante reale prevăzute de art. 74 alin.ultim C. pen. şi art. 76 C. pen., pedeapsa de 7 ani închisoare dispusă faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin.(21) lit. a) şi b) C. pen. va fi redusă la 5 ani închisoare.
Dispoziţiile privind revocarea liberării condiţionate a restului de 6 luni şi 23zile rămas neexecutat din pedeapsa de 1an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1716/2001 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin neapelare, vor fi înlăturate.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen., se va menţine liberarea condiţionată a inculpatului, astfel că acesta urmează să execute 5 ani închisoare.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor judecătoreşti vor fi menţinute.
Timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 5 iulie 2001 la 21 ianuarie 2004 se va deduce din durata pedepsei aplicate.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin.(3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul Ş.V. împotriva deciziei penale nr. 576 din 30 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Deciziaatacată şi sentinţa penală nr. 692 din 21 iulie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei şi aplicarea corectă a prevederilor art. 61 C. pen.
Modifică pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin.(21) lit. a) şi b) C. pen., în sensul că prin aplicarea prevederilor art. 74 alin. ultim (circumstanţe reale) şi ale art. 76 C. pen. o reduce de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Înlătură revocarea liberării condiţionate a restului de 6 luni şi 23 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1an închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1716/2001 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin neapelare. În baza art. 61 C. pen. menţine liberarea condiţionată a inculpatului.
Inculpatul Ş.V. urmează să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 5 iulie 2002 la 21 ianuarie 2004.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 3473/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3496/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
